Cerc de Femei la Mare, 19 Septembrie
Ca femei, simțim din plin conectarea cu Mama Pământ la munte, dar la fel de puternic o simțim și la mare.
De aceea, noi, Florina Cochină si Roxana Susca, anunțăm cu bucurie că pe 19 septembrie organizăm o Călătorie Inițiatică de o zi întreagă, la mare, pe care o dedicăm practicilor feminine.
Dacă în ieșirea la munte am lucrat cu armonizarea dintre elementele naturii și feminitatea noastră, acum, la mare, ne vom bucura din plin de energia apei și vom lucra cu energia noastră sexuală, cea cu care materializăm totul în viață.
În deschidere, vom construi un cerc de încredere și de susținere între noi toate în care să putem să ne deschidem inimile.
Apoi pornim de la principiul că noi toate merităm să trăim o viață orgasmică.
De aceea, în prima parte a zilei vom elibera paradigmele, etichetele și energiile limitative care ne împiedică să ne bucurăm de extaz, manifestând atitudinea potrivită față de orgasm. Ridicăm energia sexuală și învățăm cum să o circulăm prin tot corpul prin practici de Shaking, Dans și Atingerea Îngerului.
În a doua parte a zilei, după ce ne-am conectat și am devenit conștiente de energia noastră sexuală, ne conectăm cu partea ei creatoare, dătătoare de viață și cu forța ei de materializare, care implicit este și a noastră. Vom folosi tehnici de masaj și automasaj, meditație și vizualizare, și vom cânta împreună.
În încheiere, ne vom bucura de împărtășirile din grup legate de experiențele trăite pe parcursul zilei și vom închide cercul.
Practicile vor alterna lucrul individual cu lucrul în perechi și se vor desfășura atât pe plajă cât și în apă, în funcție de specificul metodei și temperatura apei.
LOCAȚIA:
Plaja Tuzla (în funcție de prognoză, în cazul în care modificăm locația, o vom anunța în timp util)
DATA:
Sâmbătă, 19 septembrie 2020
10:00 – 18:00
TRANSPORT:
Nu asigurăm transport.
Fiecare vine pe cont propriu.
Ne întâlnim direct la destinație.
MASĂ:
Vă propunem să vă luați mâncare cu voi, hrană ușoară. Pentru cine simte și poate, propunem o zi de intermitent fasting, adică mâncăm dimineață, toată ziua bem apă, și mâncăm din nou seara.
CONTRIBUȚIA:
150 lei de persoană
Plata se face cu cardul, iar de detaliile de plată le primiți pe email.
PENTRU ÎNSCRIERE
Confirmați Participarea completând formularul din josul acestei pagini.
Detaliile organizatorice le veți primi pe email, cu 2-3 zile înainte de eveniment.
* Prin înscrierea la acest eveniment, datele voastre ajung în baza de date a Florinei Cochină (petale[at]petaledecer.ro), dar și în baza de date a Roxanei Susca (roxana[at]susca.life), ca să rămâneți în comunicare cu noi amândouă. Bineînțeles că în orice moment vă puteți dezabona de la oricare dintre noi sau de la amândouă, cu un simplu click.
CINE SUNTEM NOI?
Sunt FLORINA COCHINĂ, îndrumător spiritual în procese de vindecare fizice, energetice, emoționale și mentale. Am o experiență de peste 6 ani în energo-terapii (individuale, de cuplu, de familie), susținător PSI și curățări energetice pentru business-uri și locuințe, facilitator pentru sesiuni de Constelații familiale și sistemice, Dezlegări și Curățări pe neam. Combin energo-terapia cu terapia Bowen, ajutând corpul fizic în procesul său de vindecare și reechilibrare.
De-a lungul timpului, în lucrul cu mine și cu ceilalți, am primit multă susținere din partea Divinului Feminin, iar acum, prin ceea ce continui să fac, aleg conștient să onorez aceste daruri, oferind din cunoașterea și experiența mea, șlefuind totodată feminitatea mea alături de alte femei.
Eu sunt ROXANA SUSCA, mamă de copii biologici și de copii interiori, nutriționist, femeie profund conectată cu Mama Pământ și ghid de călătorii interioare.
De 6 ani lucrez cu energia feminină și cred cu tărie că noi, femeile, avem nevoie să ne susținem între noi și să transmitem fiicelor noastre cunoașterea și înțelepciunea feminină.
În toate proiectele pe care le fac, și în fiecare zi, lucrez cu Energia Mamei.
INFORMAȚII UTILE:
* Călătoria va avea loc doar în condiții meteo favorabile. În caz contrar, evenimentul se va ține în București.
* Evenimentul este pentru femei, vom lucra cu energia femeii mature. De aceea, vârsta minimă de participare este 18 ani.
* Vom face un grup de Whatsapp cu toate persoanele care participă la eveniment. Aici este locul comun unde împărtășim impresiile și pozele. Bineînțeles că puteți ieși din grup în orice moment doriți.
Ce vă recomandăm să aveți la voi: costum de baie, prosop, cămașă/rochie de plajă/pareo cu care să puteți intra și în apă, pălărie, cremă de soare, izopren, mâncare, șlapi/încălțăminte de apă, haine mai groase în caz de vânt, anumite obiecte pe care le folosiți în diverse practici personale (cristale, ou de jad, amulete).
Detaliile organizatorice le veți primi pe email, cu 2-3 zile înainte de eveniment.
Vă așteptăm cu brațele deschise la acest Cerc de Femei-Surori în cadrul unei Excursii Inițiatice Magice!
Florina și Roxana
Foto Credit: Roxana Susca
Înscrierea la acest eveniment s-a închis.
Vă așteptăm cu drag la următorul eveniment.
Florina și Roxana