Scriind cu YaRa (suflet de copil) – partea I

F: Buna, Yara, ma bucur in sfarsit sa astern pe hartie conversatiile cu tine. Se pare ca a fost momentul propice.

Y: Buna, Florina, da, astazi e vineri, in energia Fiicei si a Fiului Divini, nimic nu e intamplator. In plus, noaptea esti mult mai linistita si deschisa spre comunicarea cu mine, asa ca iata-ne aici 🙂

F: Spune-ne cine esti si care sunt mesajele tale sau cel putin, te rog, sa reiei mesajele emise catre mine altadata.

Y: Sunt un suflet inca neintrupat, dar care se pregateste de intrupare si sunt de cativa ani aproape de mama, in structurile ei, pregatesc venirea mea. Sunt un suflet inalt sau ceea ce voi numiti acum Energia Noilor Copii.

F: Ce frumos, Yara! am atatea intrebari in minte, incat nu stiu cu care sa incep! 🙂

Y: Sa le luam pe rand (zambeste bland)

F: Ce inseamna ca esti in structurile mamei de cativa ani?

Y: Inseamna ca de 5 ani cobor in campul mamei mele pentru a ma familiariza cu ea, cu tatal meu, cu familia extinsa si cu energia Pamantului. Nu sunt tot timpul prezenta in campurile ei, dar stau destul de mult pe langa ea.

F: Asta inseamna ca sigur o sa te intrupezi in familia aleasa?

Y: Nu, nu e musai, dar e persoana potrivita pentru aceasta etapa din viata mea… sau ma rog, inainte de urmatoarea viata. Pentru noi, totul are continuitate, chiar daca pe Pamant voi inca priviti viata cu intreruperi ale trecerii de Dincolo. Revenind asupra intrebarii tale si asupra raspunsului meu, as adauga ca daca parintii mei si evolutia noastra in Impreuna – Una se dovedeste cea mai buna varianta, atunci o sa ma intrupez, daca nu, probabil o sa o iau de la capat cu alta familie.

F: Adica aceasta perioada poate fi o munca irosita pentru tine?

Y: Nici pe departe. Voi inca priviti lucrurile prin energia duala, bine – rau si in acest caz – util versus irosit, dar pentru mine este prezentul meu de aici si acum si cea mai buna optiune de evolutie.

F: Da, imi pare rau, ai dreptate, inca suntem prinsi in aceasta energie duala. Ma gandeam ca poate ai asteptari ca mama si tatal tau sa duca lucrurile mai departe catre conceperea ta.

Y: Pentru noi, ca suflete neintrupate nu exista asteptari. Traim energia prezenta, iar aceasta pentru mine, acum, inseamna interactiunea si reobisnuirea cu energia Pamantului. Nu am asteptari de la parintii mei de nici un fel. A proiecta asteptari asupra lor ar insemna o presiune enorma care se poate rasfrange si asupra mea. Legea cauzei si efectului se aplica si pentru noi, sufletele neintrupate, doar ca noi suntem mult mai constienti de legile divine si modul in care Universul functioneaza, asa ca ne e mult mai usor sa respectam ordinea universala.

F: Aha, inteleg. Spune-mi, Yara, ce inseamna mai exact Energia Noilor Copii?

Y: In primul rand, aproape toti copii care se intrupeaza acum vin cu aceasta energie, este energia noii generatii deja. Daca acum 20 de ani erau cativa, acum vorbim de majoritatea. Ca urmare a saltului planetar, a ajutorului entitatilor de lumina, a lucrarilor voastre, cei care se intrupeaza acum si-au ars destul de mult din karma lor, iar lectiile karmice din viata asta incep sa fie asezate inca de la nastere, astfel incat, pe parcursul vietii avem toata sustinerea necesara de a indrepta foarte mult atentia catre propria evolutie. Ai zice ca e valabil pentru fiecare om, si asa e, doar ca energia de acum sustine cu atat mai mult acest proces.

F: Noi inca gandim lucrurile in etichete si categorii si inca incercam sa va separam si sa va punem in sertare diferite in functie de caracteristici: ca sunteti indigo, diamant, curcubeu etc

Y: Aceste categorii sunt mai degraba folositoare pentru a defini adultii de acum, sunt mult mai multe categorii ale noilor copii, asa ca cel mai potrivit ar fi sa va conectati la fiecare copil in parte in functie de abilitatile lui, fara sa il mai puneti intr-o categorie… Asta nu inseamna ca nu sunt printre noi copii indigo, de cristal s.a, doar ca categoriile nu se mai respecta, un copil are acum calitati din mai multe categorii, plus altele noi, despre care poate o sa avem ocazia sa vorbim alta data.

F: Multumesc. Pare putin mai clar acum. Spune-mi, te rog, Yara o sa fie numele tau din urmatoarea viata pe Pamant? Ce semnifica numele tau?

Y: Nici eu nu as stii sa iti zic asta acum, daca voi ramane la acest nume. Acesta e numele meu acum, in primul rand ca sa iti fie tie usor in comunicare. Este numele unei entitati de lumina ce avea o conexiune puternica cu natura si cu oamenii. Pentru o anumita civilizatie, a fost considerata o mica zeitate. M-as bucura insa sa va deschideti sufletul catre nume noi si semnificatii noi ale numelor vechi. Sunt multe caracteristici ale numelui care aduc o energie specifica persoanei respective – alcatuirea din litere (fiecare litera are o anumita forma si ca atare o anumita energie), alcatuirea din sunete (in functie de pronuntie, energia se schimba), numarul de litere si numerologia din spatele numelui aduc si ele plus valoare. Insa, as vrea sa iti mai spun ceva, pentru noi, toate aceste detalii sunt gravate in energia numelui si a noastra, fara sa analizam toate aceste detalii. Adica, ma bucur spre exemplu ca descoperiti numerologia, dar cautati sa o faceti la un nivel care sa nu va limiteze, pentru ca ea exista peste tot in natura si in viata, indiferent ca ii intelegeti intreaga semnificatie sau nu, iar voi inca nu cunoasteti tot despre fiecare domeniu si uneori puneti etichete limitative asupra lucrurilor.

F: Parca mi-ai fi citit gandurile, chiar ma gandeam sa te intreb despre alegerea numelui!

Y: Intr-un fel chiar iti citesc gandurile :)) Astept de regula intrebarile tale pentru ca asta e forma de comunicare cu care esti tu obisnuita.

F: ok 😀 Imi poti spune, te rog, cum ramane si cu cezariana versus nasterea naturala? De ce atat de multe operatii de cezariana?

Y: Interesant ca le-ai pus in opozitie, desi ele nu sunt, dar ai subliniat foarte bine perceptia oamenilor asupra lor. Fara sa o luati ca pe o critica, inca sunteti limitati la etichete, dar e doar o perioada, lucrurile se vor imbunatati cu fiecare clipa. Cat despre modalitatea de nastere, as vrea sa intelegeti ca oricum ceea ce se practica ca fiind natural in zilele voastre este oricum foarte departe de a fi natural in adevaratul sens al cuvantului, adica in natura, in prezenta familiei, copiilor, animalelor etc. Femeile parca se ascund acum cand nasc, nu vor sa fie vazute in momentele respective de nimeni, abia usor, usor ati inceput sa fiti deschise de a fi vazute si de a-i avea alaturi pe partenerii vostri si in rest, o echipa de… necunoscuti. Nu exista natura, animale, copii, strabuni, rude sa sustina procesul nasterii. Dar nu e o critica, e doar energia de acum, incerc doar sa va subliniez cat de departe sunteti de natural, iar atentia voastra se indreapta catre natural versus cezariana. Cat despre cezariana, ce sa zic, e doar o alegere, o experienta pe care mama sau copilul si-o doresc si la nivel subtil se face cu acordul amandurora. De regula, copiii nu sunt afectati ca sunt nascuti prin cezariana, daca insa se intampla sa fie afectati, un energoterapeut, asa cum esti si tu, poate simti asta si poate trece copilul energetic prin procesul nasterii naturale.

F: Multumesc, uite la acest aspect nu m-am gandit, dar e o informatie pretioasa.

Y: Cu drag si bucurie! Important e in acest proces sa va eliberati de critica si judecata. Lectia voastra de acum nu este sa luptati cu inversunare pentru asa zisa nastere naturala, ci doar sa acceptati cu bucurie alegerea fiecaruia – mamica, tatic, copil etc. Se va reveni treptat la adevarata nastere naturala care e foarte, foarte rar practicata acum. Dar unele lucruri se intampla de la sine, fara sa va concentrati atentia si eforturile asupra lor.

F: Multumesc, Yara, it multumesc din suflet pentru mesajele tale.

(va urma)

 

 

 

 

Povestea Visinului

A fost odată ca niciodată un băiat. El se simțea foarte supărat pentru că școala se încheia și urma să se despartă de colegii lui pentru o perioadă de timp. Tocmai în acea zi se nimeri să și plouă. Părea că norii se porniseră să plângă alături de sufletul său.

În ziua aceea, cum stătea el trist la fereastră, văzu oameni care veneau dinspre piață. Fiecare duceau câte o plantă în brațe, iar chipurile lor erau pline de fericire. Imaginează-ţi: afară ploua şi era frig, dar ei erau mulţumiți şi veseli! Cărau după ei acei copăcei micuţi cu rădăcinile înfăşurate în cârpe şi erau bucuroşi, în timp ce băiatul era trist.

Băiatul se hotărî să meargă pe drumul oamenilor. În drumul lui prin târgul de plante a fost oprit de un pomicultor care îi oferi trei puieți de vișin. Bucuros de darul primit, băiatul se porni spre casă. Înainte de a ajunge acasă un om îi atrase atenția că unul din cei trei vişinei nu va supravieţui. Avea rădăcinile tăiate parcă din scurt şi după părerea lui, era mai bine să-l arunce… Însă băiatul îl păstră.

În scurt timp băiatul plantă cei trei vișinei. Vişinelului cu rădăcinile tăiate scurt băiatul i-a pus mai mult pământ fertilizat decât celorlalţi şi multe alte îngrăşăminte… astfel că vișinelul a supraviețuit.

Primăvara, când au început să dea mugurii la copaci, au început să-i înmugurească şi lui vârfurile rămurelelor. S-au ivit micuţele frunzuliţe.

Zi de zi băiatul își îndrepta atenția către micuțul său vișin. Adesea îi mângâia crenguțele, se înveselea privindu-i frunzulițele și îl uda. Odată i-a înfipt un bețișor alături și l-a legat cu sfoară să nu-l frângă vântul.

Toată atenția și îngrijirea oferite de băiat au trezit în vișinel dorința de a face ceea ce pot face doar multe plante la un loc. Plantele, atunci când sunt în număr mare, pot forma pentru om un însemnat Spaţiu al Adevăratei Iubiri.

Vișinul se străduia să ofere aceasta. Odată cu ivirea primelor raze de soare, frunzuliţele sale se străduiau să capteze reflexele de pe cerul strălucitor. Şi, la apusul soarelui, vişinul încerca să folosească lumina stelelor strălucitoare. Şi, puţin câte puţin, îi reuşi.

Rădăcinile lui, absorbind îngrăşămintele hrănitoare, reuşiră să-şi tragă din Pământ cele trebuincioase. Iar prin crenguţele lui se scurgeau sucurile Pământului mai repede decât de obicei.

Odată, când băiatul veni la el, a observat pe firavele crenguţe minuscule floricele. S-a bucurat mult şi i s-a întors buna dispoziţie. Băiatul, foarte tandru, i-a mângâiat crenguţele şi a spus: „Frumosul meu copăcel, uite că ai şi înflorit!”. Acest ciudat, dar tandru tratament din partea băiatului trezi în vișinel dorinţa de a face mai mult. De unul singur!

După o perioadă mai lungă de timp, băiatul se întoarse la micuțul său copăcel. În acel moment mânca niște vișine cumpărate din piață. Privind cu atenție la vișinel, zări pe crenguţele-i firave trei vișine mici purpurii. După ce mâncă vișinile cumpărate, luă o vișină din copăcel. Vișina era puţin mai acră decât cele cumpărate, ceea ce l-a făcut ca pe celelalte două rămase să nu le mai atingă.

Dacă ar fi știut câte substanţe necesare lui erau conţinute în acele micuţe vișine, câtă energie şi câtă dragoste. Din adâncurile Pământului şi din infinitul Universului a adunat vişinelul tot ce era de trebuinţă şi le-a pus în ale sale trei vişine. El şi-a uscat până şi o crenguţă, numai să poată rodi.

Apoi băiatul a mângâiat crengile copăcelului și chiar i-a sărutat o frunzuliță.

Ce altceva ar mai fi putut să facă vișinelul, din moment ce băiatul nu a vrut să primească fructele, cu atâta dragoste de el rodite? Ce putea să mai facă?

Trepida micuţul copăcel de la sărutul omului… iar spre infinitul luminos al Universului se avântară sentimentele şi gândurile sale. Sentimente şi gânduri caracteristice doar omului… de data asta zămislite de un vişin… Gânduri de a-i întoarce omului ceea ce a primit de la el. Sărutul său să-i dăruiască şi cu dragoste să-l încălzească. Contrar tuturor legilor Universului, sentimentele se împrăştiară în spaţiu, dar acolo nu-şi găsiră îndeplinire. Această neputință ar fi dus la uscarea copăcelului. Forţele luminoase îi întoarseră vişinului gândurile sale, pentru ca acesta să le înăbuşe înăuntrul lui şi să trăiască. Dar el nu le primi! Arzătoarea dorinţă a micuţului copăcel rămase neclintită, neobişnuit de pură şi fremătoare. Forţele luminoase nu ştiau ce să facă. Preaînaltul Creator nu modifică orânduirea legilor armoniei, dar nici vişinul nu se uscă deoarece gândurile sale şi aspiraţiile, sentimentele sale erau neobişnuit de pure, iar după legile Universului, iubirea curată nimic nu o poate înăbuși.

Aceste sentimente roditoare călăuziră ramurile vișinului mai sus, spre înaltul cerului. Cu fiecare an el creștea tot mai viguros și mai bogat în fructe. Cu fiecare an băiatul începu să realizeze starea de bine pe care o simțea în preajma copacului. Totodată, această stare de pace se putea prelungi mult timp și după vederea copacului. Uneori băiatul putea readuce armonia în sufletul său printr-un simplu gând îndreptat spre mărețul copac.

Cu timpul, băiatul învăță ca și el să ofere celor din jurul său ceea ce observase la copac. Să creeze Spații ale Adevăratei Iubiri.

Adaptare de Cristian Cochină după capitolul ”Vișinul” din ”Cedrii sunatori ai Rusiei” (vol.2) de Vladimir Megre

Morihei Ueshiba – Arta Pacii

Fondatorul Aikido, Morihei Ueshiba, s-a nascut la 14 decembrie 1883, intr-o familie de fermieri din zona Wakayama Prefecture, acum cunoscuta sub numele de Tanabe. Dintre cei cinci copii, el a fost singurul baiat. De la tatal sau Yoroku, a mostenit determinarea samuraiului si interesul in afacerile publice, iar de la mama lui un interes puternic pentru religie, poezie si arta. In copilarie, Morihei a fost un copil slab si bolnavicios, ceea ce l-a determinat sa stea in casa si sa citeasca mai degraba decat sa se joace afara. Pentru a contrabalansa reveriile fiului sau, Yoroku i-a povestit lui Morihei despre viata stra-bunicului lui „Kichiemon,” cunoscut ca fiind unul dintre cei mai puternici samurai din vremea lui, incurajandu-l sa practice Sumo si inotul. Morihei a devenit din ce in ce mai zdravan si atunci a realizat necesitatea de a fi puternic, dupa o intamplare in care tatal lui a fost atacat de o banda de batausi, platita de catre unul dintre rivalii sai politici.

In timpul perioadei razboiului ruso-japonez, a decis sa se inroleze. Avand undeva sub 1.50 m inaltime, nu a indeplinit necesarul minim pentru a putea fi primit. A fost atat de suparat, a fugit imediat in padure si a inceput sa se balanseze frenetic de crengile copacilor, intr-o incercare de a se lungi. La urmatoarea incercare de inrolare a reusit sa fie admis si a devenit infanterist in 1903. Razboiul ruso-japonez (1904) i-a oferit lui Ueshiba o situatie reala in care sa se dezvolte conform principiilor invatate in artele martiale. Soldatul Ueshiba si-a petrecut majoritatea anului in climatul dur din nordul Manciuriei si, spre sfarsitul razboiului, sanatatea sa se deteriorase simtitor. Cu vointa caracteristica, el si-a recapatat vitalitatea muncind in aer liber.

In 1924 Morihei il urmează pe Onisaburo ce a gandit o bizara schema de a fonda un “Sfant Regat pe Pamant” in Mongolia, loc al “Noului Ierusalim”, cu ajutorul mai multor grupari religioase chineze si coreene. Sosind in China in luna februarie, Onisaburo s-a proclamat ca fiind Dalai Lama, incarnare a lui Buddha Maitreya, pe care il astepta toata lumea. Gazdele sale chineze nu au fost impresionate, si numai dupa numeroase dificultati si aventuri (in care abilitatea lui Morihei de a evita gloantele s-a dovedit foarte folositoare), si-au atins destinatia propusa. In orice caz, grupul a alarmat cumva pe lorzii locali, care i-au arestat prompt, i-au pus in fiare si i-au dus la locul de executie pentru a fi impuscati. Din fericire, consulul japonez a intervenit si salvatorul impreuna cu grupul sau au fost salvati in ultima secunda. Membrii acestei expeditii mondene s-au intors ca si eroi in luna iulie a aceluiasi an. Aceasta expeditie a afectat profund viata lui Morihei. Exista legende cum ca in aceasta expeditie Ueshiba ajunge in anumite locuri sacre din Himalaya unde este initiat.

Pe la varsta de 40 de ani ( in jurul anului 1925), Ueshiba (care era un om religios) a avut cateva experiente spirituale care l-au impresionat atat de mult, incat atat viata cat si antrenamentele sale s-au schimbat pentru totdeauna. A realizat ca adevaratul scop a Budo era iubirea care infloreste si hraneste toate lucrurile. Multe persoane au cautat invatatura lui Ueshiba, printre care si Tomiki Kenji (care a realizat la randul lui propriul stil de Aikido), dar si faimosul Amiral Takeshita. In 1927, Deguchi Onisaburo l-a incurajat pe Ueshiba sa se desprinda de Omoto-kyo si sa isi creeze propriul stil. Si asa a si facut, apoi mutandu-se la Tokyo. Succesul lui Ueshiba a fost atat de mare incat a trebuit sa construiasca un dojo special in districtul Ushigome (in prezent locatia Sediului Central Aikido). In timp ce acesta se construia, multi instructori faimosi de arte martiale, precum Kano Jigoro, au venit in vizita. Acestia au fost atat de impresionati, incat si-au trimis proprii studenti la Ueshiba.

La întoarcerea din China, Morihei se antrenează mai intens că niciodată, folosind cu elevii săi săbii adevărate şi ordonându-le să încerce să-l lovească cu adevărat. Într-o zi din primăvara anului 1925, un instructor de Kendo a vrut să testeze reputaţia lui Morihei Ueshiba şi a făcut o vizita la Dojo-ul său din Ayabe. Ueshiba povesteşte că bazându-se pe un al şaselea simt – un fulger de lumină care indica direcţia atacului – a evitat cu uşurinţă atacurile maestrului de Kendo. El s-a simţit deodată învăluit într-o lumină divină. Morihei a simţit că s-a transformat într-o fiinţă din aur care umplea tot spaţiul; bariera dintre lumea materială şi cea spirituală a căzut – “Eu sunt Universul – a gândit el ”. El spune că acesta a fost momentul în care a realizat că adevăratul scop al Budo-ului era iubirea.

Altădată, cu ocazia unei demonstraţii la sediul central al Poliţiei din Osaka, Morihei a cerut să fie fixat la sol de către cinci dintre cei mai solizi ofiţeri. Deşi corpul său era imobilizat sub greutatea ofiţerilor, într-o secundă ei au fost aruncaţi. Nu au înţeles ce s-a întâmplat, iar când au fost întrebaţi, au răspuns: “Corpul lui era ca mătasea apoi a devenit ca oţelul, iar noi am zburat.” Extras din ENCICLOPEDIA DE AIKIDO – Vol. I – autor Dan Ionescu 11 Morihei Ueshiba a râs şi a spus: “Ar fi bine să vă puneţi la punct tehnicile de control dacă o să aveţi de-a face cu infractori adevăraţi.”

Morihei le-a spus într-o zi elevilor săi că, dacă vor reuşi vreodată să-l prindă că nu este în gardă, fie şi pentru un moment, atunci va organiza pentru toţi o mare petrecere. Zi şi noapte, discipolii săi au încercat să-l “prindă” chiar şi atunci când dormea, dar când se apropiau îl găseau întotdeauna treaz. Multă vreme ei au crezut că Morihei Ueshiba suferă de insomnie şi îngrijoraţi de acest lucru au chemat un doctor să-l examineze. Văzând mirarea lui Ueshiba când au adus doctorul, elevii i-au spus despre îngrijorarea lor, povestindu-i despre încercările lor nocturne de a-l surprinde. “Dormeam adânc”, i-a asigurat Ueshiba, dar raze invizibile emană permanent din corpul meu şi oricine se apropie la distanţă mai mică de 10-15 picioare, îi simt imediat prezenţa, chiar şi în somn. Într-o zi, Morihei călătorea cu un tren foarte aglomerat împreună cu câţiva discipoli. La un moment dat, bărbatul care statea lângă, s-a schimbat la faţă, având o expresie ciudată iar discipolii au crezut că Morihei îl cunoştea, de vreme ce zâmbea. La următoarea oprire Morihei ia spus “Pleacă”, iar bărbatul a coborât repede din tren. “Cine era?”, au întrebat elevii. “Un hoţ de buzunare”, a răspuns calm Ueshiba.

Odată, discipolii l-au întrebat dacă ceea ce se spunea despre luptătorii Ninja, cum că ar deveni invizibili sau că ar merge pe apă, este adevărat sau nu. “Aţi văzut prea multe filme” le-a spus Morihei. “Luaţi săbiile şi am să vă fac o demostraţie de Nin-jutsu”. Zece dintre elevii săi l-au înconjurat în centrul Dojo-ului şi de îndată ce l-au atacat au simţit un curent de aer, iar Ueshiba a dispărut. “Aici, aici”, au auzit din partea cealaltă, la 10 metri distanţă. Când i-au cerut din nou să le arate acest truc Ueshiba s-a supărat şi a spus: “Vreţi să mă omorâţi doar ca să vă distraţi? La fiecare tehnică de acest fel viaţa mi se scurtează cu citva ani”.

În 1942 el a prevăzut că războiul nu se va termina bine pentru Japonia.

Una dintre caracteristicle unice ale artei lui O Sensei a fost folosirea si dezvoltarea Ki-ului (puterii interioare), multe dintre fotografiile cu el il arata, din aceasta cauza, demonstrand suberba lui intelegere a folosirii puterii interioare.

Morihei Ueshiba a fost unul dintre cei mai mari artisti ai artelor martiale. Chiar si la varsta de peste 80 de ani, putea dezarma orice oponent, putea sa dezarmeze orice numar de atacatori si sa puna la pamant un openent cu un singur deget. Cu toate ca era invincibil ca luptator, el era mai presus de toate un om al pacii si detesta lupta, razboiul si orice tip de violenta. Calea lui era Aikido, ce poate fi traduc ca „Arta Pacii”. Morihei Ueshiba este cunoscut de catre practicantii Aikido ca O Sensei, „Marele Invatator”.

Următorul citat arată cel mai bine filozofia şi secretul lui Morihei:

„Indiferent cât de repede atacă un oponent, sau cât de încet răspund eu, nu pot fi învins. Nu pentru că tehnicile mele sunt mai rapide decât ale oponentului. Nu are nimic de a face cu viteza sau încetineala. Eu sunt victorios chiar de la început. Din momentul în care gândul atacului traversează mintea oponentului, în acel moment el tulbură armonia universului şi e învins instantaneu, indiferent cât de repede atacă.“

 

Surse:

https://www.aikido.ro/index_html_files/AIKIDO.pdf

http://noulpamant.ro/articole/spiritualitate/maestri-spirituali/morihei-ueshiba-calea-pacii-partea-1/

http://www.jkarate.ro/istorie/mari-maestri-2/594-despre-aikido.html

 

Darul lui Tom Bowen

Sotia lui, Jessie, suferea de astm si foarte adesea necesita spitalizarea pentru a i se usura respiratia. Tom incepuse cumva sa invete cum sa-si ajute sotia sa depaseasca crizele de astm si ii aplica periodic tratamente, folosind propriile sale proceduri. Starea lui Jessie se imbunatatea constant, iar in cele din urma n-a mai avut deloc nevoie de medicamente sau spitalizare, datorita metodei lui Tom.

Tom obtinea rezultate immediate cand aplica, la Club, cateva proceduri concepute de el special pentru cazuri de accidente sportive si era capabil sa-si ajute orice coleg de munca ce se plangea de vreo durere.

Curand, vestea s-a raspandit si toata lumea a aflat ca Tom avea metoda sa proprie de a-i ajuta pe cei in suferinta. In timp ce ziua lucra ca tamplar la fabrica, Tom incepuse sa lucreze serile acasa, tratand din ce in ce mai multi oameni care-I cereau ajutorul in diferite probleme de sanatate.

Tom Bowen a continuat sa-si dezvolte tehnica, imbunatatind-o. La inceputul anilor 60 se vadea necesara o decizie majora: sa ramana la fabrica de ciment sau sa riste si sa intemeize propriul sau cabinet? Desi Jessie, sotia sa, nu era de acord cu asumarea de riscuri, Tom a reusit s-o convinga si a deschis un cabinet in locuinta unei prietene de familie – Rene Horwood, pe Autumn Street. Rene isi vanduse firma si avea suficient timp sa-i ofere lui Tom sprijn si consultanta, bazandu-se pe experienta sa de multi ani in conducerea unei afaceri.

Pe cand Rene se ocupa de secretariat si contabilitate, Tom ii ajuta cu succes pe cei cu dureri de spate, accidente sportive, astm, afectiuni organice, probleme mentale si emotionale si reusea sa aduca alinare si celor cu handicapuri grave. Astfel a inceput munca de o viata a celui ce mai tarziu, urma sa fie recunoscut pentru geniul sau in redarea sanatatii oamenilor.

Curand, numarul mare de pacienti care veneau la tratament a facut imposibila continuarea activitatii intr-o locuinta privata, urmatorul pas fiind mutarea intr-o locatie mai mare, in Strada Latrobe Terrace nr.99, Geelong. Oricum, in scurt timp, aceasta locatie s-a vadit deasemenea neincapatoare iar Tom si-a mutat cabinetul in Str. Latrobe Terrace la nr.283.

Sosea la clinica putin inainte de ora 9 dimineata, cand isi incepea ziua de lucru. Tom se ducea acasa in pauza de pranz si dupa aproximativ doua ore se intorcea si-si relua activitatea. Avea mereu usa deschisa pentru astmatici si femei insarcinate, desi acestia nu reprezentau decat o mica parte din clientela sa. Adesea se intampla sa mearga acasa la pacienti, in miez de noapte, pentru a-i ajuta in cazuri de crize de astm.

S-a estimat ca Tom trata circa 14 pacienti pe ora, iar in medie aplica fiecaruia doar doua sau trei sedinte, dupa care erau insanatositi.

Conform celor spuse de Pam, tatal sau era extrem de generos cand intalnea persoane aflate in situatii disperate sau copii cu handicap, ce necesitau o ingrijire speciala. In aceasta perioada, Tom ar fi putut sa castige foarte multi bani, dar acest lucru nu constituia pentru el o prioritate; prezenta lui Rene a fost o binecuvantare, ea fiind atenta la finantele firmei. In fiecare sambata, cabinetul sau era deschis pentru persoane cu handicap, acestia primind tratament gratuit. Tom era ajutat in lucrarea sa altruista de doi dintre invataceii sai, Romney Smeeton si Kevin Ryan.

Cea mai mare recompensa pentru Tom era faptul ca-si putea ajuta semenii !

Tom era foarte implicat in activitatea cluburilor locale de fotbal si se stia foarte bine ca usa cabinetului sau era deschisa sambata seara pana pleca ultimul fotbalist.

Avea, deasemenea, o mare afinitate pentru animale, tratand atat mici animale de companie, ca pisici si caini, cat si cai.

Desi Tom nu avea studii in domeniul medical, a devenit un terapeut respectat, tratand in mod constant 13.000 pacienti pe an. Aceste date au fost verificate in 1975, de catre un studiu comandat de

Guvernul Australian in privinta activitatii terapeutilor de medicina alternativa si complementara.

Tom era atat de solicitat incat de multe ori familia sa avea de suferit de pe urma “celebritatii” tatalui, in special in zile de sarbatoare, cum ar fi Craciunul, cand Tom vizita copiii “speciali”.

Desi de-a lungul anilor, multi l-au solicitat pe Tom sa ii invete metoda lui de tratament, el a instruit numai sase persoane: Keith Davis, Nigel Love (decedat), Kevin Neave, Oswald Rentsch, Kevin

Ryan si Romney Smeeton. Acestia erau considerati “baietii lui Tom”. Toti “baietii” lui i-au pus aceasi intrebare: de unde si cum a conceput si dezvoltat aceasta tehnica uimitoare? Raspunsul sau era intotdeauna acelasi:

A fost un dar de la Dumnezeu!

Terapeut Bowen Florina Cochină

CEI ȘAPTE DESĂVÂRȘIȚI

Am auzit că mai există și astăzi cei șapte înțelepți nevăzuți care au lăcașul pe vârful Aton. Atonul este cel mai înalt vârf din lanțul muntos al peninsulei și are 2033 metri. E singura zonă unde iarna este zăpadă și ger, și câtva timp trecătorile sunt blocate, locul fiind izolat.

Cei șapte nevăzuți sunt asceții care au atins desăvârșirea. Ei se roagă fără încetare, cu mare eficiență, și ei țin lumea: datorită lor divinitatea încă nu nimicește și nu va nimici niciodată omenirea căzătoare.

Când moare unul din cei șapte, se alege un altul în loc, ca cifra să rămână mereu șapte.

Existența acestora este învăluită în taină sau poate este pură legendă, cu sens de programare pozitivă a abisului nostru. Proiecția psihică a idealului de perfecțiune, neatins.

Printre cei șapte, se spune că unul este român (deși identitatea etnică a sfinților nu are nici o importanță).

Despre românul grupului se știe aceasta: Venise un tânăr la Sfântul Munte și arăta mare destoinicie; dobândise rugăciunea (adică iluminarea), avea o mare bunătate, era resimțit de toți ca om al perfecțiunii. El ținea de un schit, dar se retrăgea tot mai des la o colibă a sa, în singurătate totală. Venea la schit tot mai rar. Iar într-o zi n-a mai venit deloc la schitul de bază. A fost căutat peste tot, de frați și de poliția (medieval costumată) a insulei. Dar n-a fost găsit. S-a dedus că a fost cooptat printre cei șapte desăvârșiți nevăzuți.

În zilele noastre, a venit la un stareț un călugăr și a zis: ”La poalele Atonului, am intrat într-o colibă și am văzut niște rugători pe scaunele de isihaști, stăteau lângă un foc, iveau fețe foarte luminoase, ca și fosforeșcente”.

Starețul a cerut să fie condus în acel loc. Călugărul l-a condus, dar acolo nu mai era nici urmă de colibă, nici urma de foc. Starețul a spus: ”Sau ai avut o vedenie amăgitoare, sau ai avut fericirea să-i zărești, o clipa, pe cei șapte, ei nu se arată decât dacă vor, spre vestire sporitoare”.

Duhul Muntelui Athos

Athosul este locul unei mari experiențe mistice. Firește, nu toți cei care viețuiesc acolo se angajează pe cale mistică, sau cunosc stări extatice și evenimente psihice. Dar toți au o înălțime spirituală, și reușesc să o păstreze doar în ambianța de aici.

Pe Athos este ”altă lume”. Ei nu sunt din lume. Ei țin mintea lor ”în alt veac” și de acolo ei smulg putere și o aduc în acest veac, pentru toți. Ce înseamnă să te muți cu mintea spre alt veac? Să te muți de la tristețea țelurilor mici spre prezentul etern.

 

din Istorie și taină la Muntele Athos de Vasile Andru

SUBSTANȚE PSIHEDELICE (2) – SACRAMENTELE

O experiență ”satori” este o iluminare temporară care poate fi provocată de meditație, de inițiere de către un guru, de ascultarea anumitor genuri de muzică sau piese muzicale, de folosirea anumitor mantre sau incantații, de yoga, de experiențe de grup puternice sau prin utilizarea sacramentelor. Sacramentele sunt produse vegetale sau animale care ajută la trezirea anumitor simțuri în corp, emoții și minte. Ele pot și să vă deschidă față de nivelele astral, eteric și cauzal al ființei.

Cele mai populare sacramente sunt plantele psihoactive, cum ar fi ayahuasca, ciupercile psilocibe, mescalina (peyote), cactusul San Pedro și altele câteva. Atunci când sunt folosite ca parte a unui ritual șamanic, în care sunt luate măsuri de siguranță, ele pot servi drept catalizatori pentru o experiență satori.

Mulți șamani folosesc aceste substanțe pentru a ajuta la deschiderea comunicării cu diferite spirite. Spiritele medicinei au legătură cu spiritele plantelor și animalelor aflate peste tot în jurul lor, în junglă (sau unde trăiesc ele). Toate sunt conectate, inclusiv medicina pe bază de plante.

Dacă se întâmplă să cunoașteți un șaman în care aveți încredere și sunteți dispuși să vă deschideți față de experiențe noi într-un mediu controlat cu atenție, sacramentele pot fi utile. Țineți minte că există pericole, printre care tendința de a abuza de aceste substanțe, de a lua prea mult, de a nu vă pregăti corespunzător înainte de a le ingera sau de a vă aștepta ca ele să vă ”salveze” cumva.

Sacramentele pot servi drept catalizatori pentru a aduce la suprafață aspecte ale sinelui care adeseori sunt ascunse sau greu de accesat. Aceasta nu înseamnă că ele fac munca în locul vostru. Ele v-ar putea deschide spre o viziune a Sinelui vostru Mai Înalt, sau v-ar putea oferi o experiență energetică a unor dimensiuni mai înalte. Așa-numitele ”halucinații” pe care le experimentează mulți oameni pot fi o combinație de lucruri, printre care se numără și proiecții ale imaginației, tipare vizuale de energie sau viziuni primite prin clarviziune. Dat fiind că totul este energie, substanțele psihoactive vă permit să percepeți temporar energia în moduri care diferă de percepția obișnuită.

Substanțele psihoactive au tendința de a amplifica ceea ce se află deja în conștiință, de asemenea, vă schimbă percepția astfel încât vedeți realitatea dintr-un punct de vedere diferit. Acest lucru poate fi util sau dăunător, mai ales pentru cei care au o instabilitate emoțională și mentală. De exemplu, amplificarea temerilor existente poate avea efecte devastatoare, în timp ce mutarea percepției într-un punct unde nu mai există teamă ar putea fi benefică. Acesta este unul din motivele pentru care este foarte important mediul în care sunt luate sacramentele.

În cazul oamenilor tulburați psihologic, este foarte important să creați un mediu care le schimbă obiectul atenției, astfel încât ei să se poată detașa de drama și de traumele vieții lor – poate suficient de mult, încât să dobândească o perspectivă valoaroasă și să își dea seama că există viață dincolo de drama lor specifică.

Anticipăm faptul că unii medici și psihiatri își vor exprima îngrijorarea cu privire la faptul de a da substanțe psihoactive oamenilor instabil emoțional, dar diferiți membri ai comunității psihiatrice fac exact acest lucru, și adesea au rezultate foarte pozitive. Spunem din nou că acele rezultate pozitive se datorează unei structurări atente și inteligente a mediului, astfel încât acești pacienți se simt în siguranță și sprijiniți pe parcursul experienței lor psihedelice.

Nu încurajăm pe nimeni să utilizeze substanțe care sunt ilegale, sau să se angajeze într-un comportament prin care se poată vătăma sau răni pe sine ori pe alții.

Acesta este un subiect controversat și vă încurajăm să faceți propria voastră cercetare.

(…)

O altă situație care poate imita posedarea are legătură cu efectele secundare ale medicației, inclusiv a antidepresivelor. Acestea au fost implicate în mai multe ucideri în masă și sinucideri. Asemenea medicamente schimbă chimia creierului sufletelor umane, adesea în moduri inpredictibile. Creșterile sau descreșterile bruște ale nivelului serotoninei, melatoninei, endorfinelor etc. pot provoca valuri de energie în corp (sau epuizare energetică extremă, după caz), determinând un comportament maniaco-depresiv.

Majoritatea substanțelor halucinogene pur și simplu amplifică ceea ce se află deja în conștiință, atunci când vine vorba de comportamentul violent. În plus față de antideprsive și alte medicamente prescrise în mod legal, în alimente există chimicale care pot contribui la această problemă, cum ar fi coloranții artificiali, grutamatul monosodic (GMS sau E621), nitrații și nitriții, și altele. Cele mai multe cazuri de comportament violent al școlarilor se produc la circa două ore după prânz, mai ales dacă în mâncare sunt prezente aceste substanțe.

 

În timp ce mulți șamani contemporani par să abuzeze de medicamentele pe bază de plante luându-le în cantități excesive, alții sunt dedicați folosirii medicamentelor ca sacramente, adică într-un mod respectuos care permite ușilor spre percepția superioară să fie deschise temporar. Sacramentele nu sunt înlocuitori pentru lucrul cu ego-ul, practicarea meditației sau pentru a fi dedicat unei căi spirituale. Ele pur și simplu servesc drept catalizatori atunci când sunt folosite în mod adecvat și cu respect.

Scopul oricărui catalizator este de a declanșa trezirea, iar medicamentele pe bază de plante sunt capabile să facă acest lucru în cazul multor suflete. Totuși, de îndată ce este aplicat declanșatorul, rămâne la latitudinea individului să folosească impulsul primit de la sacrament pentru a face munca grea de a crește și a evolua. În acest sens, sacramentul este ca un morcov care atârnă legănându-se – ceva care să stimuleze motivația în direcția corectă.

pag.181 și 226 din INTEGRAREA SUFLETULUI de Sal Rachele

pag.209 din ISTORIA REALĂ A PĂMÂNTULUI de Sal Rachele

citește si SUBSTANȚE PSIHEDELICE (1) – SOMA ȘI PLANTELE

 

SUBSTANȚE PSIHEDELICE (1) – SOMA ȘI PLANTELE

Am citit o carte scrisă de un învățat care a studiat SOMA, faimoasa plantă folosită de către medicii din Himalaya pentru ritualuri și vindecări. O mare parte din VEDE vorbește despre această plantă, despre modul în care poate fi preparată și folosită și despre locul în care ea crește. Această carte mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să-l contactez pe scriitor.

Scriitorul mi-a făcut cunoștință cu un botanist din Himalaya – pe nume Vaidya Bhairavdutt – care este considerat a fi singura ființă în viață care a studiat această plantă. Astăzi el nu mai trăiește, dar centrul și laboratorul pe care le-a înființat continuă să strângă aceste plante și să prepare medicamente, care erau trimise în toate colțurile țării.

 Vaidya Bhairavdutt mi-a promis că îmi va arăta planta și îmi va explica și cum se folosește. Ea poate fi gasită doar in 2-3 locuri din Himalaya, la o altitudine de peste 6000 de metri. În schimbul a 1000 de rupii, el mi-a adus o jumătate de kilogram din această plantă.

A preparat soma și eu am studiat efectele ei asupra unor sadhus care, până atunci, foloseau în ritualurile lor marihuana și hașiș. Folosirea băuturii preparate de noi le crea o stare de lipsă de teamă. Descrierea experiențelor lor este similară descrierilor făcute de occidentalii care ingeraseră ciuperci psihedelice.

Botanistul mi-a explicat că există mai multe tipuri de ciuperci care au efect similar. Oricum, mie mi-a spus că soma nu face parte din familia ciupercilor, ci dintr-o familie de plante suculente. Într-un tratat străvechi ayurvedic este descris un număr mare de ciuperci, cu detalii despre mărimea și culoarea lor și modul în care trebuiesc folosite. Textele străvechi indică faptul că aceste plante erau folosite și pentru experiențele psihice, deși în această carte nu există nici o plantă cu numele de ”soma”. Alte plante suculente nu produc același efect. (…)

Patanjali, cel care este părintele științei Yoga, spunea, în prima sutră a capitolului patru din Yoga Sutras, că Ausadhi (medicina bazată pe plante) poate ajuta ființa să aibă experiențe psihice. Aceste experiențe psihice ajută ființa să aibă o anumită validitate și sunt mai elevate decât experiențele pe care le primim prin simțuri, dar nu sunt de niciun folos pentru o ființă care aspire să evolueze spiritual.

Soma Rasa – Sucul Soma – menționat în literatura străveche, a fost folosit pentru a ajuta discipolii leneși, care nu erau capabili să rămână într-o postura Yoga mai mult timp și care nu puteau să-și concentreze mintea. Această planta acționează asupra sistemului locomotor și face ca ființa să devină insensibilă la stimulii externi, corpul devine nemișcat și eliberat de orice durere, fapt ce permite gândurilor să se ordoneze. Cei care nu practicau posturi yoga urmând o disciplină sistematică foloseau soma, alături de ritualuri, înainte de meditație.

Aceste plante nu sunt foarte cunoscute în India, așa cum sunt cunoscute, de exemplu, substanțele psihedelice în ziua de astăzi în Occident. Folosirea lor era limitată și controlată de un număr de botaniști, care își devotaseră întreaga viață cercetării și experimentării efectelor acestor plante. Vaidya Bhairavdutt combina administrarea acestei substanțe cu o inițiere spiritual, ce se realiza cu ajutorul unei mantre. Inițierea în mantre avea loc într-o profundă stare de meditație, după ce ființă postea câteva zile și efectua și alte austerități, sub ghidarea unei ființe competente. (…)

Pentru cei care nu au practicat niciun fel de austerități și care nu au ajuns să-și controleze mintea, substanțele psihedelice sunt vătămătoare. Ei pot, datorită acestor substanțe, să-și perturbe sistemul nervos și pot să-și obstrueze canalele energetice – nadis-urile. În urma utilizării lor pot să apară halucinații și ființa lor ajunge să aibă mari probleme psihice.

Am examinat efectele acestor plante asupra ființelor care obișnuiau să le folosească și nu am descoperit niciodată că au ajutat pe cineva să evolueze spiritual. Ele pot da pe moment o experiență deosebită, dar la ce folosește aceasta, dacă ea are efecte adverse, în timp, ducând la anumite perturbări? O stare de depresie prelungită este un simptom  obișnuit care apare după utilizarea acestor plante, dacă mintea nu este pregătită și dacă nu este ținută o dietă foarte strictă. O dietă riguroasă, o atmosferă calmă, o mantră și o ghidare foarte competentă sunt obligatorii în momentul în care este utilizată Soma Rasa.

Acest botanist mi-a povestit că a utilizat Soma Rasa (nici acum nu știu cu exactitate dacă este cu adevărat soma despre care este scris în scripturi). El spunea că efectul este foarte plăcut și elevat, dar o utilizare repetată a acestor plante poate să ducă la o stare de dependență psihologică și chiar la o stare depresivă. A insistat să încerc măcar o singură dată, spunându-mi: ”Este minunat! Sigur nu ai trăit niciodată o experiență asemănătoare!”

Așa că într-o dimineață mi-a preparat un suc din Ashtha Vara, pe care l-a amestecat cu suc din soma. Amândoi am băut această combinație. Gustul era un pic amar. După o perioadă, el a început să cânte și să se legene și, în final, și-a aruncat toate hainele de pe el și a început să danseze. În schimb, eu am avut o durere de cap îngrozitoare. Mă simțeam ca și când întregul cap urma să explodeze în curând. Îmi țineam capul cu amândouă mâinile. El nu a putut să înțeleagă de ce am reacționat așa de straniu. Se uita la mine și cânta: ”În timp ce unul dansează și se bucură, altul stă într-un colt, ținându-se de cap.”

            Mă simțeam atât de îngrozitor, încât îmi venea să sar în Gange, să-l străbat și să fug în pădure. Pentru mine a fost o experință foarte neplăcută. În timp ce dansa, botanistul a început să spună că e Shiva, Stăpânul Universului și a început să strige: ”Unde este Parvati (soți lui Shiva)? Eu doresc să fac dragoste cu ea.”

Atitudinea lui i-a tulburat pe toți discipolii mei care veniseră să mă viziteze în acea dimineață. Ei au încercat să-l oprească din dansul lui, dar devenise atât de puternic, încât cinci oameni nu au putut să-l țină. Deși era ființă firavă, i-a aruncat pe toți la pământ și nimeni nu s-a putut atinge de el. Vedeam ce se întâmplă, de la fereastră, dar nu puteam să intervin nicicum, datorită durerii îngrozitoare de cap. Un alt swami mi-a adus o găleată cu apă caldă și mi-a spus să fac Vamana Dhauti (tehnică yoghină de curățare a stomacului, care implică să bei o cantitate de apa sărată și apoi să vomiți). După ce am făcut această tehnică m-am simțit mult mai bine.

Această experință pe care am trăit-o în timp ce stăteam la Ujaili Ashram din Uttarkashi a perturbat activitatea obișnuită a ashramului și nu am știut ce să le explic discipolilor mei. După studiul atent asupra utilizării acestor plante psihedelice, timp de câțiva ani, am ajuns la concluzia că răul pe care-l determină este mult mai mare decât efectele benefice pe care le-ar putea avea. Cei care nu sunt puternici din punct de vedere psihic vor avea stări neplăcute, iar pentru cei care sunt pregătiți din punct de vedere spiritual astfel de substanțe nu sunt necesare.

pag.194 din RELATĂRILE UNUI DISCIPOL de Swami Rama

citește și SUBSTANȚE PSIHEDELICE (2) – SACRAMENTELE

Ariadna si prietenii sai

A fost odata ca-n povesti
A fost ca-n viata toata
O intamplare din stramosi
Ce multe ne invata…

Era miezul noptii, in seara de ajun. Copila pasea pe strada ingusta, pe sub lumina felinarelor. Si luna era prezenta si stelele mii. Doar zapada lipsea si bucuria ei din suflet. Trecusera de mult clipele in care credea in Mos Craciun si in linistea sarbatorilor, acum ramasese doar cautarea disperata a unui inlocuitor.
Zanele si spiridusii o urmareau de ceva vreme si planuiau sa o surprinda. Ariadna, caci asa o chema pe copila noastra, mergea cu palarioara ei indesata peste urechi, cu paltonasul strans in jurul mijlocului ei subtire si asculta vantul de miazanoapte. Ar fi vrut sa inteleaga ce-i sopteste, dar sufletul ei era inchis pentru astfel de mesaje. Se temea ca ar putea sa-i dea din nou speranta si teama de a fi dezamagita era prea mare.
“E mai usor sa nu crezi, astfel nu ai de ce sa fii dezamagit!” asa isi spunea in sinea sa micuta Ariadna.
Dar gandul nici nu apuca sa se infiripe in mintea ei, ca o zana mica i se arata in fata, cu riscul de a fi calcata. Ariadna, chiar in clipa cand sa calce pe ea, o observa si sarii cat colo.
-Tu iti dai seama ca puteam sa te omor? Cum te-ai gandit sa te arunci asa in calea mea? zise Ariadna cu voce tare.
-Asa e, intotdeauna exista riscul asta, dar am de fiecare incredere ca o sa traiesc. E frumos sa speri in ce e mai bun! ii spuse micuta zana increzatoare.
-Dar ce-i cu tine, asa singura aici prin locurile astea pustii? intreba copila.
– Nu sunt singura. Priveste mai atent in jur, draga mea.
Ariadna se uita curioasa si vazu o multime de ochisori prietenosi in jurul sau, care o priveau cu admiratie si cu zambete calde pe chip.
– Dar ce-i cu voi aici?
– Suntem aici pentru tine! strigara in cor, plini de entuziasm.
– Pentru mine? Striga copila incruntandu-se. Nu exista asa ceva. In lumea asta fiecare lupta pentru el, nu exista gesturi sincere facute pentru ceilalti, nu exista cadouri, nu exista Craciun si mai presus de orice nu exista Mos Craciun. spuse copila noastra, intr-o singura rasuflare, eliberandu-se de toate of-urile ei.
– Stim ca tu crezi astfel si tocmai de aceea suntem aici. Noua ne place sa oferim tuturora ocazia de a experimenta si sa-i lasam pe fiecare sa-si traga propriile concluzii. Stii, Doamne – Doamne, a oferit fiecaruia cel mai frumos dar.
– Da, si care este ala? Singuratatea? raspunse copila ironic.
– Nuuuuu, singuratatea e o alegere, poti oricand sa renunti la ea. Cel mai frumos dar oferit este liberul arbitru. raspunsera spiridusii in cor.
– Adica?
– Liberul arbitru inseamna ca ai libertatea de a alege orice, oricand. Tu esti cea care alege ce sa creada, ce sa simta, de cine sa fie inconjurata, care va fi ziua de maine si viitorul tau.
– Zau, asa? Pai hai, sa vina Mos Craciun cu sania lui trasa de reni cu zapada cu tot! spuse fetita ironic.
– Nu asa, spune-o ca si cand ai crede ceea ce spui. Lasa-ti mintea deoparte si spune-o din tot sufletul. Nu ai sa fii dezamagita. Ofera-ti libertatea, lasa iubirea sa te patrunda si viseaza.
Ariadna hotari ca o ultima sansa sa creada din tot sufletul si sa spere. Si-l chema in sufletul sau pe Mos Craciun cu renii sai. De frica sa nu fie din nou dezamagita striga cu putere tinand ochii inchisi si ramase asa, nemiscata. Lacrimile ii siroiau pe fata. Deja se gandea ca a cazut din nou in plasa si ca o va durea sufletul vazand ca mosul nu va veni nici de aceasta data. Dar pe langa lacrimile calde de pe fata simti si ceva rece si senzatia se tot repeta. Incepuse sa ninga. A inceput sa planga si mai tare si cazu in genunchi in zapada prospat asternuta. Printre plansetele ei, un amalgam de fericire si neputinta, auzi zurgalai in departe. Abia atunci a avut curajul sa deschida ochii. Privi in jurul ei si nu vazu nimic. Privi in sus spre fulgii ce cadeau din cer. Uimire, luna si stelele inca erau acolo si totusi ningea. Fulgii veneau de nicaieri si de peste tot. Si printre ei, un curcubeu aparu si clopoteii sunau tot mai puternic. Isi sterse ochii inlacrimati ca sa poate privi mai bine. Era sania lui Mos Craciun, coborata din cer si renii lui nazdravani.
Zanele si spiridusii chicoteau de bucurie. Ariadna chiar uitase de ei, ca se aflau langa ea. Strigau in cor: Mos Craciun, ai venit, stiam ca ai sa vii, ca de fiecare data cand te chemam!

8589130486919-santa-claus-and-sledge-wallpaper-hd
– Ho, ho, ho, cum as putea sa nu vin?! Orice strigat, fiecare lacrima dar si fiecare raset de copil imi rasuna in suflet si ma aduce mai aproape de ei. Voi, spiridusii si zanele mele dragi, imi aduceti fiecare poveste mai aproape in clarul sufletului pentru a-mi oferi talcul ei.
– Ariadna, copil frumos, vino sa te imbratisez!
Copilei nu-i venea sa-si creada ochilor. Timida se urca in sanie si se apropie de Mosu’. Acesta o imbratisa cu putere.
– Draga mosului, daca ai stii, cat te iubesc!
– Si eu, draga mosule! Mi-ai lipsit atat de mult de cand n-ai mai venit la mine.
– Dar cum asa? Am venit la tine in fiecare an si am vegheat asupra ta.
– Dar nu am mai primit nici un cadou de 3 ani! Am crezut ca ai uitat de mine.
Mosul izbucni in rasete.
– Draga mea copila, nevoile tale s-au schimbat de 3 ani incoace. Mi-ai cerut in rugaciunile tale ca cei dragi tie sa fie fericiti, sanatosi si mi-ai promis ca tu vei fi astfel fericita.
Ariadna constientiza in acel moment ca intr-adevar asta ii ceruse mosului in ultimul timp si rugaciunile ei au fost ascultate.
– Dar mosule, toti ce-i dragi mie sunt acum departe! Iar eu am ramas singura si trista.
– Draga mea copila, nu poti conditiona fericirea celorlalti de fericirea ta. Cand le doresti binele, acesta trebuie sa fie independent de binele tau. Nu uita ca iubirea sincera, oferita din suflet este neconditionata.
Ariadna isi dadu seama atunci ce greseala facuse. Astepta o rasplata de fiecare data cand rugaciunile ei erau ascultate si cei din jurul ei erau fericiti. Ii voia fericiti pentru ea, nu fericiti pentru ei.
– Draga Mosului, asadar, inca te mai poti razgandi pentru anul acesta. Ia spune-mi, ce-ti doresti de Craciun?
Ariadna cauta raspunsul in sufletul sau si spuse cu incredere si bucurie:
– Imi doresc ca toti cei dragi mie sa fie fericiti si sanatosi!
– Esti sigura, copila draga?
– Da, Mosule! Acum stiu ce inseamna iubirea neconditionata. Acesta este cadoul meu pentru ei.
– Foarte bine, Ariadna! Asa va fi!
Mosul pocni din degete si undeva pe cer o stea scanteie, semn ca dorinta a fost indeplinita. Apoi se intoarse spre copila si grai:
– Draga Mosului, ramai cu bine si cu credinta in suflet. Nu-ti pierde nicicand speranta. Ea mentine stelele aprinse. Sa te gandesti tot timpul la asta. Fara speranta, stelele ar disparea. Ariadna aproba cu lacrimi in ochi, fara sa poata vorbi. Il imbratisa cu putere pe Mos Craciun si ii spuse soptit: Mos Craciun, te iubesc din tot sufletul meu!
Mosul se topi in bratele copilei si ii spuse cu blandete: “Si eu te iubesc, copila mea!”
Ariadna se uita la stele, la fulgii care veneau de nicaieri si de peste tot. Ceva in sufletul ei se schimba. Zana privea in continuare la ea cu blandete.
– Nu-mi vine sa cred, nici macar nu mi-am dat seama ca vorbesc cu o zana!!! spuse Ariadna razand.
– Asa e cand te lasi condusa de suflet si lasi mintea deoparte, poti sa simti, sa speri, sa crezi si mai presus de toate sa iubesti la cel mai inalt nivel.

S-am incalecat pe sanie
Si v-am spus o patanie
Si m-am catarat pe-o stea
Si v-am spus povestea mea

Florina Cochină

Iluminarea din noi

A fost odata ca niciodata un val jucaus si foarte tanar care nu facea nimic altceva decat sa se joace in voie, sa faca baloane si sa hoinareasca toata ziua. Intr-o buna zi, valul cel tanar a auzit o voce ciudata din adancuri care striga: Ocean, ocean…

Dorinta lui de a afla cine era oceanul crestea de la o zi la alta, asa ca intreba fiecare cunoscut. L-a intrebat pe delfinul cel inteligent, insa nu a stiut sa-i raspunda. A intrebat-o pe testoasa cea batrana, n-a stiut sa-i raspunda. In cele din urma a intalnit un val matur pe care l-a intrebat:
– O, val maret, tu esti batran si intelept, spune-mi te rog ce inseamna ocean. Ce este el, cum il pot gasi?
Batranul val a oftat si a raspuns tanarului val:
– Of tinere, mi-as dori sa te pot ajuta. Si eu sunt de mult timp in cautarea acestui raspuns, dar daca vrei, te poti alatura mie sa aflam.
Asa se face ca cei doi au pornit la drum impreuna. La un moment dat, ei au vazut la mare distanta ceva ce nu mai vazusera niciodata. Valul cel batran a exclamat:
– Dumnezeule, cred ca la acest lucru se refereau pestii cand vorbeau de tarm. Curioase, cele 2 valuri s-au apropiat de mal si deodata s-au izbit de stanci, transformandu-se in spuma. Acesta a fost momentul cand si-au dat seama ca sunt una cu oceanul, ca aceasta era insasi esenta lor.

Atasamentele fata de cunoastere

A fost odata ca niciodata un mare cautator al adevarului care isi dorea sa experimenteze iluminarea. Citise si invatase pe de rost tot ce se putea citi si invata. Doar ca, in sinea lui, savantul stia ca nu era complet si ca ceva ii lipsea, asa ca a pornit in cautarea unui mare maestru iluminat din Himalaya. Pe drum, incarcat cu foarte multe bagaje simtea ca nu mai poate face fata drumului. Uitandu-se in bagaj, isi spunea: “Ooo, nu as putea arunca aceasta carte, este singurul exemplar din lume, nici pe aceasta pentru ca e foarte importanta…” A inceput asadar sa arunce din proviziile de hrana, ajungand astfel dupa 9 zile de drum la slujitorul maestrului, complet epuizat. Cu ultimele eforturi, i-a spus acestuia:
– Te rog, spune-i maestrului tau ca sunt un om erudit si ca am citit toate textele spirituale si ca nu trebuie sa-si piarda timpul cu mine, doresc doar sa primesc invatatura referitoare la iluminare.
Slujitorul a incuviintat din cap si s-a dus sa-i spune maestrului. La scurt timp s-a intors cu un raspuns:
– Maestrul spune ca ti-a ascultat rugamintea si ca te va chema cand va fi gata.
– Bine, dar sunt un om important si ocupat, nu am timp de pierdut.
– Maestrul spune ca te va primi cand va fi gata, acum este ocupat.

Savantul a asteptat 3 zile in care scenariul s-a tot repetat. Acesta, suparat de atata asteptare, a dat buzna peste maestru. El se afla linistit pe o perna si fierbea apa pentru un ceai, ignorandu-l complet pe musafir.
Exasperat si furios, faimosul erudit a rupt tacerea insirandu-si titlurile, doctoratele, cartile citite etc si ca stia totul asa ca trebuia sa primeasca doar invatatura finala.
Meastrul, in continuare linistit, l-a intrebat pe musafir daca vrea sa bea un ceai. Savantul, vazand ca nu are alta solutie, a acceptat ceaiul.
Maestrul a inceput sa toarne ceaiul pana cand a inceput sa curga pe dinafara, pana pe podea.
– Maestre, maestre, opreste-te! Ceaiul a dat pe dinafara, nu vezi?
– Ba da, vad perfect acest lucru, i-a raspuns linistit. Tu esti la fel ca aceasta ceasca: esti atat de plin de idei, concepte, cunoastere si intelepciune, incat nu mai am nimic sa-ti ofer. Adevarata cunoastere nu poate curge intr-o ceasca plina. Ea nu ar face decat sa se piarda. Daca iti doresti cu adevarat ceea ce spui ca-ti doresti, ia-ti cartile atat de pretioase si fa focul ca e cam frig aici. Ia apoi toate diplomele si da-le copiilor sa se joace cu ele, caci nu sunt altceva decat simple jucarii. Dupa ce ti-ai golit ceasca, vino sa bem un ceai impreuna…