Categorie: Articole

Liberul arbitru

Suntem ceea ce alegem sa fim. Stiu din propria experienta ca este mai usor sa dai vina pe altii, pe soarta sau chiar pe Dumnezeu. E cel mai greu sa accepti ca esti rezultatul alegerilor tale. Exista infinite solutii acolo in spatiul variantelor din Univers, insa tu esti singurul care alege pentru el. Asa cum ne scuzam de fiecare data ca nu exista circumstantele potrivite care sa ne aduca acolo unde ne dorim sa ajungem, ei bine, afla ca nu e problema ta. Responsabilitatea ta este sa gandesti ceea ce vrei sa fii, restul este treaba Universului sa iti procure mijloacele de a ajunge acolo.
E usor sa fii victima, insa nu e cazul. Lumea nu sta pe umerii tai, fiecare e responsabil de alegerile sale. Nu-ti cere nimeni sa fii egoist, majoritatea iti cere sa fii fericit. Prin fericirea ta ii faci si pe ceilalti sa fie fericiti, nu prin nefericire. Puterea de decizie este o calitate a oamenilor, liberul arbitru este ceea ce ne deosebeste de celelalte supravietuitoare. Da, da, stiu, gandirea ne deosebeste, insa la ce iti foloseste daca nu la a alege?! Poate ca traiesc intr-o lume de basm, insa povestea mea e rezultatul deciziilor mele si sunt mandra de asta.
Deci, tu ce alegi?

Cine sunt eu?

“Chiar asa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toti oamenii… un om cu calitati si cu defecte in armonie, un om care s-ar putea mandri cu cateva fapte marete, dar totodata ar trebui sa se simta rusinat de anumite fapte care nu-i fac cinste… Un om cu greseli omenesti, cu experiente de viata frumoase, dar si urate, un om cu framantari interioare, dar si cu temeri, un om care a fost foarte fericit, dar si cumplit de nefericit, un om care s-a prabusit si care s-a ridicat de multe ori, un om care de cateva ori s-a abandonat pe sine, dar care s-a ridicat de fiecare data. Un om care a crezut orbeste in oameni, in fericire, si in iubire si care a cunoscut gustul amar al esecurilor si al dezamagirilor…
Sunt un om care a avut si caderi, care a mintit, care a tradat, care a vorbit de rau, care a judecat fara sa cunoasca, dar care intr-un final, constient si dezgustat de toate caderile lui, le-a regretat si s-a straduit sa evolueze spre bine…
Sunt un om care a inteles intr-un tarziu ca viata nu trebuie sa fie perfecta pentru a fi fericit – si ca fericirea nu este conditionata de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber si de a avea iubire.(…)
Sunt un om simplu, un om visator, un om cald caruia nu-i este rusine sa isi strige iubirea in gura mare, care isi recunoaste greselile si infrangerile cu demnitate si curaj, un om care nu se teme de judecatile lumii.
Sunt un om care iubeste oamenii, care le intelege ratacirile si care nu uita ca a avut propriile rataciri… Un om care respecta alegerile celorlalti, oricate durere i-ar aduce. (…)
Sunt un om cu care se poate vorbi despre orice, un om care a invatat sa asculte si sa inteleaga dincolo de cuvinte si sa vada dincolo de un chip si de masti… (…)
Sunt doar un om… iubit, urat, aprobat, dezaprobat, acceptat, respins, neinteles, admirat, judecat… sunt doar un simplu om care are nevoie de pacea interioara, de echilibru, de locul lui sub soare, de steaua lui de pe Cer, de vise…un om care iubeste si care vrea sa fie iubit!” (Fluturi – Irina Binder)

Viata in cuplu

“In intalnirea celor doi, o sfera intalnise o alta sfera. Apropierea lor dezvaluise omul.

Apoi a cazut si prima jumatate a incercat sa compenseze durerea lipindu-se de o alta jumatate fara a reface intregul care era in potential. Durere, despartire, neimplinire. Jumatatea care ai ramas nu poate fi completata decat in intregul din tine. Abia apoi poti sa pasesti spre celalalt, unind toate versurile in actul regasirii.

La inceput femeia sau barbatul vede totul in celalalt, adica ceea ce este el in potential si a fost intru inceput. Nu este o inselaciune, sufletul si spiritul cunosc intregul. Apoi karma este data trupului fizic si mintii si ceea ce alegem sa vedem cu acesti ochi astupati de dorinte pitice este lumescul si perfectibilul din celalalt care nu se potriveste cu ceea ce credem ca meritam.

Cele doua jumatati netrezite purced la drum alcatuind cuplul, o entitate noua in care realitatea intregului apare in momentele de intensitate a iubirii, de flow, de bucurie si daruire, insa dispare ori de cate ori in aceeasi secventa de viata sunt si asteptari, pretentii, atasamente, proiectii.” (Triunghiurile schimbarii, Camelia Radu)

Fii sfera ta, nu cauta intregirea prin sfera altuia!

featured

A doua sansa

M-a surprins de curand povestea unei persoane foarte dragi mie, care prin credinta ei, a primit a doua sansa. Si culmea, m-a facut prin impartasirea experientei ei sa inteleg atat de multe lucruri… Sunt convinsa ca pentru fiecare dintre voi v-a avea un alt ecou, asa ca va las pe fiecare sa luati de aici ceea ce aveti nevoie.

“Aseara a venit la mine un inger!
Nu dormeam, ma bagasem in pat cu spatele la fetita mea si eram invelita cu pilota. Am simtit cum cineva mi-a pus mana pe umar, apasat ca si cum ar spune: Sunt aici, intoarce-te!
M-am speriat, nu voiam sa ma intorc! Apoi m-am gandit la copilul meu – daca pateste ceva!?! M-am gandit sa ma intorc. Trebuia sa ma asigur ca nu e nimeni si … nu era!
M-am culcat la loc in aceeasi pozitie. Am simtit din nou acelasi lucru, dar de o intensitate mai mica. Nu m-am mai intors, mi-am zis ca totul e in mintea mea si m-am culcat!
S-a trezit apoi si fetita mea. Eu incercam sa imi explic ce a fost. Stiu sigur ca a fost un inger! mi-am zis. O sa incerc sa citesc mai mult despre ei.
Nu ma lua somnul si am inceput sa butonez televizorul ca sa gasesc ceva la care sa ma uit pana adorm… dau peste o emisiune cu o persoana publica: ascult ce ascult si dintr-o data mi-am dat seama ca am primit mesajul pentru care a venit ingerasul la mine:
“Nu te invinovati pt nimic din ce a fost. Atat ai putut tu ca om in acel moment. O sa ai o perioada mai grea, dar daca accepti si te lasi purtata de voia lui Dumnezeu viata ta se va schimba!”
Atunci am constientizat ca L-am rugat pe Dumnezeu mai demult sa ma lase sa simt si sa constientizez ca ingerul meu este acolo si mi-a ascultat ruga!”

Povestea este una reala si aceasta persoana se invinovatea foarte mult pentru faptele ei. Dar a primit o a doua sansa si acum a venit catre ea cel de-al doilea copil, acelasi fat la care a renuntat candva.

Asa ca povestea ei m-a facut sa-mi trag propriile concluzii: Cine sunt sunt eu sa nu iert si sa nu o ofer a doua sansa? Cine sunt eu sa judec sau sa stiu mai bine ce lectii au oamenii de invatat si cand? Eu stiu doar ce-i mai bine pentru mine si daca e cineva pe care il pot face sa-si descopere potentialul, aceea sunt eu.

Florina Cochină

Ariadna si prietenii sai

A fost odata ca-n povesti
A fost ca-n viata toata
O intamplare din stramosi
Ce multe ne invata…

Era miezul noptii, in seara de ajun. Copila pasea pe strada ingusta, pe sub lumina felinarelor. Si luna era prezenta si stelele mii. Doar zapada lipsea si bucuria ei din suflet. Trecusera de mult clipele in care credea in Mos Craciun si in linistea sarbatorilor, acum ramasese doar cautarea disperata a unui inlocuitor.
Zanele si spiridusii o urmareau de ceva vreme si planuiau sa o surprinda. Ariadna, caci asa o chema pe copila noastra, mergea cu palarioara ei indesata peste urechi, cu paltonasul strans in jurul mijlocului ei subtire si asculta vantul de miazanoapte. Ar fi vrut sa inteleaga ce-i sopteste, dar sufletul ei era inchis pentru astfel de mesaje. Se temea ca ar putea sa-i dea din nou speranta si teama de a fi dezamagita era prea mare.
“E mai usor sa nu crezi, astfel nu ai de ce sa fii dezamagit!” asa isi spunea in sinea sa micuta Ariadna.
Dar gandul nici nu apuca sa se infiripe in mintea ei, ca o zana mica i se arata in fata, cu riscul de a fi calcata. Ariadna, chiar in clipa cand sa calce pe ea, o observa si sarii cat colo.
-Tu iti dai seama ca puteam sa te omor? Cum te-ai gandit sa te arunci asa in calea mea? zise Ariadna cu voce tare.
-Asa e, intotdeauna exista riscul asta, dar am de fiecare incredere ca o sa traiesc. E frumos sa speri in ce e mai bun! ii spuse micuta zana increzatoare.
-Dar ce-i cu tine, asa singura aici prin locurile astea pustii? intreba copila.
– Nu sunt singura. Priveste mai atent in jur, draga mea.
Ariadna se uita curioasa si vazu o multime de ochisori prietenosi in jurul sau, care o priveau cu admiratie si cu zambete calde pe chip.
– Dar ce-i cu voi aici?
– Suntem aici pentru tine! strigara in cor, plini de entuziasm.
– Pentru mine? Striga copila incruntandu-se. Nu exista asa ceva. In lumea asta fiecare lupta pentru el, nu exista gesturi sincere facute pentru ceilalti, nu exista cadouri, nu exista Craciun si mai presus de orice nu exista Mos Craciun. spuse copila noastra, intr-o singura rasuflare, eliberandu-se de toate of-urile ei.
– Stim ca tu crezi astfel si tocmai de aceea suntem aici. Noua ne place sa oferim tuturora ocazia de a experimenta si sa-i lasam pe fiecare sa-si traga propriile concluzii. Stii, Doamne – Doamne, a oferit fiecaruia cel mai frumos dar.
– Da, si care este ala? Singuratatea? raspunse copila ironic.
– Nuuuuu, singuratatea e o alegere, poti oricand sa renunti la ea. Cel mai frumos dar oferit este liberul arbitru. raspunsera spiridusii in cor.
– Adica?
– Liberul arbitru inseamna ca ai libertatea de a alege orice, oricand. Tu esti cea care alege ce sa creada, ce sa simta, de cine sa fie inconjurata, care va fi ziua de maine si viitorul tau.
– Zau, asa? Pai hai, sa vina Mos Craciun cu sania lui trasa de reni cu zapada cu tot! spuse fetita ironic.
– Nu asa, spune-o ca si cand ai crede ceea ce spui. Lasa-ti mintea deoparte si spune-o din tot sufletul. Nu ai sa fii dezamagita. Ofera-ti libertatea, lasa iubirea sa te patrunda si viseaza.
Ariadna hotari ca o ultima sansa sa creada din tot sufletul si sa spere. Si-l chema in sufletul sau pe Mos Craciun cu renii sai. De frica sa nu fie din nou dezamagita striga cu putere tinand ochii inchisi si ramase asa, nemiscata. Lacrimile ii siroiau pe fata. Deja se gandea ca a cazut din nou in plasa si ca o va durea sufletul vazand ca mosul nu va veni nici de aceasta data. Dar pe langa lacrimile calde de pe fata simti si ceva rece si senzatia se tot repeta. Incepuse sa ninga. A inceput sa planga si mai tare si cazu in genunchi in zapada prospat asternuta. Printre plansetele ei, un amalgam de fericire si neputinta, auzi zurgalai in departe. Abia atunci a avut curajul sa deschida ochii. Privi in jurul ei si nu vazu nimic. Privi in sus spre fulgii ce cadeau din cer. Uimire, luna si stelele inca erau acolo si totusi ningea. Fulgii veneau de nicaieri si de peste tot. Si printre ei, un curcubeu aparu si clopoteii sunau tot mai puternic. Isi sterse ochii inlacrimati ca sa poate privi mai bine. Era sania lui Mos Craciun, coborata din cer si renii lui nazdravani.
Zanele si spiridusii chicoteau de bucurie. Ariadna chiar uitase de ei, ca se aflau langa ea. Strigau in cor: Mos Craciun, ai venit, stiam ca ai sa vii, ca de fiecare data cand te chemam!

– Ho, ho, ho, cum as putea sa nu vin?! Orice strigat, fiecare lacrima dar si fiecare raset de copil imi rasuna in suflet si ma aduce mai aproape de ei. Voi, spiridusii si zanele mele dragi, imi aduceti fiecare poveste mai aproape in clarul sufletului pentru a-mi oferi talcul ei.
– Ariadna, copil frumos, vino sa te imbratisez!
Copilei nu-i venea sa-si creada ochilor. Timida se urca in sanie si se apropie de Mosu’. Acesta o imbratisa cu putere.
– Draga mosului, daca ai stii, cat te iubesc!
– Si eu, draga mosule! Mi-ai lipsit atat de mult de cand n-ai mai venit la mine.
– Dar cum asa? Am venit la tine in fiecare an si am vegheat asupra ta.
– Dar nu am mai primit nici un cadou de 3 ani! Am crezut ca ai uitat de mine.
Mosul izbucni in rasete.
– Draga mea copila, nevoile tale s-au schimbat de 3 ani incoace. Mi-ai cerut in rugaciunile tale ca cei dragi tie sa fie fericiti, sanatosi si mi-ai promis ca tu vei fi astfel fericita.
Ariadna constientiza in acel moment ca intr-adevar asta ii ceruse mosului in ultimul timp si rugaciunile ei au fost ascultate.
– Dar mosule, toti ce-i dragi mie sunt acum departe! Iar eu am ramas singura si trista.
– Draga mea copila, nu poti conditiona fericirea celorlalti de fericirea ta. Cand le doresti binele, acesta trebuie sa fie independent de binele tau. Nu uita ca iubirea sincera, oferita din suflet este neconditionata.
Ariadna isi dadu seama atunci ce greseala facuse. Astepta o rasplata de fiecare data cand rugaciunile ei erau ascultate si cei din jurul ei erau fericiti. Ii voia fericiti pentru ea, nu fericiti pentru ei.
– Draga Mosului, asadar, inca te mai poti razgandi pentru anul acesta. Ia spune-mi, ce-ti doresti de Craciun?
Ariadna cauta raspunsul in sufletul sau si spuse cu incredere si bucurie:
– Imi doresc ca toti cei dragi mie sa fie fericiti si sanatosi!
– Esti sigura, copila draga?
– Da, Mosule! Acum stiu ce inseamna iubirea neconditionata. Acesta este cadoul meu pentru ei.
– Foarte bine, Ariadna! Asa va fi!
Mosul pocni din degete si undeva pe cer o stea scanteie, semn ca dorinta a fost indeplinita. Apoi se intoarse spre copila si grai:
– Draga Mosului, ramai cu bine si cu credinta in suflet. Nu-ti pierde nicicand speranta. Ea mentine stelele aprinse. Sa te gandesti tot timpul la asta. Fara speranta, stelele ar disparea. Ariadna aproba cu lacrimi in ochi, fara sa poata vorbi. Il imbratisa cu putere pe Mos Craciun si ii spuse soptit: Mos Craciun, te iubesc din tot sufletul meu!
Mosul se topi in bratele copilei si ii spuse cu blandete: “Si eu te iubesc, copila mea!”
Ariadna se uita la stele, la fulgii care veneau de nicaieri si de peste tot. Ceva in sufletul ei se schimba. Zana privea in continuare la ea cu blandete.
– Nu-mi vine sa cred, nici macar nu mi-am dat seama ca vorbesc cu o zana!!! spuse Ariadna razand.
– Asa e cand te lasi condusa de suflet si lasi mintea deoparte, poti sa simti, sa speri, sa crezi si mai presus de toate sa iubesti la cel mai inalt nivel.

S-am incalecat pe sanie
Si v-am spus o patanie
Si m-am catarat pe-o stea
Si v-am spus povestea mea

Florina Cochină

Spiritul jocului

Stiu ca e usor de comentat de pe margine, cand inca nu ai copii, insa daca te-ai opri putin sa observi, ai vedea ca asta se intampla. Ma uit in jur si vad tot timpul prin parcuri parinti care isi cearta copii pentru orice lucru marunt… ca s-a murdarit, ca sare in balta, ca a spart ceva, ca a spus ceva necuviincios si in felul acesta spiritul jocului este complet distrus. Copilul nu este incurajat ca a incercat ceva nou, ci e de fiecare data laudat cand este ascultator. Parintii se tem de rebeliunea copilului, de faptul ca exista riscul sa faca ce vrea cu viata lui si nu spun asta ca sa critic parintii pentru ca ei nici macar nu o fac constient, ci doar din dorinta de a-si ajuta copiii.
Consider ca ceea ce poate face un parinte mai bine este de a-i prezenta copilului toate optiunile pe care acesta le cunoaste si mai multe decat atat sa-i ofere posibilitatea de a invata si de la altii. In viziunea lui Osho, familiile nu ar trebui limitate la rudele apropiate, ci deschise catre intreaga comunitate. Copii sa manance, chiar sa doarma in alte case, sa vada stiluri diferite de viata si cel mai important sa aiba posibilitatea de a alege ceea ce e potrivit pentru ei.
Avem de multe ori impresia ca un copil nu este capabil sa aleaga, de aceea parintii aleg in locul lui. El are o inteligenta atat de ascutita, bazata pe intuitie si inocenta, nu pe informatie. E mai presus decat orice altceva. Nu are temeri si asta il face si mai puternic.
Asa ca povestiti-le copiilor despre viata, despre experiente, despre posibilitati inca din pantece, insa lasati-le posibilitate de a alege si incurajati-le initiativa.

Iluminarea din noi

A fost odata ca niciodata un val jucaus si foarte tanar care nu facea nimic altceva decat sa se joace in voie, sa faca baloane si sa hoinareasca toata ziua. Intr-o buna zi, valul cel tanar a auzit o voce ciudata din adancuri care striga: Ocean, ocean…

Dorinta lui de a afla cine era oceanul crestea de la o zi la alta, asa ca intreba fiecare cunoscut. L-a intrebat pe delfinul cel inteligent, insa nu a stiut sa-i raspunda. A intrebat-o pe testoasa cea batrana, n-a stiut sa-i raspunda. In cele din urma a intalnit un val matur pe care l-a intrebat:
– O, val maret, tu esti batran si intelept, spune-mi te rog ce inseamna ocean. Ce este el, cum il pot gasi?
Batranul val a oftat si a raspuns tanarului val:
– Of tinere, mi-as dori sa te pot ajuta. Si eu sunt de mult timp in cautarea acestui raspuns, dar daca vrei, te poti alatura mie sa aflam.
Asa se face ca cei doi au pornit la drum impreuna. La un moment dat, ei au vazut la mare distanta ceva ce nu mai vazusera niciodata. Valul cel batran a exclamat:
– Dumnezeule, cred ca la acest lucru se refereau pestii cand vorbeau de tarm. Curioase, cele 2 valuri s-au apropiat de mal si deodata s-au izbit de stanci, transformandu-se in spuma. Acesta a fost momentul cand si-au dat seama ca sunt una cu oceanul, ca aceasta era insasi esenta lor.

Frumusetea iubirii

“Calea iubirii nu este argumentatia subtila,
Ci devastarea.
Pasarile fac cercuri mari pe cer, savurandu-si libertatea.
Cum fac ele acest lucru?
Ele cad,
Si cazand,
Primesc aripi.” (Libertatea este – Brandon Bays)

Frumusetea iubirii sta in abandonul de sine. Abandonandu-te, in timpul caderii, vei simti cum iti cresc aripi si ca poti zbura in voie. Non atasamentul si iubirea neconditionata iti vor aduce mai multe decat orice relatie de dependenta care consideri ca-ti aduce fericirea.
Facem deseori greseala sa credem ca bucuria noastra este in directa legatura cu persoanele sau obiectele din exterior. In felul acesta, proiectiile, asteptarile si nevoile noastre se vor apleca asupra persoanei de langa noi. Crezi ca isi poate asuma cineva aceasta responsabilitate la nesfarsit?!
Faptul ca simtim ca iubim o anumita persoana este de fapt o legatura puternica prin care cei de langa tine declanseaza iubirea de care esti capabil. E ca atunci cand vezi un copil, un pui de animal, un peisaj frumos si te umpli de fericire si iubire. Toate acestea sunt declansatoare ale iubirii de care tu esti capabil.
Te invit asadar sa analizezi relatia ta cu fiecare persoana din jurul tau si sa elimini dependenta ta fata de ele si a lor fata de tine.
Daruieste-te complet si ai sa simti puterea iubirii. Nu poti alege sa daruiesti doar o parte din tine, trebuie sa te expui cu totul. Expunerea si iubirea sunt mana in mana.
Expune-ti mai intai fata de tine tot ceea ce te reprezinta, accepta-te asa cum esti si apoi deschide-te fata de altii. Nu-ti nega emotiile, lasa-te cufundat in ele.

Iubeste profund, iubeste pur si simplu…

Atasamentele fata de cunoastere

A fost odata ca niciodata un mare cautator al adevarului care isi dorea sa experimenteze iluminarea. Citise si invatase pe de rost tot ce se putea citi si invata. Doar ca, in sinea lui, savantul stia ca nu era complet si ca ceva ii lipsea, asa ca a pornit in cautarea unui mare maestru iluminat din Himalaya. Pe drum, incarcat cu foarte multe bagaje simtea ca nu mai poate face fata drumului. Uitandu-se in bagaj, isi spunea: “Ooo, nu as putea arunca aceasta carte, este singurul exemplar din lume, nici pe aceasta pentru ca e foarte importanta…” A inceput asadar sa arunce din proviziile de hrana, ajungand astfel dupa 9 zile de drum la slujitorul maestrului, complet epuizat. Cu ultimele eforturi, i-a spus acestuia:
– Te rog, spune-i maestrului tau ca sunt un om erudit si ca am citit toate textele spirituale si ca nu trebuie sa-si piarda timpul cu mine, doresc doar sa primesc invatatura referitoare la iluminare.
Slujitorul a incuviintat din cap si s-a dus sa-i spune maestrului. La scurt timp s-a intors cu un raspuns:
– Maestrul spune ca ti-a ascultat rugamintea si ca te va chema cand va fi gata.
– Bine, dar sunt un om important si ocupat, nu am timp de pierdut.
– Maestrul spune ca te va primi cand va fi gata, acum este ocupat.

Savantul a asteptat 3 zile in care scenariul s-a tot repetat. Acesta, suparat de atata asteptare, a dat buzna peste maestru. El se afla linistit pe o perna si fierbea apa pentru un ceai, ignorandu-l complet pe musafir.
Exasperat si furios, faimosul erudit a rupt tacerea insirandu-si titlurile, doctoratele, cartile citite etc si ca stia totul asa ca trebuia sa primeasca doar invatatura finala.
Meastrul, in continuare linistit, l-a intrebat pe musafir daca vrea sa bea un ceai. Savantul, vazand ca nu are alta solutie, a acceptat ceaiul.
Maestrul a inceput sa toarne ceaiul pana cand a inceput sa curga pe dinafara, pana pe podea.
– Maestre, maestre, opreste-te! Ceaiul a dat pe dinafara, nu vezi?
– Ba da, vad perfect acest lucru, i-a raspuns linistit. Tu esti la fel ca aceasta ceasca: esti atat de plin de idei, concepte, cunoastere si intelepciune, incat nu mai am nimic sa-ti ofer. Adevarata cunoastere nu poate curge intr-o ceasca plina. Ea nu ar face decat sa se piarda. Daca iti doresti cu adevarat ceea ce spui ca-ti doresti, ia-ti cartile atat de pretioase si fa focul ca e cam frig aici. Ia apoi toate diplomele si da-le copiilor sa se joace cu ele, caci nu sunt altceva decat simple jucarii. Dupa ce ti-ai golit ceasca, vino sa bem un ceai impreuna…