De ce călătorim împreună?

De ce călătorim împreună înainte de orice expediție?

Ce este o expediția:
– o călătorii cu o durată de minim 3 zile;
– se realizează în grup organizat și cu persoane care se cunosc;
– poate avea diferite scopuri: explorarea unei zone/regiuni/țări, atingerea unui vârf montan, vizitarea unor locuri istorice și/sau sacre, cercetări științifice, oportunități comerciale etc.

În timpul expedițiilor participanții sunt supuși la efort fizic, psiho-emoțional și intelectual din următoarele cauze: scoaterea din zona de confort, situații neprevăzute, schimbarea rutinei și a mediului. Toți acești factori pot influența buna desfășurare a expediției și atingerea obiectivelor stabilite.

Pentru buna desfășurare a expediției membrii echipei se informează cu privire la locurile pe care le vor explora – climă, floră, faună și geo-politic, se pun în situații neprevăzute și asemănătoare expediției planificate etc.
Pregătirea echipei presupune activități generale și specifice – în funcție de scopul expediției.

Ca activități generale avem:
– pregătirea fizică prin creșterea treptată a gradului de rezistență;
– activități alături de echipă pentru relaționarea interumană și socializare, cât și pentru armonizarea și consolidarea grupului;
– pregătirea psiho-emoțională (sufletească) prin abordarea unor situații/medii asemănătoare expediției, alături de echipă ș.a.

Ca activități specifice avem:
– conectarea la tradițiile, principiile, valorile și rânduielile cultural religioase;
– dezvoltarea unei atitudini de prezență (uimire, precauție și vigilență) și de necritică;
– purificare trup-minte-suflet prin post (hrană vie), gândire pozitiv-benefică (optimism și încredere), activități artistice și studiul materialelor luminoase;
– transcenderea contradicțiilor, atenția în interior și observarea de sine;
– strădania dobândirii și manifestării unei stării de pace și iubire ș.a.

 

CEI ȘAPTE DESĂVÂRȘIȚI

Am auzit că mai există și astăzi cei șapte înțelepți nevăzuți care au lăcașul pe vârful Aton. Atonul este cel mai înalt vârf din lanțul muntos al peninsulei și are 2033 metri. E singura zonă unde iarna este zăpadă și ger, și câtva timp trecătorile sunt blocate, locul fiind izolat.

Cei șapte nevăzuți sunt asceții care au atins desăvârșirea. Ei se roagă fără încetare, cu mare eficiență, și ei țin lumea: datorită lor divinitatea încă nu nimicește și nu va nimici niciodată omenirea căzătoare.

Când moare unul din cei șapte, se alege un altul în loc, ca cifra să rămână mereu șapte.

Existența acestora este învăluită în taină sau poate este pură legendă, cu sens de programare pozitivă a abisului nostru. Proiecția psihică a idealului de perfecțiune, neatins.

Printre cei șapte, se spune că unul este român (deși identitatea etnică a sfinților nu are nici o importanță).

Despre românul grupului se știe aceasta: Venise un tânăr la Sfântul Munte și arăta mare destoinicie; dobândise rugăciunea (adică iluminarea), avea o mare bunătate, era resimțit de toți ca om al perfecțiunii. El ținea de un schit, dar se retrăgea tot mai des la o colibă a sa, în singurătate totală. Venea la schit tot mai rar. Iar într-o zi n-a mai venit deloc la schitul de bază. A fost căutat peste tot, de frați și de poliția (medieval costumată) a insulei. Dar n-a fost găsit. S-a dedus că a fost cooptat printre cei șapte desăvârșiți nevăzuți.

În zilele noastre, a venit la un stareț un călugăr și a zis: ”La poalele Atonului, am intrat într-o colibă și am văzut niște rugători pe scaunele de isihaști, stăteau lângă un foc, iveau fețe foarte luminoase, ca și fosforeșcente”.

Starețul a cerut să fie condus în acel loc. Călugărul l-a condus, dar acolo nu mai era nici urmă de colibă, nici urma de foc. Starețul a spus: ”Sau ai avut o vedenie amăgitoare, sau ai avut fericirea să-i zărești, o clipa, pe cei șapte, ei nu se arată decât dacă vor, spre vestire sporitoare”.

Duhul Muntelui Athos

Athosul este locul unei mari experiențe mistice. Firește, nu toți cei care viețuiesc acolo se angajează pe cale mistică, sau cunosc stări extatice și evenimente psihice. Dar toți au o înălțime spirituală, și reușesc să o păstreze doar în ambianța de aici.

Pe Athos este ”altă lume”. Ei nu sunt din lume. Ei țin mintea lor ”în alt veac” și de acolo ei smulg putere și o aduc în acest veac, pentru toți. Ce înseamnă să te muți cu mintea spre alt veac? Să te muți de la tristețea țelurilor mici spre prezentul etern.

 

din Istorie și taină la Muntele Athos de Vasile Andru