Meditația Om – Natură – Cheile Zănoagei din Munții Bucegi
Vară, bine ai venit! Acum chiar ne bucurăm de vreme bună și de susținerea naturii pentru a așeza diferite aspecte în interiorul nostru și anume emoțiile noastre refulate din câmpul nostru transgenerațional, tot ce am simțit prin propriile experiențe sau ce am preluat din câmpul străbunilor și am băgat sub preș, în încercarea noastră de a ne nega acele emoții. Exemplele pot fi nenumărate: iubiri ascunse și neîmplinite, mimarea fericirii, rușine, abandon, furie, frustrări, neliniște etc.
Excursia va avea loc sâmbătă, pe 24 iulie. Ne vom întâlni la ora 10.00 la Camping Zănoaga, după ce traversăm minunatul TransBucegi. De aici începe drumeția care durează circa 4h dus-întors (+ 2h meditațiile) și vom traversa Cheile Zănoagei, vom medita pe malul Lacului Scropoasa și vom lăsa Cascada 7 izvoare să ne limpezească structurile energetice prin apa ei pură.
Traseul este unul ușor, prin pădure, cu mici porțiuni de stâncărie și câteva traversări peste podețe peste Râul Ialomița.
La întoarcere, dacă mai avem timp și pentru cei care doresc, putem merge să vizităm și Peștera Ialomiței și Schitul de la intrarea din peșteră. Este un loc plin de lumină unde putem realiza o conexiune profundă cu străbunii țării noastre.
Când? 24 iulie 2021
Punct de întâlnire: Camping Zănoaga
Mod de deplasare: mașini personale
Preț: 100 lei/persoană (ghidaj, curățări energetice și meditații). Prețul nu include biletul de intrare în Peștera Ialomiței sau transportul.
Facilitatori și ghizi acreditați: Florina și Cristian Cochină (Un cuplu cu o experință de câțiva ani în metaconsiliere și terapie spirituală, curățări energetice, cristaloterapie, ateliere conective, terapie de cuplu și călătorii inițiatice care au ales să ofere sprijinul, îndrumarea și cunoașterea lor mai departe, către ceilalți, cu scopul înălțării spirituale a fiecăruia în Împreună – Unul/Una.)
Modalități de înscriere: prin email la adresa: petale@petaledecer.ro cu numele complet și cu mențiunea dacă veniți cu mașina personală și dacă mai luați și alți pasageri și câți SAU dacă aveți nevoie de transport.
Echipament necesar: încălțăminte de munte, rucsac, cremă de protecție solară, șapcă, pelerină de ploaie, recipient apă, mâncare pentru prânz, ochelari de soare, tricou de schimb, costum de baie (dacă vreți să vă bagați în apă)
Plata se face cash la fața locului.
!!! Exista posibilitatea să schimbăm traseul/zona dacă prognoza meteo nu este una favorabilă.
Sursă foto: Internet