Constelație de lumină pentru țară. 27 aprilie 2025

În pragul alegerilor prezidențiale, ne lăsăm ghidați de Divin și prin metoda constelațiilor familiale adaptate pe teme de susținere și vindecare a energiilor colective limpezim câmpurile energetice la nivelul țării. Ne propunem să ne aducem contribuția prin lumină, iubire, curățări și limpeziri și să susținem evoluția înaltă cu blândețe și conștiență. Împreună, devenim mai puternici și dobândim mai multă claritate.

Constelațiile familiale/sistemice reprezintă un instrument de vindecare a relațiilor cu noi înșine, cu cei din familia noastră, a relațiilor de cuplu, a relației cu străbunii și orice fel de blocaj fizic, material, emoțional, informațional sau energetic. Sunt folosite în psihologie și energo-terapie și ajută la crearea unui echilibru interior și exterior prin conștientizările pe care le facem. Efectele apar nu doar asupra noastră, ci și asupra relațiilor pe care le vindecăm. Constelațiile, ca metodă de desfășurare, presupun alegerea unei teme/blocaj/situație/provocare. Sunt desemnate apoi roluri persoanelor implicate într-o constelație și fiecare simte și exprimă ceea ce este prezent în interiorul său. Prin cuvintele, susținerea energetică și ajutorul divin primite sunt vindecate și eliberate energiile nebenefice care ne împiedică să ne manifestăm potențialul nostru maxim de aici și acum. Folosind intuiția ghidată, extindem metoda constelațiilor clasice, pe teme care vizează binele cel mai înalt al țării și al întregii omeniri.

Atelierul va începe printr-o meditație ghidată de conectare la străbuni, entități de lumină și energia țării. De data aceasta ne propunem să lucrăm pe susținerea cu lumină a alegerilor prezidențiale.

Vom încheia printr-o meditație de recunoștință, de integrare a darurilor și a conștientizărilor primite.

Când? 27 aprilie 2025 (orele 9 – 13)
Unde? București, sediul Frecvenței Om
Cât? Donație, cât și cum simțiți.

Înscrierea se face prin mesaj pe Whatsapp sau SMS la numărul 0726.315.734 sau email la adresa sau [email protected]

Facilitator: Florina Cochină, cu experiență de 10 ani în:
– curățări și dezlegări energetice
– meditații și ateliere de grup
– Școala Zamolxiană
– Susținător PSI
– cursuri și workshop-uri proprii, inclusiv constelații familiale/sistemice
– echilibrare energetică individuală/cuplu

Vă aștept cu drag și bucurie!

Florina Cochină

Constelații transgeneraționale și translife, 26/27 aprilie 2025. București

În energia frumoasă a luminii, ghidați de Divin, ne continuăm lucrările de lumină pentru atingerea potențialului nostru cel mai înalt și culegem roadele evoluției noastre. Devenim mai puternici împreună, așa că vin în întâmpinarea voastră cu aceste sesiuni de Constelații familiale/sistemice pentru a elibera blocajele ce vă împiedică să vă atingeți potențialul, să vedeți realitatea celuilalt și să vă așezați pe calea voastră de lumină.

Constelațiile familiale/sistemice reprezintă un instrument de vindecare a relațiilor cu noi înșine, cu cei din familia noastră, a relațiilor de cuplu, a relației cu străbunii și orice fel de blocaj fizic, material, emoțional, informațional sau energetic. Sunt folosite în psihologie și energo-terapie și ajută la crearea unui echilibru interior și exterior prin conștientizările pe care le facem. Efectele apar nu doar asupra noastră, ci și asupra relațiilor pe care le vindecăm și asupra persoanelor reprezentate în constelație (mesaje ajung la nivel de suflet sau de conștiință a lor).

Folosind intuiția ghidată, extindem metoda constelațiilor clasice, luând în calcul energii și entități din alte vieți, ființe neîntrupate sau planuri paralele – de aici și noua denumire de Constelații transgeneraționale și translife. În acest fel, atingem o vindecare profundă, mergând până la cauza primordială, acolo unde este cazul.

Temele abordate pot fi de orice fel, depășind sfera relațiilor de familie. Constelațiile, ca metodă de desfășurare, presupun alegerea unei teme/blocaj/situație/provocare prezentă în viața noastră. Sunt desemnate apoi roluri persoanelor implicate într-o constelație și fiecare simte și exprimă ceea ce este prezent în interiorul său. Prin cuvintele, susținerea energetică și ajutorul divin primite sunt vindecate și eliberate energiile nebenefice care ne împiedică să ne manifestăm potențialul nostru maxim de aici și acum.

Tema constelației voastre poate fi aleasă de voi sau dacă este necesar, recomandată de facilitator.

Rolurile jucate în cadrul constelațiilor sunt vindecătoare și revelatoare și pentru propria viață pentru că un rol poate fi jucat de o anumită persoană tocmai pentru că acea energie/blocaj/emoție există și în ea sau în raport cu o persoană apropiată sau în neam. În plus, pe măsură ce constelația se așază pentru persoana care își joacă tema, apar integrări și pentru cei care joacă rolurile respective sau viceversa pentru că noi toți conlucrăm la nivel de câmp energetic și de suflete.

Mai mult decât atât, pentru oricine este prezent în spațiul fizic și intră în contact cu câmpul energetic al constelațiilor din sesiunea respectivă apar conștientizări, integrări, vindecări, indiferent că intră într-un anumit rol sau nu.

Când?

26 aprilie 2025, program 9 -19 (zona Foișorul de Foc, București), 4 teme constelate

27 aprilie 2025, program 9 -17 (zona Foișorul de Foc, București), 3 teme constelate

Cât?

450 lei pentru persoanele care își joacă și propria temă

SAU

250 lei ca reprezentant (pentru cei care joacă doar în constelațiilor celorlalți)

Cine poate participa? Oricine poate participa, nu este nevoie de o pregătire prealabilă.

! Când cineva își joacă tema personală este necesar să vină cel puțin o dată ca participant în constelațiile celorlalți pentru a se familiariza cu metoda și stilul de lucru.

!! Apoi vor avea prioritate pentru temă cei care vin să onoreze și spațiul de susținere ca reprezentați pentru alte constelații și ca o pregătire pentru tema sa (când va fi constelată ulterior).

Detalii prin mesaj whatsapp Florina Cochină la telefon 0726315734

Facilitator: Florina Cochină, cu experiență de 10 ani în:
– curățări și dezlegări energetice
– meditații și ateliere de grup
– Școala Zamolxiană
– Susținător PSI
– cursuri și workshop-uri proprii, inclusiv constelații
– echilibrare energetică individuală/cuplu

Vă aștept cu drag și bucurie!

Florina Cochină

Portalul Trecerii dintre lumi. Învierea

Suntem în postul Paștelui și ne pregătim să primim în sufletele noastre Învierea, manifestarea cea mai puternică a Omului pe Pământ, de până acum. Această experiență extraordinară implică o depășire a legilor divine de aici – de venirea la întrupare doar prin naștere și acest lucru se face prin atingerea unui nivel înalt de conștiință.

Portalul trecerii dintre lumi este canalul prin care sufletele coboară la întrupare și tot acesta este locul prin care sufletele pleacă din această lume. Prin prisma experiențelor trăite de noi sau de cei apropiați, noi am dezvoltat temeri față de moarte sau față de naștere, pentru noi și pentru ceilalți. O treaptă importantă pentru a primi cu adevărat învierea în sufletele noastre este să eliberăm credințele noastre limitative legate de aceste experiențe.

Vom începe atelierul prin a oferi câteva detalii despre Portalul Trecerii dintre lumi, despre cum ne impactează experiențele trecute ș ice înseamnă Învierea.

Apoi vom lucra în acest atelier online prin meditație ghidată pentru:

  • vindecarea experiențelor traumatizante legate de naștere și moarte, ale noastre și ale celor dragi
  • ridicarea în lumină a sufletelor din câmpul transgenerational, prinse în spațiul dintre lumi
  • accesarea energiei și a luminii prin care să simțim darul (Re)Învierii în suflet, trup și minte

La final o să alocăm timp și pentru întrebări și răspunsuri.

Când? 14 Aprilie 2025, program 19.00 – 20.30, online, pe ZOOM

Cât? 80 lei

Cine poate participa? Oricine poate participa, nu este nevoie de o pregătire prealabilă.

Pentru detalii și întrebări suplimentare: vă rog să îmi scrieți pe Whatsapp la numărul 0726315734 – Florina.

Facilitator: Florina Cochină, cu experiență de 10 ani în:
– curățări și dezlegări energetice
– meditații și ateliere de grup
– Școala Zamolxiană
– Susținător PSI
– cursuri și workshop-uri proprii, inclusiv constelații familiale
– echilibrare energetică individuală/cuplu

Vă aștept cu drag și bucurie!

Florina Cochină

Călătorie cu suflet în Munții Măcin. 12 aprilie 2025

muntii Macin

Luna aprilie ne aduce cu bucurie o nouă ieșire spirituală, de data aceasta în munții cei mai vechi din țară – Munții Măcin.

Descriere, realizări și activități

Sâmbătă, pe 12 aprilie, onorăm energia țării noastre și îi dedicăm o serie de meditații pentru curățarea și purificarea ei. Începem prin conexiunea cu Dunărea, unde vom face prima oprire și vom lucra cu influențele pe care acest fluviu le aduce din Europa, limpezind tot ce este nebenefic.

Apoi, ne vom bucura de un traseu montan de 3 ore, pe Vârful Țuțuiatu din Munții Măcin, accesând cunoașterea ancestrală a moșilor și strămoșilor. Traseul este unul ușor și vom face popasuri pentru meditații și pentru gustare. Onorăm strămoșii și lucrăm pentru armonizarea țării pe toate planurile.

Pe drumul spre întoarcere în București, ne oprim la Lacul Iacobdeal, creat într-o fostă carieră de granit, o poartă către adâncul Mamei Geea. Aici vom lucra pe iertări față de tot ce am greșit noi ca popor și ca omenire față de Mama – Pământ.

Alte beneficii și realizări în urma acestei călătoriei:

  • ne vom bucura de timpul petrecut în natură și de înviorarea ființei;
  • vom reînvia simțurile pentru o mai bună percepție a mediului înconjurător prin diferite tehnici;
  • vom călători în momentele importante din viața noastră, lucrând individual sau ghidat;
  • ne vom racorda la energiile subtile ale naturii și locurilor;
  • vom învăța să ne relaxăm la nivel fizic și psihic;
  • vom învăța să ne încărcăm/curățăm la nivel energetic prin diferite tehnici de atenție și concentrare;
  • vom reface legăturile cu moșii și strămoșii noștri prin rădăcinile ce ne unesc/călăuzesc în veșnicie;
  • vom percepe conexiunea cu grupul ș.a.

Detalii

Destinația:                   Munții Măcin, Vârful Țuțuiatu
Itinerariul:                   București – Vamă Brăila – Localitatea Greci – Vârful Țuțuiatu (467 m) – Lacul Iacobdeal – Retur București
Data și durata:            12 aprilie 2025 (Sâmbătă), 1 zi, 6.00-22.00.
Cazare:                         Fără cazare.
Dificultate mică           Include traseu de deplasare pe jos (3 ore, 7 km dus – întors, diferență mică de nivel).
Transport:                    autoturism personal/ Van 8+1 sau microbuz (la cerere și contra – cost).
Detalii plecare:             Piața Unirii – București,  12 aprilie 2025, 06:00.
Opriri intermediare:    La obiectivele stabilite și cele propuse pe parcursul călătoriei.
Serviciile de masă:       Fără masă inclusă.
Tariful include:            Organizare și ghid autorizat.
Tariful nu include:       Cheltuielile personale, mesele, transportul la cerere (+135 lei), intrarea la obiectivele vizitate, trecerea cu bacul peste                                          Dunăre în Vama Brăila
Dimensiune grup:        Număr minim de 6 persoane
Limba în care vor fi furnizate serviciile turistice: Limba română.
Gradul de dificultate al călătoriei: Mediu-Montan.

Prețul acestei călătorii este de 200 lei.

Transport (la cerere):   135 lei.

Echipament obligatoriu Bocanci/Ghete impermeabile 3 sezoane cu talpă aderentă (vibram sau asemănătoare), Haine de ploaie, Lanternă frontală funcțională, Rucsac (potrivit călătoriei), Bidon cu apă, Alimente necesare (cât mai sănătoase – fructe, legume, oleaginoase ș.a.), Haine potrivite unei temperaturi de 15-20 grade C

Organizatori și Ghizi (naționali și montani): Florina și Cristian Cochină
(pentru detalii ne puteți contacta pe WhatsApp la telefon 0726315734 – Florina, 0724250883 – Cristian).

Florina și Cristian Cochină sunt un cuplu cu o experință de 15 ani în organizarea de excursii și călătorii montane în cadrul agențiilor de turism și ONG-uri cu tematică montană. La acestea se adaugă experiența lor de 10 ani în metaconsiliere și terapie spirituală, curățări energetice, cristaloterapie, ateliere conective, terapie de cuplu și călătorii inițiatice care au ales să ofere sprijinul, îndrumarea și cunoașterea lor mai departe, către ceilalți, cu scopul înălțării spirituale a fiecăruia în Împreună – Unul/Una.

Cui se adresează călătoria?

  • Persoanelor apte d.p.d.v. medical (fizic, emoțional și mental) să participe la o astfel de călătorie;
  • Celor care își doresc să participe la acest program din propria inițiativă;
  • Celor care au un comportament decent și o atitudine de respect față de toate ființele;
  • Celor care respectă valorile morale;
  • Celor care sunt deschiși comunicării și rezolvării situațiilor întâmpinate;
  • Celor care s-au deschis către spiritualitate și lucrează cu sine pentru a manifesta mai multă pace și armonie în viața de zi cu zi;
  • Celor care se străduiesc să își crească virtuțile și să manifeste mai multă iubire;
  • Celor care își doresc să vindece/echilibreze/rezolve anumite situații/aspecte/dinamici din viața lor;
  • Celor care sunt deschiși să călătorească alături de oameni mai mult sau mai puțin diferiți și care sunt dispuși să respecte opinia celuilalt;
  • Celor care respectă natura și curățenia.

Vă așteptăm cu drag și bucurie!

Constelații transgeneraționale și translife. Online. 6 aprilie 2025

În energia frumoasă a primăverii, ghidați de Divin, ne continuăm lucrările de lumină pentru atingerea potențialului nostru cel mai înalt și culegem roadele evoluției noastre. Devenim mai puternici împreună, așa că vin în întâmpinarea voastră cu aceste sesiuni de Constelații familiale/sistemice pentru a elibera blocajele ce vă împiedică să vă atingeți potențialul, să vedeți realitatea celuilalt și să vă așezați pe calea voastră de lumină.

Constelațiile familiale/sistemice reprezintă un instrument de vindecare a relațiilor cu noi înșine, cu cei din familia noastră, a relațiilor de cuplu, a relației cu străbunii și orice fel de blocaj fizic, material, emoțional, informațional sau energetic. Sunt folosite în psihologie și energo-terapie și ajută la crearea unui echilibru interior și exterior prin conștientizările pe care le facem. Efectele apar nu doar asupra noastră, ci și asupra relațiilor pe care le vindecăm și asupra persoanelor reprezentate în constelație (mesaje ajung la nivel de suflet sau de conștiință a lor).

Folosind intuiția ghidată, extindem metoda constelațiilor clasice, luând în calcul energii și entități din alte vieți, ființe neîntrupate sau planuri paralele – de aici și noua denumire de Constelații transgeneraționale și translife. În acest fel, atingem o vindecare profundă, mergând până la cauza primordială, acolo unde este cazul.

Temele abordate pot fi de orice fel, depășind sfera relațiilor de familie. Constelațiile, ca metodă de desfășurare, presupun alegerea unei teme/blocaj/situație/provocare prezentă în viața noastră. Sunt desemnate apoi roluri persoanelor implicate într-o constelație și fiecare simte și exprimă ceea ce este prezent în interiorul său. Prin cuvintele, susținerea energetică și ajutorul divin primite sunt vindecate și eliberate energiile nebenefice care ne împiedică să ne manifestăm potențialul nostru maxim de aici și acum.

Tema constelației voastre poate fi aleasă de voi sau dacă este necesar, recomandată de facilitator.

Rolurile jucate în cadrul constelațiilor sunt vindecătoare și revelatoare și pentru propria viață pentru că un rol poate fi jucat de o anumită persoană tocmai pentru că acea energie/blocaj/emoție există și în ea sau în raport cu o persoană apropiată sau în neam. În plus, pe măsură ce constelația se așază pentru persoana care își joacă tema, apar integrări și pentru cei care joacă rolurile respective sau viceversa pentru că noi toți conlucrăm la nivel de câmp energetic și de suflete.

Mai mult decât atât, pentru oricine este prezent în spațiul fizic și intră în contact cu câmpul energetic al constelațiilor din sesiunea respectivă apar conștientizări, integrări, vindecări, indiferent că intră într-un anumit rol sau nu.

Unde?

Online pe ZOOM. Veți primi link-ul după efectuare plății.

Când?

6 aprilie 2025, 3 teme constelate, interval 9 -17.

Cât? 450 lei ca PROTAGONIST pentru persoanele care își joacă și propria temă și roluri in constelațiile celorlalti

SAU 250 lei ca REPREZENTANT pentru cei care joacă doar în constelațiilor celorlalți

Cine poate participa? Oricine poate participa, nu este nevoie de o pregătire prealabilă.

Pentru întrebări și alte detalii: îmi puteți scrie pe Whatsapp la numărul 0726315734 – Florina.

Înscrierea se face în baza plății aferente tipului de participare – PROTAGONIST / REPREZENTANT.