Corpul nostru energetic

Corpul fizic este o extensie a corpului energetic, o densificare a energiei care se transformă în materie. Corpul energetic este o structură holografică care ia forma trupului, însă printr-o rețea de meridiane și puncte de energie. El reprezintă de fapt legătura dintre materia fizică și corpul spiritual.

Corpul energetic sau eteric are un schelet alcătuit din 3 canale principale de energie:

  • Sushumna este canalul energetic central, situat de-a lungul coloanei vertebrale cu extindere deasupra capului și printre picioare, pe linia mediană a corpului;
  • Canalele Ida şi Pingala sunt situate de-o parte și de alta a canalalului Sushumna. Ele modulează energia primită prin respirație. Ida este canalul yin, feminin, lunar, iar Pingala este yang, masculin, solar.

Din aceste canale pornesc cumva toate meridianele energetice responsabile de buna funcționare a fluxului energetic prin corp. Aceste canale energetice se intersectează și acolo unde se întâlnesc de 7 ori apar nodurile de câmp bioenergetic (punctele folosite în acupunctură sau presopunctură). Intersecția a 14 meridiane formează un centru energetic minor numit chakră secundară, iar intersecția a 21 de meridiane formează un centru energetic major sau chakră principală.

Chakrele sunt de asemenea porți către celelalte corpuri subtile – emoțional, mental și spiritual (aici găsiți mai multe detalii https://petaledecer.ro/puterea-vindecarii/).

Chakrele secundare sunt puncte energetice ale organelor sau ale articulațiilor și sunt în număr de câteva sute.

Chakrele principale sunt în număr de 7 și 5 dintre ele sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale, a 6-a se află în centrul capului, iar a 7-a deasupra creștetului capului. Prima chakră  şi ultima au o singură deschidere conică (prima spre pământ şi ultima spre cer), restul chakrelor au deschideri atât în faţă cât şi în spate. Fiecare centru energetic are un anumit număr de petale. De fapt, ele sunt ca nişte membrane vibratorii care dau o anumită caracteristică energiei universale (prana), adică o modulează într-o anumită formă.

Circuitul din spate (pasiv), este determinat de caracteristicile genetice (şi implicit de karmă), fiind destul de greu de influenţat din exterior (de obicei prin diverse traumatisme); este cel care asigură buna funcţionare a sistemelor autonome, adică energetica funcţiilor vitale şi a sistemului nervos central (măduva spinării şi creier).

Spre deosebire de circuitul din spate (pasiv), cel din faţă poate fi supus unor influenţe directe. Aceste influenţe ţin de dinamica energetică şi mentală a omului, prin urmare centrele energetice pot fi activate, deviate, alterate sau chiar blocate de către diverse acţiuni, care sunt fie de ordin fizic (alimentaţie, sex, sedentarism, efort etc.), fie psiho-emoţional (stări, dispoziţii, atitudini, etc.).

Centrii energetici (chakrele) (extras din Cursul de Vindecare RemerRa și Școala de radiestezie)

  • Muladhara – are 4 petale receptoare; este situată în zona dintre anus şi organul sexual. Are un singur con energetic cu baza spre pământ şi vârful în sus. Cele patru petale reprezintă aspectul grosier al elementului pământ (lut, piatră, metal, lemn) în corpul uman (oase, muşchi, organe, tegumente, cartilaje etc). Cele patru „petale” formează câte un circuit separat, pentru fiecare corp în parte. Aceasta nu presupune neapărat că cele patru nadisuri (circuite energetice) influenţează numai părţile solide ale corpului omenesc. Cele patru „petale” sunt de fapt nişte membrane energetice vibratorii care preiau prana din exterior şi o modulează în funcţie de nevoile energetice ale omului.

Asupra corpului energetic, muladhara asigură vitalitatea, forţa, prospeţimea, stabilitatea.

Asupra corpului emoţional, această chakră determină o stare de siguranţă din punct de vedere fizic, senzaţia de echilibru, de stabilitate, încrederea în forţele proprii, stabilitatea şi încrederea în grupul din care face parte individul.

Asupra corpului mental, funcţionarea corectă a acestei chakre determină simţul echilibrului precum şi claritatea în perceperea aspectului  material.

Asupra corpului cauzal, acest centru energetic asigură fundamentul oricărui proces, rădăcina fiecărei acţiuni, este forţa motoare oricărui ciclu evolutiv.

Organe fizice asociate muladharei: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul excretor.

Glande: gonadele (bărbați), ovare (femei).

Exces: lene, oboseală, monotonie, obezitate, pofta exagerată de mâncare, rigiditate, zgârcenie, rezistenţă mărită la schimbare, insecuritate materială.

Deficit: frică, nelinişte, indisciplină, sărăcie, lipsă de organizare.

Echilibrat: sănătate, vitalitate, bună împământare, siguranţă, încredere, stabilitate, prosperitate.

Disfuncţii fizice: probleme la nivelul aparatului excretor (anus, colon, vezică), al sistemului osos, dar şi un sistem imunitar slab, depunere de ţesut adipos, calculi, diverse excrescenţe.

Dependenţe: mâncare, jocuri de noroc, dependenţa de muncă (workaholic), dependenţa de cumpărături (shopping).

Traume: abandonul, traume de la naştere, legături slabe cu părinţii, abuzuri fizice (bătăi, maltratări), foamete.

Caracteristici:

Culoare: Roșu.

Element: Pământul.

Cromoterapie: Roșu de foc.

Fonoterapie: Do major, vocala „u”.

Meloterapie: Muzica ritmata.

Aromoterapie: Cedru si Cuișoare.

Cristaloterapie: Agat, coral roșu, rubin, jasp roșu (stimulează si facilitează renașterea), granat, apatit (eliberează energia in chakră), aragonite (stabilizează), agat de foc(activează), crisopraz (energizează), beryl rosu (deschide si energizează), cuart fumuriu (purifica), carneolul(activează), jais (purifică), jasp heliotrope (purifică), ochi de soim (purifică si încarcă cu energie), obsidian lacrima de apaș (ancorează si purifică), rodocrozit (purifică)

Naturoterapie: Răsărit si apus de soare, pământul reavăd.

Reiki: pozitiile palmelor la nivelul inghinal.

 

  • Svadhisthana – este de culoare portocalie, iar poziţia ei ușor deasupra osului pubian. Poziţia ei diferă de la persoană la persoană; astfel la unii este situată în apropierea zonei osului pubian, iar la alţii este poziţionată mai aproape de zona ombilicului. Această poziţionare este dată de anumite caracteristici. De exemplu, o persoană centrată pe partea strict materială a vieţii, care pune forţa fizică în prim plan şi prezintă o sexualitate instinctuală, are poziţionată această chakră mai aproape de zona organelor sexuale, iar o persoană ce şi-a controlat sexualitatea, care îşi dezvoltă creativitatea şi are un cât de cât control emoţional, are această chakră poziţionată mai aproape de zona ombilicului. De asemenea şi nuanţa diferă. Astfel, cei din prima categorie au un portocaliu cu nuanţe roşiatice, în timp ce nuanţele celor din a doua categorie sunt spre auriu.

Cele șase petale receptoare fac legătura cu energetica celor șase tipuri de apă: apa curgătoare, apa stătătoare, apele subterane (pânza freatică), apa de ”sus” (ploaie, zăpadă, chiciură, lapoviță), apa în stare gazoasă (nori, ceață, umiditate) și seva regnului vegetal.

Asupra corpului fizic, svadhisthana este responsabilă de buna funcţionare a proceselor legate de aparatul circulator şi limfatic, de procesele legate de eliminarea toxinelor din mediul lichid (urină, transpiraţie, mucus etc), de metabolism,  practic tot ce ţine de partea fluidă a corpului fizic.

În ceea ce priveşte corpul energetic, svadhisthana preia energia muladharei şi îi conferă caracterul creator (datorită componentei masculin şi feminin); energia capătă astfel unele caracteristici legate de gen şi polaritate. Prin urmare, altfel se prezintă energia creatoare a genului feminin şi altfel a genului masculin.

Asupra corpului emoţional, svadhisthana conferă stabilitate, echilibru, claritate şi siguranţă în relaţiile cu ceilalţi, senzualitate, atracţie şi pofta de viaţă. Componenta lunară conferă femeii instinctul matern precum şi unele caracteristici pasive (stabilitate şi pace familiară, ocrotire), iar cea solară conferă bărbatului caracterul activ (luptător, apărător, explorator).

Svadhisthana asigură echilibrul dintre atracţie şi respingere.

Asupra corpului mental, buna funcţionare a acestei chakre determină o bună luciditate, viziune procesuală în spaţiu-timp, precum şi o bună capacitate de reflecţie şi analiză. Acestea dau atât stabilitate cât şi o bună fluenţă aspectelor financiare.

Asupra corpului cauzal, svadhisthana are rolul de-a iniţia şi controla anumite situaţii (experienţe) prin intermediul cărora se eliberează (şi se vindecă) temeri legate de situaţiile relaţionale, anumite convingeri care sunt în dezacord cu armonia universală.

Organe fizice: sistemul imunitar, membrele inferioare, oase, muşchi, rinichi, prostată, pelvis

Glande: suprarenale

Exces: sexualitate exacerbată, emoţii puternice, manipulare, hiperexcitabilitate (nervozitate), ataşament, dependenţe emoţionale.

Deficit: apetit sexual scăzut, lipsă de idealuri, slabe  relaţii cu ceilalţi, seriozitate exagerată.

Echilibrat: bucurie, acceptare, plăcere, senzualitate

Disfuncţii fizice: probleme ale aparatului reproducător, ale sistemului urinar, dureri de sciatică.

Dependenţe: alcool, sex, heroină

Traume: abuzuri sexuale, abuzuri emoţionale, neglijenţă din partea familiei, insecuritate în copilărie, reprimarea emoţiilor în copilărie.

Caracteristici:

Culoare: Portocaliu.

Element: Apa.

Cromoterapie: Oranj

Fonoterapie: Re major, vocala „o”, silaba VAM.

Meloterapie: Muzica ușoară, muzica populara germana.

Aromoterapie: Ylang-Ylang,ulm, stejar, verbina.

Cristaloterapie: Carneol, chihlimbarul (stimulează), jasp heliotrop (purifică), malahit (echilibrează)

Naturoterapie: Cerul portocaliu dimineața, apa limpede.

Reiki: pozitiile palmelor la nivelul ombilicului, si in spate si in fata.

 

  • Manipura – este centrul energetic cu zece petale receptoare; este situată în zona dintre ombilic şi plexul solar şi are culoarea galben. Cele zece petale reprezintă aspectul grosier al elementului foc, adică cel energetic: foc din pământ, foc din apă, foc din aer (fulgere), focul subtil al Geei, focul subtil al Soarelui, focul subtil al Lunii, focul subtil ceresc (planete, stele, constelații), focul electric (matricea electrică a Geei), focul magnetic (câmpul magnetic al Geei), focul radiant (materiale radioactive din Cosmos). Toate acestea au o semnătură energetică unică şi sunt guvernate de acest centru. Corespondentul fizic al acestei chakre este pancreasul, ficatul şi splina.

Manipura acţionează preponderent pe sistemul digestiv, ficat, pancreas şi splină, contribuind la dinamica organismului biologic. Astfel, în funcţie de caracteristicile genetice, manipura guvernează atât secreţia enzimelor ficatului (fiind considerată cea mai complexă „uzină” chimică), cât şi ale pancreasului şi splinei. De asemenea, manipura guvernează, alături de matricea energetică, toată producţia de proteine necesare procesului metabolic şi de întreţinere.

Asupra corpului energetic, manipura asigură suportul pentru toate componentele organice, începând de la sistemele şi subsistemele complexe (muscular, circulator etc.) până la nivelul celular. Complexitatea extraordinar de mare a corpului omenesc necesită toată gama de energii cunoscute şi necunoscute, iar toate acestea sunt guvernate de către manipura.

Asupra corpului emoţional, manipura acţionează ca un catalizator, reducând oscilaţiile emoţionale; aduce linişte, calm, încredere în propriile forţe dar şi impulsul necesar pentru a întreprinde diverse acţiuni.

Asupra corpului mental, manipura determină o viziune limpede a diverselor procese care leagă persoana de mediul exterior, precum şi echilibrul substratului informaţional al proceselor de atracţie şi respingere.

Asupra corpului cauzal, manipura poate aduce modificări (îmbunătăţiri) în ceea ce priveşte mecanismul de reglare karmică sau de evoluţie. Prin urmare, asigură reglarea energetică dintre persoană şi mediu, cauzată de vectorii informaţie-energie din corpul cauzal, determinând astfel condiţiile energetice necesare (tendinţe, impulsuri) pentru reglarea karmică.

Organe fizice: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul digestiv, ficat

Glande: pancreas, splină

Exces: agresivitate, posesivitate, tendinţa de control, aroganţă, sete de putere, încăpăţânare, ambiţie mărită

Deficit: slaba energie, lipsa de voinţă, indisciplină, delăsare, digestie slabă.

Echilibrat: armonie interioară, acceptare, respect pentru natură, respect pentru ceilalţi, responsabilitate, încredere, simţul umorului, adaptabilitate.

Disfuncţii fizice: artrită, ulcer, probleme intestinale şi de colon, anorexie, bulimie, pancreatită, diabet, alergii.

Dependenţe: cafea, muncă, amfetamină, cocaină.

Traume: ruşine, pedepse din copilărie, neînţelegeri în familie, umilinţele în faţa altora.

Caracteristici:

Culoare: Galben-auriu.

Element: Foc.

Cromoterapie: Galben.

Fonoterapie: Mi major, „o” deschis, silaba RAM.

Meloterapie: Ritmuri înfocate si muzica orchestrala.

Aromoterapie: Lavanda, rozmarin, bergamota.

Cristaloterapie: ochi de tigru, chihlimbar, topaz nobil auriu, citrin, apatit (activează), beryl (activează, deschide), jasp galben (stimulează), jasp heliotrope (purifică), rodocrozit (purifică)

Naturoterapie: Lumina soarelui de prânz.

Reiki: pozitiile palmelor la nivelul plexului solar, si in spate si in fata.

 

  • Anahata – are 12 petale receptoare, este situată în zona plexului cardiac şi culoarea sa este verde. Aspectul grosier al acestei chakre este reprezentat de aer iar corespondentul fizic este glanda timus. Acest centru energetic face legătura dintre corpul inferior şi cel superior. Cele 12 petale fac conexiunea cu cele 12 tipuri de aer: aer cald, aer rece, aer umed, aer uscat, aerul zilei (yang), aerul nopții (yin), aerul rarefiat (de altitudine, munte), aerul de șes, aer în mișcare rectilinie (furtuni), aer în mișcare circulară (tornade, uragane, cicloane), hidrogen, oxigen. O bună funcţionare a acestei chakre determină un bun echilibru sentimental, expresivitate, iubire, compasiune, încredere (credinţă), puritate, toleranţă, altruism.

Asupra corpului fizic, anahata are rolul de-a menţine o inimă sănătoasă şi puternică; asigură o bună circulaţie a sângelui şi limfei; determină un ritm respirator optim (între relaxare şi efort).

Pentru corpul energetic, anahata este liantul de legătură între sistemul energetic inferior (muladhara, svadhisthana, manipura) şi cel superior (vishuddha, ajna, sahasrara), determinând o bună balanţa energetică. De asemenea, anahata este un bun reglator de energie magnetică şi electrică, având un rol vital în sistemul imunitar energetic.

Asupra corpului emoţional, anahata acţionează pentru eliberarea energiilor iubirii (al iubirii de sine, al iubirii aproapelui), compasiunii, înţelegerii, acceptării (de sine şi al celorlalţi).

Asupra corpului mental, anahata determină o viziune unitară a tuturor fiinţelor, o percepţie holistică a fiinţei umane.

Pentru corpul cauzal, anahata este motorul principal al proceselor de evoluţie şi transcendenţă. Prin anahata se pot primii impulsuri de iubire din sferele înalt vibraţionale (civilizaţii superioare) iar acestea au rol cauzal pentru fiinţa umană.

Organe fizice: inima, sistemul circulator, plămânii, umerii, braţele, pielea, sistemul imunitar

Glande: timus

Exces: gelozie, dependenţă, limitare, posesivitate

Deficit: răceală sufletească, izolare, intoleranţă, singurătate, depresie, narcisism

Echilibrat: compasiune, iubire de sine, altruism, sistem imunitar bun, dăruire

Disfuncţii fizice: probleme legate de sistemul cardio-vascular, probleme pulmonare, de sâni (la femei), astm, probleme circulatorii, tensiuni în partea de sus a spatelui.

Dependenţe: tutun, dulciuri, marihuana, sex

Traume: respingere, abandon, ruşinea, critica dură, divorţ, pierderea unui membru al familiei, trădarea, abuzuri sexuale şi emoţionale.

Caracteristici:

Culoare: Verde, cu roz în centru.

Element: aerul.

Cromoterapie: verde, roz.

Fonoterapie: Fa major, vocala „a” , silaba YAM.

Meloterapie: Muzica clasica, muzica sacra.

Aromoterapie: Trandafiri.

Cristaloterapie: Smarald, jad, cuart trandafiriu, turmalin trandafiriu, atacamit (deschide chakra), apofilita verde (activează si deschide), amazonite (vindeca si deschide), aventurin (protejează), crisopraz (energizează), morganit (beryl roz – activează si purifică), cuart roz (purifică si deschide), cuart verde (deschide si stabilizează), dioptaz (deschide chakra), jasp verde (stimulează), kunzit (activează), lepidolit (activează si deschide), obsidian albastru-verde (deschide), larimar (stimulează), malahit (purifica si activează, echilibrează), muscovite (stimulează), rubin (stimulează si echilibrează), rodonit (stimulează, purifică si activează)

Naturoterapie: Pajiște înflorită, cer trandafiriu.

Reiki: pozițiile palmelor la nivelul plămânilor, sternului, si în spate si in față.

 

  • Vishuddha – are 16 petale receptoare, este situată în zona gâtului, sub „mărul lui Adam” şi culoarea sa este albastru deschis. Este centrul energetic ce face legătura dintre sentiment si raţiune. Eterul reprezintă caracteristica acestei chakre iar corespondentul în planul fizic este glanda tiroidă. O bună funcţionare a acestei chakre determină o bună abilitate în comunicare, exprimare, interacţiunea, atât cu ceilalţi cât şi cu mediul, adaptabilitate, modelare, artă, creaţie.

Asupra corpului fizic, Vishuddha asigură echilibrul dinamic dintre elementele planetei (Gaia) și elementele corpului omenesc, prin intermediul alimentației (alimente, apă, aer, foc).

Asupra corpului energetic, Vishuddha asigură echilibrul dintre energetica elementală a planetei (energiile pământului, apei, focului, aerului) și energiile subtile ale omului. Are un rol major in procesele metabolice și în sistemul imunitar.

Asupra corpului emoțional, Vishuddha determină starea de armonie cu Geea. Când această chakra este deschisă, ne simțim minunat indiferent de condițiile exterioare (orice anotimp, orice condiții atmosferice, orice relief etc.).

Asupra corpului mental, Vishuddha asigură o viziune holistică, integratoare, în ce privește relația interior-exterior.

Asupra corpului cauzal, Vishuddha determină deschiderea tuturor posibilităților, pentru a crea și manifesta perfecțiunea.

Organe fizice: gât, corzi vocale, urechi

Glande: tiroida, paratiroida

Exces: vorbirea fără sens, bâlbâială, incapabil de a asculta

Deficit: frica de a vorbi, voce slabă, afon

Echilibru: voce rezonantă, bun ascultător, orator, expresivitate

Disfuncții fizice: disfuncții ale tiroidei, boli ale gâtului, dureri în gât, dureri de umăr, probleme legate de auz

Dependențe: Marijuana, Opiacee

Traume: secrete, minciuni, abuz de ordin verbal, critică excesivă

Caracteristici:

Culoare: Albastru, azuriu.

Element: Eterul.

Cromoterapie: azuriu.

Fonoterapie: Sol major, vocala „e” , silaba HAM.

Meloterapie: Muzica cu tonuri inalte, dansuri sacre, meditative.

Aromoterapie: salvie si eucalipt.

Cristaloterapie: Acvamarin (purifica), turcoise, calcedonie, ametist (stimulează), agat albastru dantelat (vindecă si activează), amazonite (vindecă si deschide), cyanit (activează), celestit (deschide si vindecă), jasp albastru (stimulează), lepidolit (activează și deschide), lapislazuli (echilibrează), obsidian albastru (activează), obsidian albastru-verde (deschide), larimar (stimulează), petalit (deschide)

Naturoterapie: Cer albastru, valuri, aerosoli.

Reiki: pozițiile palmelor la nivelul gâtului și în spate și în față.

 

  • Ajna – are 2 petale principale iar fiecare petală are 48 de petale secundare, este situată în zona frunţii, puţin deasupra mijlocului sprâncenelor şi culoarea sa este indigo. Este centrul energetic care are glanda pituitară corespondentul fizic iar caracteristica acestei chakre o reprezintă energia mentală. Este centrul viziunii, înţelepciunii, clarităţii, intuiţiei, inspiraţiei, clarvederii.

Asupra corpului energetic, Ajna determină armonia și buna funcționare a tuturor chakrelor inferioare ei, conform matricei informaționale. De asemenea, reglează metabolismul energetic prin intermediul circuitelor Ida si Pingala. Cele 48 de petale secundare, dispuse în jurul celor două petale principale sunt legate direct de fiecare petală a centrilor energetici inferiori ei (4-muladhara + 6-svadhiasthana + 10-manipura + 12-anahata + 16-vishuddha).

Asupra corpului emoțional, Ajna determină starea de pace și fericire, care vin ca urmare a înțelegerii celor trei mari întrebări: cine suntem, care este scopul pentru care ne-am întrupat, încotro ne îndreptăm.

Asupra corpului mental, Ajna conferă nu doar claritate și profunzime ideilor dar și capacitatea de a contempla și de a vedea dincolo de spațiu-timp.

Asupra corpului cauzal, Ajna determină o viziune integratoare asupra propriei evoluții spirituale, aceasta determinând un impuls foarte puternic pentru evoluție.

Organe fizice: ochi, urechi, nas, SNC, față, sinusuri

Glande: pituitară, hipofiză

Exces: obsesii, iluzii, halucinații, probleme de concentrare

Deficit: slaba viziune, imaginație deficitară

Echilibru: intuiție, bună percepție, imaginație, capacitate de vizualizare

Disfuncții de ordin fizic: boli de ochi și urechi, dureri de cap, tumori cerebrale, boli neurologice

Dependențe: Marijuana, Halucinogene

Traume: război, violențe, mediu nociv

Caracteristici:

Culoare: Indigo.

Cromoterapie: Indigo.

Fonoterapie: La major, vocala „i” , silaba KSHAM.

Meloterapie: Muzica clasica si muzica cosmica.

Aromoterapie: Menta, iasomie.

Cristaloterapie: Safir indigo, sodalita, azeztulit (activează), atacamit (activează), apofilita (activeaza), ametrin (deschide), amazonite (activează), azurite (purifică si stimulează), azurite cu malahit (deschide), danburit (stimulează), fluorina violet si purpurie (stimulează), fenacit (stimulează), iolit (activează),lepidolit (activează si deschide), larimar (stimulează), malahit (purifică si activează), piatra furtunii (stimulează)

Naturoterapie: Cerul de noapte.

Reiki: pozițiile palmelor pe frunte si/sau la baza craniului, sau una pe frunte si cealaltă la baza craniului.

 

  • Sahasrara – are 960 petale, este situată deasupra creştetului capului şi culoarea sa este albă cu irizaţii violet. Corespondentul fizic este glanda pineală și hipotalamusul, iar caracteristica acestei chakre este energia pură, divină. Este centrul de legătură cu planurile superioare de existenţă, divinitatea. Este sediul conştiinţei superioare (supra Eul).

Asupra corpului energetic, Sahasrara oferă atât un potențial energetic de zece ori mai mare pentru fiecare „petală” din Ajna (și indirect tuturor „petalelor” energetice ale centrilor inferiori) dar și o sublimare a energiilor acestora.

Asupra corpului emoțional, Sahasrara determină starea de uniune cu divinitatea, sentimentul sublim de reîntregire cu Sursa Divină (Părintele Ceresc).

Asupra corpului mental, Sahasrara determină legătură cu Mintea Divină Universală; înțelegerea Legii care spune că Universul este creația Minții Divine.

În ceea ce privește corpul cauzal, din lumile superioare se trimit (prin Sahasrara) impulsuri energetice dintre cele mai elevate, determinând astfel cele mai puternice aspirații spre evoluție spirituală.

Organe fizice: creier, craniu, SNC

Glande: pineală, hipotalamus

Exces: confuzie, disociere, vicii spirituale

Deficit: sistem de credință rigid, cinism, apatie, materialism

Echilibrat: deschidere, înțelepciune, conexiune spirituală, capacitate de analiză și sinteză

Disfuncții de ordin fizic: migrene, comă, depresie, amnezie, tumori cerebrale, disfuncții energetice

Dependențe: religie, practici spirituale

Traume: abuz spiritual, sclavagism, religie impusă

Caracteristici:

Culoare: Alb-Violet.

Fonoterapie: Si major, Consoana „m”, Silaba AOM.

Meloterapie: Liniste.

Aromoterapie: olibanum lotus.

Cristaloterapie: Ametist, cuart, agat de Botswana (stimulează), azeztulit (activează), crisoberil (activează), beryl (activează), citrin (activează), danburit (stimulează), fluorina transparenta (stimulează), jasp purpuriu (stimulează), larimar (stimulează) , rubin cu zoisit (stimulează), selenit (deschide), seraphinit (deschide), serpentin (purifică si stimulează)

Naturoterapie: Pisc înzăpezit.

Reiki: pozițiile palmelor pe creștetul capului.

 

Puterea vindecării

De câțiva ani, după ce am făcut o Citire Akashică, mi s-a confirmat ceva ce simțeam de mult timp, și anume, darul meu de vindecare. Mulți însă traduc prin aceasta că eu îi vindec fără ca ei să facă ceva. Vindecarea este o consecință firească a integrării lecțiilor noastre, a iertării de sine, a armonizării cu ceilalți și a reechilibrării  corpului fizic și a câmpurilor subtile: a corpului energetic, a corpului emoțional și mental pentru a putea accesa și conștientiza și corpul spiritual.

Pentru o vindecare completă, avem nevoie să aducem armonie în relația cu corpul nostru fizic din punct de vedere:

  • al alimentației (cantități echilibrate, să fie cât mai sănătoasă și treptat să renunțăm la produsele animale și zahăr),
  • al mișcării și exercițiilor fizice prin eliminarea sedentarismului,
  • al refacerii conexiunii cu natura (prin plimbări în natură, stat în natură, conectarea la tot ce are viață în jurul nostru, reconectarea la Mama – Pământ),
  • al unui somn odihnitor (în spații aerisite, fără radiații electromagnetice pe cât posibil și cu energii favorabile din punct de vedere feng shui),
  • al respirației care ne conectează la viață și face legătura dintre interior și exterior și ne hrănește cu energie prin prana care este susținută de elementul azot din compoziția aerului. Respirația are nevoie să fie profundă, abdominală (nu toracală și superficială). Respirând profund și cantitatea de prana absorbită este mai mare. De asemenea, consumând cantități optime de mâncare, lăsăm de fapt loc și hrănirii cu adevărata energie, aceea a Universului, a luminii.
  • al onorării corpului fizic prin iertări față de el dacă l-am abuzat, dacă am tras de el sau l-am dezonorat

Vindecarea nu se oprește aici, ci continuă cu corpul energetic care este ca o hologramă energetică a corpului fizic și în strânsă legătură cu acesta, alcătuită dintr-o rețea de meridiane energetice. La intersecția acestor meridiane, în funcție de numărul celor care se intersectează se află punctele de preso și acupunctură, chakrele (vortexuri de energie) secundare (în palme, tălpi, articulații, chakra nazală, a splinei etc) și cele 7 chakre principale dispuse de-a lungul canalului central care se suprapune pe axul vertical al corpului. În corpul energetic se reflectă blocaje ce vin din corpul fizic prin neglijarea lui și blocaje ce vin din celelalte corpuri subtile (emoțional și mental). Emoțiile noastre neprocesate ajung să bruieze curgerea energiei din meridiane și chakre și la fel se poate întâmpla și cu gânduri nebenefice repetitive sau credințe limitative.

Corpul emoțional și corpul mental sunt în strânsă legătură în sensul în care anumite emoții pe care le-am experimentat ne fac să tragem anumite concluzii care se pot transforma în credințe limitative (spre exemplu: dacă am suferit într-o relație de cuplu să decidem că vom suferi în orice relație). Și vice versa este valabil, în sensul că dacă am concluzionat în urma unei experiențe (sau am preluat sau ne-au fost inoculate anumite gânduri) le aducem în viața noastră, materializând situații care să ni le reflecte și în loc să ne fie clar mesajul să ne eliberăm de acest gânduri, noi de fapt ajungem să trăim emoții de joase vibrație care rămân în corpul emoțional și afectează și celelalte câmpuri.

E nevoie de o stare de deschidere și acceptare cu recunoștință (nu resemnare) a experiențelor din viața noastră pentru că ele de fapt sunt create de sufletul nostru, în acord cu Divinul si servesc evoluției noastre. Ele pot fi și ca o sabie cu 2 tăișuri când în loc să ne deschidem către învățarea lecțiilor noastre, ne cufundăm în negură.

În astfel de situații poate fi util ajutorul unei persoane care are darul vindecării, care ghidează blând persoana să primească o altă perspectivă și percepție asupra vieții și experiențelor trăite, care ajută la curățarea câmpurilor subtile și la redresarea corpului fizic, însă atenție, e doar un ajutor, vindecarea de fapt și de drept presupune alegerea schimbării, îmbrățișarea transformării și punerea în practică a unui mod nou de gândire, de simțire și de conlucrare cu corpul fizic. Uneori acest proces se desfășoară treptat și trecem prin teste, adică situații în care avem opțiunea de a merge pe vechile tipare sau să schimbăm cu iubire față de noi și cu susținere Divină vechile paradigme.

Cu cât limpezim mai multe în corpul nostru fizic, energetic, emoțional și mental cu atât mai clară, luminoasă și puternică devine aura noastră, această piele a sufletului nostru, care ne protejează dar ne și face să simțim lumile subtile aflate dincolo de acest lumesc. Calea către un alt fel de a simți sunt extrasimțurile noastre care se dezvoltă prin conexiunea și conștientizarea cu corpul nostru spiritual pe care îl accesăm printr-o stare de iubire, de calm, de pace sufletească și de conexiune cu Divinul. Aceste simțuri deosebite precum clarsimțire, clarauz, clarvedere  se fac simțite uneori chiar dacă nu ne menținem permanent într-o vibrație înaltă tocmai pentru că toate aceste corpuri se întrepătrund, funcționând ca un întreg. Așa că inclusiv când ne propunem să ne conectăm la o stare de pace, aducem vindecări în celelalte corpuri și acest lucru îl putem face prin meditație, contemplație, fapte înălțătoare, post, rugăciune, călătorii în locuri cu energii înalte etc.

Pe cât este de important să vă scanați fiecare din aceste corpuri, pe atât este de important să le tratați și holistic, ca un întreg. Metode de vindecare holistică pot fi:

  • Curățările energetice cu ajutorul diverselor practici și instrumente (exemple: aparate de biorezonanță) în care fiecare din aceste corpuri sunt periate și limpezite,
  • Terapia Bowen (ca o formă de presopunctură care acționează asupra relaxării și vindecării corpului fizic, eliberării blocajelor energetice și emoționale),
  • Folosirea uleiurilor esențiale pure care prin miros, puterea plantelor și vibrația lor înaltă ne deschid și ne limpezesc toate corpurile subtile și aduc beneficii și vindecări și asupra corpului fizic.
  • Iar lista poate continua, important este ca fiecare dintre noi să facă pași concreți înspre vindecare. 

Când temele personale nu au fost integrate

Iată că am încheiat o vară intensă care a scos la iveală tot felul de provocări, lecții neintegrate din trecutul nostru și mulți au fost supărați că planurile lor de concediu au fost stricate, anulate. De aici de multe ori tragem concluzia că Dumnezeu este neiertător sau chiar răzbunător și nici nu este nevoie să exprimăm aceste gânduri în cuvinte, că pur și simplu emoțiile nedigerate sedimentează aceste credințe limitative în interiorul nostru. Astfel, în loc să folosim aceste oportunități/provocări ca pe un spațiu de vindecare și de creștere interioară, ne adâncim în suferința noastră și aducem blocaje suplimentare. Dumnezeu este în interiorul nostru, precum și în tot ceea ce există. Această energie susținătoare merge cu noi pe calea noastră clipă de clipă. Rolul ei nu este să ne scape de experiențele noastră, ci să ne fie alături când trecem prin ele.

Vă invit să iubiți și să aduceți recunoștință oricărei experiențe care vine către voi. Viața așa cum ne-o creăm noi la nivel subtil este cel mai mare învățător al nostru. Iubiți și soarele și furtuna din viața voastră. Iubiți și starea de extaz și starea de necaz și astfel o să simțiți cum sufletul vostru crește în lumină și poate conține orice experiență. Creșterea vibrațională nu înseamnă neapărat că nu mai vin provocări către noi, ci că putem gestiona noi și noi experiențe prin cultivarea virtuților interioare: a înțelepciunii, a iubirii, a liberului arbitru.

Viața pe Pământ e o școală permanentă. Dacă aveți răni despre experiențele voastre din școala fizică (prea multe teme, prea puține vacanțe, nu am avut ajutor, nu se mai termină etc), ar fi interesant să reflectați și la modul în care priviți și simțiți viața pe Pământ. Temele au un rol bine definit, acela de a crea oportunități de exersare a unor skill-uri până la integrarea lor completă. Până când dobândim măiestria pe anumite domenii, temele revin sub o formă mai mult sau mai puțin asemănătoare. Sufletul nostru alege la nivel subtil sau încă dinainte de întrupare ce își propune să integreze și chiar își alocă un termen. În momentul când noi ignorăm, nu înțelegem sau respingem aceste lecții trimitem un mesaj către Univers prin care îi dăm de înțeles că avem nevoie de ceva mai intens ca să întelegem sensul. Și de aici foarte ușor ajungem în situația în care orice vortex energetic, orice aliniere sau dezaliniere astrologică ne lovește din plin și o trăim intens.

Ce putem face?! Ar fi minunat să ne oferim momente de introspecție periodice și să cerem îndrumare de la ghizii noștri de lumină pentru temele încă neașezate în noi și să ședem blând cu ele, să reflectăm asupra lor, să vedem ce virtuți ne-ar ajuta în acele experiențe și cum le putem cultiva. Uneori doar intenția de a cultiva conexiunea cu anumite daruri sau energii înalte în momente de liniște și de meditație deja ne deschide către evoluție și integrare. Alteori, observarea experiențelor din jur sunt un bun prilej de așezare interioară. Iar primirea cu recunoștință a fiecărei situații așa cum vine ea deja ne ușurează munca de 1000 ori.

În felul acesta, fructele verii se coc și culegem roade bogate în această toamnă. Și putem să ne bucurăm și când plouă și când e soare pentru că de fapt Soarele Interior strălucește în noi și nu e influențat de nimic din exterior.

Sa fie cu folos și cu așezare,

FlowRa

De ce călătorim împreună?

De ce călătorim împreună înainte de orice expediție?

Ce este o expediția:
– o călătorii cu o durată de minim 3 zile;
– se realizează în grup organizat și cu persoane care se cunosc;
– poate avea diferite scopuri: explorarea unei zone/regiuni/țări, atingerea unui vârf montan, vizitarea unor locuri istorice și/sau sacre, cercetări științifice, oportunități comerciale etc.

În timpul expedițiilor participanții sunt supuși la efort fizic, psiho-emoțional și intelectual din următoarele cauze: scoaterea din zona de confort, situații neprevăzute, schimbarea rutinei și a mediului. Toți acești factori pot influența buna desfășurare a expediției și atingerea obiectivelor stabilite.

Pentru buna desfășurare a expediției membrii echipei se informează cu privire la locurile pe care le vor explora – climă, floră, faună și geo-politic, se pun în situații neprevăzute și asemănătoare expediției planificate etc.
Pregătirea echipei presupune activități generale și specifice – în funcție de scopul expediției.

Ca activități generale avem:
– pregătirea fizică prin creșterea treptată a gradului de rezistență;
– activități alături de echipă pentru relaționarea interumană și socializare, cât și pentru armonizarea și consolidarea grupului;
– pregătirea psiho-emoțională (sufletească) prin abordarea unor situații/medii asemănătoare expediției, alături de echipă ș.a.

Ca activități specifice avem:
– conectarea la tradițiile, principiile, valorile și rânduielile cultural religioase;
– dezvoltarea unei atitudini de prezență (uimire, precauție și vigilență) și de necritică;
– purificare trup-minte-suflet prin post (hrană vie), gândire pozitiv-benefică (optimism și încredere), activități artistice și studiul materialelor luminoase;
– transcenderea contradicțiilor, atenția în interior și observarea de sine;
– strădania dobândirii și manifestării unei stării de pace și iubire ș.a.

 

Exercitiu pentru Curățarea Corpului energetic

Pe lângă corpul nostru fizic, mai avem alte 4 corpuri, subtile: corpul energetic, corpul emotional, corpul mental și corpul spiritual.

Corpul energetic este alcătuit în principal de sistemul celor 7 chakre dispuse de-a lungul coloanei vertebrale și din chakrele secundare de la nivelul întregului corp. Acestea sunt direct conectate la corpul fizic.

Fără un minim de echilibru la nivelul corpului fizic e destul de greu să lucrați în mod profund la nivelul corpului energetic. Zilele trecute am scris despre cum puteți avea grijă de corpul vostru fizic. Aici găsiți detaliile:  https://petaledecer.ro/cum-ingrijim-corpul-fizic/

Ca să puteți curăța și echilibra cu ușurință sistemul principal al celor 7 chakre, vă invit să realizați următorul exercițiu:

Pas 1: Creați prin intenție și cu ajutor divin o sferă de lumină pentru fiecare chakră în parte pentru curățarea acesteia și pe inspir duceți această sferă la nivelul chakrei pentru care ați creat-o, pe expir lăsați sfera de lumină să curețe. Alocați apoi câteva respirații complete pentru echilibrarea fiecărei chakre.

Pas 2. Reluați procesul pentru fiecare din cele 7 chakre, așa cum sunt descrise și poziționate în imaginea alăturată.

Pas 3. Conectați-vă la Mama Pământ și cu ajutor acesteia și cu ajutor divin, puneți intenția de a vă alinia chakrele între ele, pentru a funcționa optim, ca un întreg.

În programul online Călătorie inițiatică în corpurile subtile, alături de Roxana Susca, lucrăm cu toate corpurile noastre, tocmai pentru a atinge echilibrul interior și a găsi răspunsurile în noi pentru starea noastră de bine. Programul începe pe 24 februarie și constă în 5 întâlniri live a câte 2h30minute fiecare, câte una pe săptămână și teme de lucru între sesiuni care să vă sprijine în atingerea celor mai bune rezultate. Pentru mai multe detalii accesați https://roxana.susca.life/fr-corpurile-subtile-s01/?fbclid=IwAR1Y6WR6p-lg6y_S6tbbLSvM-fYu8VcxMLPipz67grNauHtKPAtxqF6RjGQ

În următorul articol îmi propun să vă vorbesc despre cum să limpezim corpul nostru emoțional.

Să vă fie cu folos!

Cu drag,

Florina Cochină

Sursă foto: Internet

Cum îngrijim corpul fizic

Noi venim în această viață și activăm pe rând sau simultan corpurile noastre și aici vorbim despre corpul nostru fizic, corpul energetic, corpul emoțional, corpul mental și corpul spiritual.

Când vine vorba despre corpul nostru fizic, buna lui funcționare ține de alimentație echilibrată, somn și relaxare și respirație.

Câteva reguli despre o alimentație sănătoasă ar fi:

  • Să evitați prăjelile și mâncarea fast-food
  • Să consumați cât mai puțină carne cu putință, în special cea a mamiferelor
  • Să reduceți consumul de zahăr și a produselor din comerț
  • Să combinați cât mai puține alimente la o masă
  • Să oferiți corpului vostru pauze de cel puțin 4h între mese

Când vine vorba de somn, este important:

  • Să vă luați cel puțin 1h liniște înainte de somn, departe de mijloace tehnologice și ecrane
  • Camera în care dormiți să fie bine aerisită înainte de somn
  • Să nu dormiți cu telefonul sau alte influențe electronice lângă voi, opriți inclusiv rețeaua wireless din casă
  • Să vă asigurați o poziție comodă și corectă de somn
  • Să vă eliberați de emoții și gânduri nebenefice de peste zi – puteți pune intenția și să rămâneți în liniștea interioară pentru a susține procesul

Relaxarea noastră este susținută:

  • Mișcare fizică – minim 30 minute/zi
  • Activități și interacțiuni plăcute zilnice
  • Eliberarea de gânduri și emoții nebenefice (Vă invit să nu așteptați seara să vă eliberați de stări cu care v-ați încărcat peste zi. Căutați orice moment scurt, chiar și o pauza de 3 minute la baie în care să puneți intenția de a elibera în lumina tot ce vă este nebenefic)

Când vine vorba de respirație este important să ne întoarcem conștient la a respira abdominal versus a respira toracal. De aceea, vă propun ca atunci când aveti timp peste zi, să vă puneți intenția de a respira abdominal, într-un mod conștient și relaxant, fără să forțați respirația. Inspirați și expirați pe nas. Respirația nazală și abdominală vă ajută să vă încărcați corpul fizic cu prana din aer, acel nectar zeilor, care vă hrănește toate structurile.

Când corpul nostru fizic este curat, limpezit, armonios atunci el este un adevăr sprijin pentru noi și ne poate oferi insight-uri minunate, răspunsuri și claritate.

În programul online Călătorie inițiatică în corpurile subtile, alături de Roxana Susca, lucrăm cu toate corpurile noastre, tocmai pentru a atinge echilibrul interior și a găsi răspunsurile în noi pentru starea noastră de bine. Programul începe pe 24 februarie și constă în 5 întâlniri live a câte 2h30minute fiecare, câte una pe săptămână și teme de lucru între sesiuni care să vă sprijine în atingerea celor mai bune rezultate. Pentru mai multe detalii accesați https://roxana.susca.life/fr-corpurile-subtile-s01/?fbclid=IwAR1Y6WR6p-lg6y_S6tbbLSvM-fYu8VcxMLPipz67grNauHtKPAtxqF6RjGQ

În următorul articol îmi propun să vă vorbesc despre cum să limpezim corpul nostru energetic.

Cu drag,

Florina

Sursă foto: Internet

De ziua Floriilor si a florilor

Ma simt de parca mi-am primit cadoul. Pentru ca dincolo de suferinta celorlalti pe care o regret, pentru mine, ultimele 21 de zile, de cand ne aflam la parintii mei la curte, a fost o perioada foarte profunda. Desi ritmul meu de viata este in general mult mai linistit decat al multora din jur, aceste 21 de zile m-au facut sa simt o liniste si mai profunda, petrecand mult timp afara, simtind pamantul, privind stelele si luna in toate ipostazele ei, lucrand la nivel subtil la anumite rani inca deschise ale copilului meu interior, crescand acceptarea si iubirea fata de parintii mei, traind efectiv intr-o stare de recunostinta pentru tot si toate.

Am avut mai mult timp sa simt, am avut mai putin chef sa vorbesc in exterior, m-am conectat si mai profund cu fiul meu si m-am rugat mai mult. Atentia mea a fost mult mai mult in interiorul meu, fara sa ma preocup ce haine port, daca sunt pieptanata sau cum imi sta parul, daca sunt murdara sau nu. Cei care ma cunosc, stiu deja faptul ca de mult nu mai sunt preocupata de machiaj sau chestii artificiale, dar uite ca pentru fiecare virtute exista un nivel si mai profund.

Stau desculta pe iarba, vad florile, ma conectez cu copacii, cu cateii, cu natura. Fac ceea ce imi place mai mult, imi iau invataturile din natura, dintr-un spatiu relativ mic, dar plin de viata. Asa cum suntem si noi oamenii in interior – plini de viata. Daca altadata aveam nevoie de un munte intreg sa ma reconectez la natura, uite ca acum imi e de ajuns pamantul de sub picioarele mele.

E incredibil cat de simple pot fi lucrurile si de cat de putin avem nevoie. Si zice asta o femeie care oricum facuse multe schimbari in viata ei pe principiul Less is best. 🙂

Asa ca, astazi, va daruiesc principiul simplitatii si conexiunea cu natura prin pamantul de sub talpile voastre, indiferent ca sunteti direct pe sol sau mai aveti 9 etaje sub voi. Si sper sa le intampinati in sufletul vostru cu multa caldura.

La multi ani, oameni frumosi, intru simplitate si armonie cu natura!

Cu drag si iubire catre voi toti,

Florina

Sursa foto: internet

Reconectarea la puterea interioara

Stiu ca e o perioada dificila pentru multi. Unii dintre voi au persoane dragi bolnave, altii au business-urile afectate, pentru altii doar sederea in casa e o provocare suficient de mare. Ma bucur sa vad in acelasi timp multi terapeuti si nu numai care se straduiesc sa ajute in felul lor, oferind tot felul de meditatii, ateliere si instrumente gratuite pentru a va ajuta sa depasiti mai usor aceasta situatie. In aceasta perioada fiecare intreprinde o cautare personala, constienta sau nu, catre propriul echilibru.

Invitatia mea este pe langa a folosi ceea ce aveti nevoie, atat cat aveti nevoie pentru a va recapata echilibrul, sa va bucurati de timpul petrecut cu voi insiva, meditand in felul vostru, urmarind care este adevarul profund care se naste din interior. Asta presupune sa aveti mai multe ore sau chiar zile in care sa stati departe de tehnologie, in care sa va conectati la natura chiar si din interiorul casei voastre si sa va redobanditi o credinta puternica dincolo de starea de panica generala.

Cum sa faceti asta? Postiti, rugati-va, emiteti compasiune si iubire in loc de critica si ura fata de tot ceea ce va supara in jur, iertati in profunzime pe toti cei pe care ii stiti si simtiti ca inca mai sunt lucruri de echilibrat acolo. Cereti ajutorul celor din jur si din Cer cand simtiti ca nu mai puteti singuri. Aveti incredere, cereti incredere de la Dumnezeu pentru un viitor plin de lumina si iubire.

Puterea fiecaruia se afla in interior. Cautand si atingand stadii diferite ale echilibrului, ne crestem puterea interioara. Prin echilibrul individual aducem energie frumoasa in spatiul colectiv si puterea colectiva creste. Prin putere colectiva aducem vindecare, adevar, iubire, materializare si un nou inceput pentru intreaga omenire.

Cu iubire alaturi de voi,

Florina

Sursa imagine: http://www.tonyfahkry.com/

 

Scriind cu YaRa (suflet de copil) partea a II-a

Daca vreti sa cititi, partea I – o gasiti aici

F: Buna, Yara, ma bucur sa scriu din nou alaturi de tine, imi pare rau ca a trecut asa mult timp de la ultima noastra scriere…

Y: Buna, draga mea, eu zic sa nu iti faci griji, eu picur mesajele mele in sufletul tau si la momentul potrivit ele rodesc, asa ca poti considera ca acesta este momentul propice pentru aceste scrieri.

F: Inteleg, iti multumesc pentru linistea pe care mi-o transmiti si pentru mesajele tale. Pentru tine cum trece timpul, ce ai facut de la ultima noastra conversatie?

Y: Noi ca suflete neintrupate nu avem notiunea de timp, noi doar suntem 🙂 Dar, ca sa iti raspund la intrebare, am continuat sa ii sustin pe parintii mei in cresterea si evolutia lor.

F: Ce frumos, voi, copiii, sunteti mereu alaturi de parinti. Si cum faci asta, mai exact?

Y: De multe ori doar apropiindu-ma de ei. E ca atunci cand stati in preajma unui mare maestru sau guru si simtiti cum structurile voastre se limpezesc, la fel se intampla si in prezenta mea si nu spun asta cu o nota de superioritate, dar energia mea chiar e puternica.

F: Si parintii primesc?

Y: Primesc, dar m-ar ajuta si pe mine si pe ei daca s-ar conecta mai mult la mine. Ei deja stiu despre prezenta mea in structurile lor si punand pur si simplu intentia de a se conecta cu mine in momentele lor de liniste, fluxul de energie va curge mai usor.

F: Pai si de ce nu se conecteaza la tine?

Y: Se tem ca daca se conecteaza la mine o sa apar ca maine, ca se vor atasa de mine si atunci simt ca nu mai e cale de intoarcere – de a se razgandi sau de a amana venirea mea.

F: Simt o oarecare forma de tristete in ceea ce emiti…

Y: Nu e tristete, e doar lipsa energiei emisa de implinirea rolului meu pentru ei. Stiu ca suna ca si cand as defini tristetea, insa e cel mai bun mod de a-ti explica ceea ce se intampla de fapt sau ce emit ca energie. Cum iti spuneam, eu doar sunt. Tristetea insa se manifesta mai degraba la ei si uneori le e greu sa gaseasca cauza acesteia. E ca si cand sufletul simte potentialul bucuriei pe care il poate primi prin conexiunea cu mine, prin implinirea misiunii noastre, iar cand acest lucru e amanat sau respins, apare tristetea. Sunt stari si emotii firesti pentru oameni si prin firesc definesc mai degraba perceptia voastra. La fel de fireasca este si bucuria si sentimentul intregirii.

F: Deci sa inteleg ca simti ca parintii tai amana venirea ta?

Y: Prin ceea ce voi intelegeti prin amanare, da. Pentru mine, e doar o alegere care ma face sa caut alte moduri de a comunica mai profund si cu mai multa claritate cu ei.

F: Dar daca ei aleg sa nu mai aiba alti copii sau sa se protejeze – nu poti forta nota, ca sa ma exprim asa si sa apari pe neasteptate? 😀

Y: (razand) Nu asa functioneaza lucrurile sau cel putin nu in cazul meu. Eu vin pentru acesti parinti doar prin acceptul lor constient, pe o anumita vibratie si asezare. Nu e ca nu as vrea sa vin altfel, doar ca nivelul meu de energie nu imi permite. Ar insemna sa imi scad nivelul de energie si darurile mele si nu face parte din intelegerea mea cu parintii mei.

F: Deci ati facut o intelegere? Ne poti vorbi putin despre asta?

Y: Da, am facut o intelegere inainte de intruparea parintilor mei. Eu fac parte din firul povestii lor. Dupa ce ei s-au intrupat, fiecare a urmat cursul lui evolutiv, nu exista certitudinea ca ei vor fi impreuna in aceasta viata, insa si ei si Divinul au facut lucrurile posibile si eu am ajuns din nou aproape de ei, de structurile lor. Ne-am mai intalnit si in alte vieti, cu fiecare din ei, insa si daca nu ar fi fost impreuna simt ca m-as fi intrupat oricum langa tata.

F: Interesant, intodeauna am crezut ca exista o conexiune mai puternica cu mama, a ta si a copiilor in general.

Y: Exista aceasta conexiune, insa daca pe Pamant, in corp fizic, firul povestii se schimba, sufletele ce se pregatesc de intrupare pot alege pe unul dintre parintii alesi initial si totusi sa se intrupeze, totul fiind desigur in armonie cu legile divine si atingerea potentialului cel mai inalt pentru toti cei implicati. In felul acesta, oferi posibilitatea fiecaruia (parinti si copil) de a alege liber in orice moment si minimizezi sansele de incarcatura karmica a parintilor pentru ca renunta la o intelegere/acord dintre suflete facuta inainte de intrupare.

F: Sa ma asigur ca am inteles corect. Parintii isi pot atrage o plata karmica daca nu permit copiilor lor sa se intrupeze?

Y: Nu e o regula. Depinde de raporturile din alte vieti dintre sufletele respective, de evolutia lor pe Pamant in ordinea intruparii si de… intreg pana la urma. Toate lucrurile, energiile actioneaza interdependent. E greu sa trasezi principii de genul: Faci X si intotdeauna se intampla Y, sunt foarte multe implicatii la mijloc. In plus, iara aveti tendinta sa judecati lucrurile in alb si negru si deja mintea ta a pus eticheta – plata karmica e ceva nasol, dar de fapt doar e o experienta sau o consecinta fireasca a evolutiei unui suflet.

F: Iti multumesc, Yara, pentru mesajele tale! 🙂

Y: Cu mare drag si bucurie!

(va urma)

Scriind cu YaRa (suflet de copil) – partea I

F: Buna, Yara, ma bucur in sfarsit sa astern pe hartie conversatiile cu tine. Se pare ca a fost momentul propice.

Y: Buna, Florina, da, astazi e vineri, in energia Fiicei si a Fiului Divini, nimic nu e intamplator. In plus, noaptea esti mult mai linistita si deschisa spre comunicarea cu mine, asa ca iata-ne aici 🙂

F: Spune-ne cine esti si care sunt mesajele tale sau cel putin, te rog, sa reiei mesajele emise catre mine altadata.

Y: Sunt un suflet inca neintrupat, dar care se pregateste de intrupare si sunt de cativa ani aproape de mama, in structurile ei, pregatesc venirea mea. Sunt un suflet inalt sau ceea ce voi numiti acum Energia Noilor Copii.

F: Ce frumos, Yara! am atatea intrebari in minte, incat nu stiu cu care sa incep! 🙂

Y: Sa le luam pe rand (zambeste bland)

F: Ce inseamna ca esti in structurile mamei de cativa ani?

Y: Inseamna ca de 5 ani cobor in campul mamei mele pentru a ma familiariza cu ea, cu tatal meu, cu familia extinsa si cu energia Pamantului. Nu sunt tot timpul prezenta in campurile ei, dar stau destul de mult pe langa ea.

F: Asta inseamna ca sigur o sa te intrupezi in familia aleasa?

Y: Nu, nu e musai, dar e persoana potrivita pentru aceasta etapa din viata mea… sau ma rog, inainte de urmatoarea viata. Pentru noi, totul are continuitate, chiar daca pe Pamant voi inca priviti viata cu intreruperi ale trecerii de Dincolo. Revenind asupra intrebarii tale si asupra raspunsului meu, as adauga ca daca parintii mei si evolutia noastra in Impreuna – Una se dovedeste cea mai buna varianta, atunci o sa ma intrupez, daca nu, probabil o sa o iau de la capat cu alta familie.

F: Adica aceasta perioada poate fi o munca irosita pentru tine?

Y: Nici pe departe. Voi inca priviti lucrurile prin energia duala, bine – rau si in acest caz – util versus irosit, dar pentru mine este prezentul meu de aici si acum si cea mai buna optiune de evolutie.

F: Da, imi pare rau, ai dreptate, inca suntem prinsi in aceasta energie duala. Ma gandeam ca poate ai asteptari ca mama si tatal tau sa duca lucrurile mai departe catre conceperea ta.

Y: Pentru noi, ca suflete neintrupate nu exista asteptari. Traim energia prezenta, iar aceasta pentru mine, acum, inseamna interactiunea si reobisnuirea cu energia Pamantului. Nu am asteptari de la parintii mei de nici un fel. A proiecta asteptari asupra lor ar insemna o presiune enorma care se poate rasfrange si asupra mea. Legea cauzei si efectului se aplica si pentru noi, sufletele neintrupate, doar ca noi suntem mult mai constienti de legile divine si modul in care Universul functioneaza, asa ca ne e mult mai usor sa respectam ordinea universala.

F: Aha, inteleg. Spune-mi, Yara, ce inseamna mai exact Energia Noilor Copii?

Y: In primul rand, aproape toti copii care se intrupeaza acum vin cu aceasta energie, este energia noii generatii deja. Daca acum 20 de ani erau cativa, acum vorbim de majoritatea. Ca urmare a saltului planetar, a ajutorului entitatilor de lumina, a lucrarilor voastre, cei care se intrupeaza acum si-au ars destul de mult din karma lor, iar lectiile karmice din viata asta incep sa fie asezate inca de la nastere, astfel incat, pe parcursul vietii avem toata sustinerea necesara de a indrepta foarte mult atentia catre propria evolutie. Ai zice ca e valabil pentru fiecare om, si asa e, doar ca energia de acum sustine cu atat mai mult acest proces.

F: Noi inca gandim lucrurile in etichete si categorii si inca incercam sa va separam si sa va punem in sertare diferite in functie de caracteristici: ca sunteti indigo, diamant, curcubeu etc

Y: Aceste categorii sunt mai degraba folositoare pentru a defini adultii de acum, sunt mult mai multe categorii ale noilor copii, asa ca cel mai potrivit ar fi sa va conectati la fiecare copil in parte in functie de abilitatile lui, fara sa il mai puneti intr-o categorie… Asta nu inseamna ca nu sunt printre noi copii indigo, de cristal s.a, doar ca categoriile nu se mai respecta, un copil are acum calitati din mai multe categorii, plus altele noi, despre care poate o sa avem ocazia sa vorbim alta data.

F: Multumesc. Pare putin mai clar acum. Spune-mi, te rog, Yara o sa fie numele tau din urmatoarea viata pe Pamant? Ce semnifica numele tau?

Y: Nici eu nu as stii sa iti zic asta acum, daca voi ramane la acest nume. Acesta e numele meu acum, in primul rand ca sa iti fie tie usor in comunicare. Este numele unei entitati de lumina ce avea o conexiune puternica cu natura si cu oamenii. Pentru o anumita civilizatie, a fost considerata o mica zeitate. M-as bucura insa sa va deschideti sufletul catre nume noi si semnificatii noi ale numelor vechi. Sunt multe caracteristici ale numelui care aduc o energie specifica persoanei respective – alcatuirea din litere (fiecare litera are o anumita forma si ca atare o anumita energie), alcatuirea din sunete (in functie de pronuntie, energia se schimba), numarul de litere si numerologia din spatele numelui aduc si ele plus valoare. Insa, as vrea sa iti mai spun ceva, pentru noi, toate aceste detalii sunt gravate in energia numelui si a noastra, fara sa analizam toate aceste detalii. Adica, ma bucur spre exemplu ca descoperiti numerologia, dar cautati sa o faceti la un nivel care sa nu va limiteze, pentru ca ea exista peste tot in natura si in viata, indiferent ca ii intelegeti intreaga semnificatie sau nu, iar voi inca nu cunoasteti tot despre fiecare domeniu si uneori puneti etichete limitative asupra lucrurilor.

F: Parca mi-ai fi citit gandurile, chiar ma gandeam sa te intreb despre alegerea numelui!

Y: Intr-un fel chiar iti citesc gandurile :)) Astept de regula intrebarile tale pentru ca asta e forma de comunicare cu care esti tu obisnuita.

F: ok 😀 Imi poti spune, te rog, cum ramane si cu cezariana versus nasterea naturala? De ce atat de multe operatii de cezariana?

Y: Interesant ca le-ai pus in opozitie, desi ele nu sunt, dar ai subliniat foarte bine perceptia oamenilor asupra lor. Fara sa o luati ca pe o critica, inca sunteti limitati la etichete, dar e doar o perioada, lucrurile se vor imbunatati cu fiecare clipa. Cat despre modalitatea de nastere, as vrea sa intelegeti ca oricum ceea ce se practica ca fiind natural in zilele voastre este oricum foarte departe de a fi natural in adevaratul sens al cuvantului, adica in natura, in prezenta familiei, copiilor, animalelor etc. Femeile parca se ascund acum cand nasc, nu vor sa fie vazute in momentele respective de nimeni, abia usor, usor ati inceput sa fiti deschise de a fi vazute si de a-i avea alaturi pe partenerii vostri si in rest, o echipa de… necunoscuti. Nu exista natura, animale, copii, strabuni, rude sa sustina procesul nasterii. Dar nu e o critica, e doar energia de acum, incerc doar sa va subliniez cat de departe sunteti de natural, iar atentia voastra se indreapta catre natural versus cezariana. Cat despre cezariana, ce sa zic, e doar o alegere, o experienta pe care mama sau copilul si-o doresc si la nivel subtil se face cu acordul amandurora. De regula, copiii nu sunt afectati ca sunt nascuti prin cezariana, daca insa se intampla sa fie afectati, un energoterapeut, asa cum esti si tu, poate simti asta si poate trece copilul energetic prin procesul nasterii naturale.

F: Multumesc, uite la acest aspect nu m-am gandit, dar e o informatie pretioasa.

Y: Cu drag si bucurie! Important e in acest proces sa va eliberati de critica si judecata. Lectia voastra de acum nu este sa luptati cu inversunare pentru asa zisa nastere naturala, ci doar sa acceptati cu bucurie alegerea fiecaruia – mamica, tatic, copil etc. Se va reveni treptat la adevarata nastere naturala care e foarte, foarte rar practicata acum. Dar unele lucruri se intampla de la sine, fara sa va concentrati atentia si eforturile asupra lor.

F: Multumesc, Yara, it multumesc din suflet pentru mesajele tale.

(va urma)