Categorie: Calatorii initiatice

De mica m-a atras muntele. Priveam spre crestele marete si stiam ca o sa ajung acolo candva. Mi-erau dragi deopotriva si stancile golase si pajistile alpine, padurile si izvoarele. Fara sa fac vreun scop din asta, experientele mele m-au purtat catre acolo, catre carari de munte, catre piscuri si catre linistea naturii. Am continuat din inertie sa fac asta, dar nu dintr-o inertie moarta, ci una vie care te alimenteaza cu energie, cu suflul vietii, care iti alimenteaza flacara interiora si iti da aripi sa zbori.
Acum stiu ca e scris in structurile mele sa urc toata viata pe munte,sa unesc muntii si energia lor frumoasa, sa-i descopar in adancuri, in pesteri, in trasee nemarcate, in ascunzisuri si sa le impartasesc altora cunoasterea lor.

Pentru mine muntii sunt sacri. Imi ofera o traire pe care nu o intalnesc nicaieri. Muntele ma face sa ma simt mai aproape de Dumnezeu, de divinul din mine si de Univers. Acolo, parca ruga mea nu zboara aievea, se infiripa si prinde viata. Iar vantul e cel care ma curata. Imi place vantul, ma face sa simt, sa-mi simt tot corpul, ma trezeste parca. Ploaia e acolo de fiecare data pura, ca o binecuvantare, iar zapada e gingasia intruchipata.
Muntele e acolo unde cerul se intrepatrunde cu pamantul, unde energiile se impletesc. E imbratisarea dintre lumi si punctul de intalnire dintre luna si soare. E acolo si e in sufletul meu. Nu o sa-l pierd niciodata si nici bucuria pe care mi-o ofera. Si stii de ce? Pentru ca am renuntat sa mai incerc sa-l domin si sa-l cuceresc, am renuntat la asteptari si de atunci ma primeste mereu cu bratele deschise.

Mi-a oferit cele mai frumoase experiente, cele mai intense trairi, cele mai faine prietenii. E simbolul meu de armonie, cunoastere si iubire la un loc. Nu stiu daca trezeste acelasi sentiment pentru tine, insa sunt sigura ca si tu ai locul tau de reverie, locul in care esti tu, fara masti, fara griji, doar tu cu tine. Daca nu-l ai inca, gaseste-ti-l, o sa te umple de bucurie

M-am trezit de dimineata in cantecul pasarilor si in rasaritul soarelui ugandez, desi e prima dimineata pe care o petrec in tara. Acum imi dau seama cat de mult m-am conectat la natura, cat de mult mi s-au dezvoltat simturile, cat de fine au devenit. Simt atat de usor atingerea elementalilor, chiar si in casa si aud greierii, desi canta ascunsi.

Urcand pe munte, intr-un circuit de 7 zile, atingand si varful Margherita de 5.109 m, am trecut pe rand prin taramul elfilor, zanelor, gnomilor, ondinelor, fiecare un paradis aparte, ceva ce poti simti la adevarata valoare doar traind experienta, cuvintele sunt pitice in a descrie sentimentele.
In fiecare noapte, intre 2-5 a.m., cerurile se deschideau si ma conectam la grup, la munte, la natura, la viata. S-au asezat in mine unitati de sens, simtire, cunoastere si credinta si continua sa se aseze. Cu fiecare povestire, cu fiecare limpezire noi sensuri se aseaza. Simteam atunci foarte clar ajutorul vostru, al celor de acasa, ajutorul divin si rugaciunile.

Am simtit 2 praguri de eliberare profunde – una dintre ele cand am aflat ca bagajul meu nu a ajuns odata cu mine in Uganda si nimeni nu putea sa-mi spuna unde e exact (daca a ramas in Amsterdam, in Bucuresti sau daca e in alt avion). Acesta a fost primul moment in care m-am predat voii divine, dezbracandu-ma de material.

Al doilea prag a fost cand, incepand sa urcam ultimul ghetar inainte de varf, David se tot uita la mine si imi spunea ca e foarte periculos si in secunda urmatoare cel din spatele meu a cazut in coarda. Un inger mi-a infipt pioletul in gheata de nepatruns si maestrii inaltati tineau coarda. Nu am simtit panica, nu am simtit efortul, ci doar eliberarea – “Cred in tine, Doamne!” asta mi-am spus si voia divina m-a inconjurat. Sentimentul pe care l-am trait a fost unic, inaltator, eliberator. Triunghiul meu limitativ format din necredinta – frica de moarte – frica de esec s-a transformat in acel moment in – indumnezeire – voie divina – iubire de tot si toate.

Dupa ce ne-am redresat, auzeam doar o voce care imi spunea – “Unde tu pui piciorul, pun doi ingeri palmele lor de lumina. Esti in siguranta!” Gheata se auzea crapand sub noi si uneori ne surprindeau crevasele din drum, dar erau doar haurile mintii noastre si indoielile pitice. Putem merge pe apa, pe apa inghetata, insa trebuie doar sa credem.

Momentele asa zis grele erau puncte cheie in care fiind intr-un grup neinitiat am putut vorbi liber despre spirit. Si ceilalti au simtit ajutorul divin. Toate s-au asezat asa cum era cel mai bine pentru binele nostru suprem – cu laringite, tendoane rupte, respiratie greoaie – tocmai pentru a privi spre interiorul nostru si nu in exterior. Nimic nu e intamplator, acesta este crezul meu. Grupul a fost o mare provocare pentru mine, insa un real ajutor de a ma descoperi, de a tese frumos panza mea de lumina, de a sadi in sufletul oamenilor o samanta de lumina care poate va incolti sau poate nu, dar e acolo…

Ghizii nostri locali – Filimon si Big John ne-au ajutat foarte mult, nu doar fizic, ci si prin rugaciunile lor. In special, Big John, un om cu suflet mare, in varsta de 65 ani de la care am primit in dar un toiag cioplit si trecut prin foc pe care l-am adus acasa. Sotia lui Big John este o mare preoteasa si ne-am inteles doar prin gesturi si priviri patrunzatoare, ea nevorbind engleza. M-a imbratisat ca pe o fiica.

Dupa munte ne-am continuat drumul catre cascadele Nilului, la Murchison Fall – poarta dintre viata si moarte, care prin caderea ei de 36 m adancime, distruge absolut tot pentru a reda apoi viata. E dovada vie ca viata nu se sfarseste, e doar o trecere si asta e maretia ei – clipa, prezentul, simtirea.

In Safari m-am conectat la animalele de putere de acum si de altadata, observandu-le in special ochii prin care puteai privi pana in sufletul lor. Doar chemam in clarul sufletului animalul si el aparea. A fost divin.

Ultima aventura a fost in Jinja, aproape de Kampala (capitala Ugandei) unde am facut rafting pe cataractele Nilului. Ghidul, un pustan de 22 ani din Noua Zeelanda ne-a imprietenit cu apa, cu cascadele si am putut aduna perlele intregii experiente predandu-ne acestei energii puternice.

Am invatat de la acesti oameni bucuria lor simpla, traiul intr-o coliba, credinta puternica ca au tot ceea ce au nevoie. In ochii lor mari citesti minunile lumii, pe pielea lor netezimea data de Marele Soare central si in imbratisarea lor darul cel mai pret – recunostinta.

Acelasi dar il ofer si eu – recunostinta mea pentru aceasta experienta inaltatoare, prin cristalele pe care le-am oferit muntelui si Nilului si prin impartasirea trairilor mele catre ceilalti.

Multumesc, multumesc, multumesc!

Ce weekend fain, ce energii si ce locuri se gasesc in tara noastra draga!
Prima oprire a fost la Costesti, la Trovanti, unde am primit atat de multe daruri si conexiuni cu natura! Superb, simt ca pot zbura in voie acum! A doua oprire a fost la Targu – Jiu la coloana Infinitului, ca un graal de mari dimensiuni care capteaza energia divina.
Am continuat pe langa munti si prin defileul Jiului si ne-am oprit la Manastirea Lainici.
Am ajuns pe inserat la Prislop, unde parintele ne astepta. Am simtit niste emotii puternice si am avut parte de niste trairi intense.
A doua zi am mers la Sarmisegetuza – locul unde strabunii se intalnesc. Pe drumul pana acolo, am urcat pana la Cetatea Fetelor Albe si a fost absolut superb.

                                      
Seara, desi nu era in plan, dar am inclus-o imediat, am reajuns la biserica Densus. Ce frumusete!
A treia zi a fost si ea plina. De dimineata am fost din nou la Prislop si am intrat in grota Sfantului Ioan, apoi am mers la Pestera Muierilor si Pestera Polovragi. Faine experientele si pline de satisfactie, de multumire, de implinire!

Odata ce alegi calea de lumina, nu te poti intoarce. Vibratia la care te ridici te face sa continui si te indreapta catre locuri, persoane, energii care au nevoie de ajutorul tau si de al carui ajutor ai nevoie. Israelul a fost pentru mine una dintre ele. Este prima mea calatorie initiatica in adevaratul sens al cuvantului si m-a impresionat puternic. Nimic planificat, nimic concret si cu toate astea, tot si toate s-au asezat asa cum era cel mai bine pentru toti cei implicati.
Locurile pe care le-am vizitat au o energie de-a dreptul fantastica si le-as revedea cu orice ocazie.
1. Nazaretul m-a impresionat prin Biserica Bunei Vestiri, cu lumina ei frumos filtrata de vitralii
2. Cana – o bisericuta modesta, protejata de Sfantul Gheorghe, singurul probabil care o mai tine in viata
3. Muntele Beatitudinii – un loc inaltator, de o rara frumusete
4. Capernaum – locul unde a inmultit Iisus pestii, unde practic pestii stateau la mangaiat
5. Tapha – locul unde Iisus a cinat cu apostolii si unde marea a scos la inveala inimi de piatra naturale
6. Templul de la Capernaum – templul unde Iisus si-a petrecut copilaria
7. Magdala – locul nasterii Mariei Magdalena – unde se construieste acum Centrul mondial al Feminitatii
8. Iordan – locul cu care am rezonat cel mai mult, unde a fost botezat Iisus de catre Ioan Botezatorul – liniste, pace, armonie
9. Ierusalim cu tot ce inseamna el – Muntele Maslinilor, Biserica Mariei Magdalena, Gradina Ghetsimani, Mormantul Sfant, Zidul Plangerii
10. Akko – un oras cetate pe Malul Marii Mediterane, de o rara frumusete si gradina din Serai
11. Haifa – Grota Sfantului Ilie si Manastirea Carmelitelor – de o virbratie inalta

Va multumesc Laura, Moni, Dia, Emi si tuturor celorlalti pentru aceasta experienta inaltatoare!
Multumesc, multumesc, multumesc!

Excursia mea in Peru nu a avut un scop spiritual, insa ca fiecare calatorie de-a mea, mi-a oferit o traire intensa. In primul rand datorita grupului eterogen cu care am fost si in al doilea rand datorita civilizatiei noi pe care am descoperit-o, cea a peruanilor.
La prima impresie totul pare de o saracie crunta in Peru. Asa si este, insa oamenii isi doresc un stil de viata simplu si se bucura de el. Desi orasele vuiesc de claxoane si de galagie, nimeni nu este nervos si nici nu tipa unul la altul. Toti sunt de un calm desavarsit.
Locurile au o incarcatura energetica aparte. Traseele si terasele incase din munti pastreaza legende deosebite. Obiceiurile, traditiile si cunostintele acestei civilizatii depaseste cu mult puterea noastra de intelegere. Iti ridica multe intrebari si te pun in fata faptului implinit. Ramane doar acceptarea…
In plus, orice problema pe care oamenii o au, de sanatate, de comunitate sau spirituala o rezolva la saman. Acesti vindecatori se folosesc in special de puterea plantelor prin leacuri vechi, rugaciuni si incantatii stravechi. Important e ca pot rezolva foarte multe. Nici cei mai educati dintre peruani nu renunta la samani pentru doctori.
Va puteti imagina cum ar fi sa se reuneasca la aceeasi masa cei mai buni doctori cu cei mai buni samani? Cate boli ar putea fi vindecate si cu cate usurinta? Ce schimb de experienta extraordinar ar fi! Sunt convinsa ca va veni si acea zi 
Dincolo de asta, te invit sa profiti si sa experiementezi culturi si civilizatii diferite ori de cate ori vei avea ocazia. Fiecare are ceva aparte si de la fiecare invatam cum sa ne descoperim pe noi insine!