Atasamentele fata de cunoastere

A fost odata ca niciodata un mare cautator al adevarului care isi dorea sa experimenteze iluminarea. Citise si invatase pe de rost tot ce se putea citi si invata. Doar ca, in sinea lui, savantul stia ca nu era complet si ca ceva ii lipsea, asa ca a pornit in cautarea unui mare maestru iluminat din Himalaya. Pe drum, incarcat cu foarte multe bagaje simtea ca nu mai poate face fata drumului. Uitandu-se in bagaj, isi spunea: “Ooo, nu as putea arunca aceasta carte, este singurul exemplar din lume, nici pe aceasta pentru ca e foarte importanta…” A inceput asadar sa arunce din proviziile de hrana, ajungand astfel dupa 9 zile de drum la slujitorul maestrului, complet epuizat. Cu ultimele eforturi, i-a spus acestuia:
– Te rog, spune-i maestrului tau ca sunt un om erudit si ca am citit toate textele spirituale si ca nu trebuie sa-si piarda timpul cu mine, doresc doar sa primesc invatatura referitoare la iluminare.
Slujitorul a incuviintat din cap si s-a dus sa-i spune maestrului. La scurt timp s-a intors cu un raspuns:
– Maestrul spune ca ti-a ascultat rugamintea si ca te va chema cand va fi gata.
– Bine, dar sunt un om important si ocupat, nu am timp de pierdut.
– Maestrul spune ca te va primi cand va fi gata, acum este ocupat.

Savantul a asteptat 3 zile in care scenariul s-a tot repetat. Acesta, suparat de atata asteptare, a dat buzna peste maestru. El se afla linistit pe o perna si fierbea apa pentru un ceai, ignorandu-l complet pe musafir.
Exasperat si furios, faimosul erudit a rupt tacerea insirandu-si titlurile, doctoratele, cartile citite etc si ca stia totul asa ca trebuia sa primeasca doar invatatura finala.
Meastrul, in continuare linistit, l-a intrebat pe musafir daca vrea sa bea un ceai. Savantul, vazand ca nu are alta solutie, a acceptat ceaiul.
Maestrul a inceput sa toarne ceaiul pana cand a inceput sa curga pe dinafara, pana pe podea.
– Maestre, maestre, opreste-te! Ceaiul a dat pe dinafara, nu vezi?
– Ba da, vad perfect acest lucru, i-a raspuns linistit. Tu esti la fel ca aceasta ceasca: esti atat de plin de idei, concepte, cunoastere si intelepciune, incat nu mai am nimic sa-ti ofer. Adevarata cunoastere nu poate curge intr-o ceasca plina. Ea nu ar face decat sa se piarda. Daca iti doresti cu adevarat ceea ce spui ca-ti doresti, ia-ti cartile atat de pretioase si fa focul ca e cam frig aici. Ia apoi toate diplomele si da-le copiilor sa se joace cu ele, caci nu sunt altceva decat simple jucarii. Dupa ce ti-ai golit ceasca, vino sa bem un ceai impreuna…