Ariadna si prietenii sai
A fost odata ca-n povesti
A fost ca-n viata toata
O intamplare din stramosi
Ce multe ne invata…
Era miezul noptii, in seara de ajun. Copila pasea pe strada ingusta, pe sub lumina felinarelor. Si luna era prezenta si stelele mii. Doar zapada lipsea si bucuria ei din suflet. Trecusera de mult clipele in care credea in Mos Craciun si in linistea sarbatorilor, acum ramasese doar cautarea disperata a unui inlocuitor.
Zanele si spiridusii o urmareau de ceva vreme si planuiau sa o surprinda. Ariadna, caci asa o chema pe copila noastra, mergea cu palarioara ei indesata peste urechi, cu paltonasul strans in jurul mijlocului ei subtire si asculta vantul de miazanoapte. Ar fi vrut sa inteleaga ce-i sopteste, dar sufletul ei era inchis pentru astfel de mesaje. Se temea ca ar putea sa-i dea din nou speranta si teama de a fi dezamagita era prea mare.
“E mai usor sa nu crezi, astfel nu ai de ce sa fii dezamagit!” asa isi spunea in sinea sa micuta Ariadna.
Dar gandul nici nu apuca sa se infiripe in mintea ei, ca o zana mica i se arata in fata, cu riscul de a fi calcata. Ariadna, chiar in clipa cand sa calce pe ea, o observa si sarii cat colo.
-Tu iti dai seama ca puteam sa te omor? Cum te-ai gandit sa te arunci asa in calea mea? zise Ariadna cu voce tare.
-Asa e, intotdeauna exista riscul asta, dar am de fiecare incredere ca o sa traiesc. E frumos sa speri in ce e mai bun! ii spuse micuta zana increzatoare.
-Dar ce-i cu tine, asa singura aici prin locurile astea pustii? intreba copila.
– Nu sunt singura. Priveste mai atent in jur, draga mea.
Ariadna se uita curioasa si vazu o multime de ochisori prietenosi in jurul sau, care o priveau cu admiratie si cu zambete calde pe chip.
– Dar ce-i cu voi aici?
– Suntem aici pentru tine! strigara in cor, plini de entuziasm.
– Pentru mine? Striga copila incruntandu-se. Nu exista asa ceva. In lumea asta fiecare lupta pentru el, nu exista gesturi sincere facute pentru ceilalti, nu exista cadouri, nu exista Craciun si mai presus de orice nu exista Mos Craciun. spuse copila noastra, intr-o singura rasuflare, eliberandu-se de toate of-urile ei.
– Stim ca tu crezi astfel si tocmai de aceea suntem aici. Noua ne place sa oferim tuturora ocazia de a experimenta si sa-i lasam pe fiecare sa-si traga propriile concluzii. Stii, Doamne – Doamne, a oferit fiecaruia cel mai frumos dar.
– Da, si care este ala? Singuratatea? raspunse copila ironic.
– Nuuuuu, singuratatea e o alegere, poti oricand sa renunti la ea. Cel mai frumos dar oferit este liberul arbitru. raspunsera spiridusii in cor.
– Adica?
– Liberul arbitru inseamna ca ai libertatea de a alege orice, oricand. Tu esti cea care alege ce sa creada, ce sa simta, de cine sa fie inconjurata, care va fi ziua de maine si viitorul tau.
– Zau, asa? Pai hai, sa vina Mos Craciun cu sania lui trasa de reni cu zapada cu tot! spuse fetita ironic.
– Nu asa, spune-o ca si cand ai crede ceea ce spui. Lasa-ti mintea deoparte si spune-o din tot sufletul. Nu ai sa fii dezamagita. Ofera-ti libertatea, lasa iubirea sa te patrunda si viseaza.
Ariadna hotari ca o ultima sansa sa creada din tot sufletul si sa spere. Si-l chema in sufletul sau pe Mos Craciun cu renii sai. De frica sa nu fie din nou dezamagita striga cu putere tinand ochii inchisi si ramase asa, nemiscata. Lacrimile ii siroiau pe fata. Deja se gandea ca a cazut din nou in plasa si ca o va durea sufletul vazand ca mosul nu va veni nici de aceasta data. Dar pe langa lacrimile calde de pe fata simti si ceva rece si senzatia se tot repeta. Incepuse sa ninga. A inceput sa planga si mai tare si cazu in genunchi in zapada prospat asternuta. Printre plansetele ei, un amalgam de fericire si neputinta, auzi zurgalai in departe. Abia atunci a avut curajul sa deschida ochii. Privi in jurul ei si nu vazu nimic. Privi in sus spre fulgii ce cadeau din cer. Uimire, luna si stelele inca erau acolo si totusi ningea. Fulgii veneau de nicaieri si de peste tot. Si printre ei, un curcubeu aparu si clopoteii sunau tot mai puternic. Isi sterse ochii inlacrimati ca sa poate privi mai bine. Era sania lui Mos Craciun, coborata din cer si renii lui nazdravani.
Zanele si spiridusii chicoteau de bucurie. Ariadna chiar uitase de ei, ca se aflau langa ea. Strigau in cor: Mos Craciun, ai venit, stiam ca ai sa vii, ca de fiecare data cand te chemam!
– Ho, ho, ho, cum as putea sa nu vin?! Orice strigat, fiecare lacrima dar si fiecare raset de copil imi rasuna in suflet si ma aduce mai aproape de ei. Voi, spiridusii si zanele mele dragi, imi aduceti fiecare poveste mai aproape in clarul sufletului pentru a-mi oferi talcul ei.
– Ariadna, copil frumos, vino sa te imbratisez!
Copilei nu-i venea sa-si creada ochilor. Timida se urca in sanie si se apropie de Mosu’. Acesta o imbratisa cu putere.
– Draga mosului, daca ai stii, cat te iubesc!
– Si eu, draga mosule! Mi-ai lipsit atat de mult de cand n-ai mai venit la mine.
– Dar cum asa? Am venit la tine in fiecare an si am vegheat asupra ta.
– Dar nu am mai primit nici un cadou de 3 ani! Am crezut ca ai uitat de mine.
Mosul izbucni in rasete.
– Draga mea copila, nevoile tale s-au schimbat de 3 ani incoace. Mi-ai cerut in rugaciunile tale ca cei dragi tie sa fie fericiti, sanatosi si mi-ai promis ca tu vei fi astfel fericita.
Ariadna constientiza in acel moment ca intr-adevar asta ii ceruse mosului in ultimul timp si rugaciunile ei au fost ascultate.
– Dar mosule, toti ce-i dragi mie sunt acum departe! Iar eu am ramas singura si trista.
– Draga mea copila, nu poti conditiona fericirea celorlalti de fericirea ta. Cand le doresti binele, acesta trebuie sa fie independent de binele tau. Nu uita ca iubirea sincera, oferita din suflet este neconditionata.
Ariadna isi dadu seama atunci ce greseala facuse. Astepta o rasplata de fiecare data cand rugaciunile ei erau ascultate si cei din jurul ei erau fericiti. Ii voia fericiti pentru ea, nu fericiti pentru ei.
– Draga Mosului, asadar, inca te mai poti razgandi pentru anul acesta. Ia spune-mi, ce-ti doresti de Craciun?
Ariadna cauta raspunsul in sufletul sau si spuse cu incredere si bucurie:
– Imi doresc ca toti cei dragi mie sa fie fericiti si sanatosi!
– Esti sigura, copila draga?
– Da, Mosule! Acum stiu ce inseamna iubirea neconditionata. Acesta este cadoul meu pentru ei.
– Foarte bine, Ariadna! Asa va fi!
Mosul pocni din degete si undeva pe cer o stea scanteie, semn ca dorinta a fost indeplinita. Apoi se intoarse spre copila si grai:
– Draga Mosului, ramai cu bine si cu credinta in suflet. Nu-ti pierde nicicand speranta. Ea mentine stelele aprinse. Sa te gandesti tot timpul la asta. Fara speranta, stelele ar disparea. Ariadna aproba cu lacrimi in ochi, fara sa poata vorbi. Il imbratisa cu putere pe Mos Craciun si ii spuse soptit: Mos Craciun, te iubesc din tot sufletul meu!
Mosul se topi in bratele copilei si ii spuse cu blandete: “Si eu te iubesc, copila mea!”
Ariadna se uita la stele, la fulgii care veneau de nicaieri si de peste tot. Ceva in sufletul ei se schimba. Zana privea in continuare la ea cu blandete.
– Nu-mi vine sa cred, nici macar nu mi-am dat seama ca vorbesc cu o zana!!! spuse Ariadna razand.
– Asa e cand te lasi condusa de suflet si lasi mintea deoparte, poti sa simti, sa speri, sa crezi si mai presus de toate sa iubesti la cel mai inalt nivel.
S-am incalecat pe sanie
Si v-am spus o patanie
Si m-am catarat pe-o stea
Si v-am spus povestea mea
Florina Cochină