< 2026 >
April
  • 04
    04.April.Saturday

    Reconectarea la natură. Traseu Cascada Urlătoarea. 4 aprilie 2026

    07:00 -19:00
    2026.04.04

    Te invităm într-o experiență de o zi dedicată reconectării cu natura, potrivită atât pentru adulți, cât și pentru copii. Lăsăm agitația orașului în urmă și pornim împreună într-o mică aventură: călătoria cu trenul spre munte, urmată de o plimbare ușoară prin pădure până la Cascada Urlătoarea.

    Excursia începe cu drumul cu trenul, care devine parte din experiență – o ocazie de a privi peisajele schimbându-se, de a povesti și de a intra treptat în ritmul naturii. Odată ajunși în Bușteni, pornim pe jos pe un traseu prietenos, accesibil și copiilor, prin pădurea de la poalele Munțiilor Bucegi.

    Pe parcursul plimbării vom face pauze pentru a observa natura, pentru mici activități de conectare cu mediul înconjurător și pentru a descoperi împreună sunetele, mirosurile și culorile pădurii. Punctul culminant al excursiei este la Cascada Urlătoarea, unde apa care cade cu putere de pe stâncă creează un spectacol natural impresionant și un loc perfect pentru odihnă și contemplare.

    Această experiență este gândită ca o ieșire relaxată și prietenoasă, în care contează mai mult drumul decât graba: timp petrecut împreună, mișcare în aer curat și redescoperirea bucuriei simple de a fi în natură.

    Ce oferă această experiență:

    • drumeție ușoară potrivită pentru adulți și copii

    • activități simple de conectare cu natura

    • timp de explorare și relaxare la Cascada Urlătoarea

    • o zi de liniște, aer curat și energie bună

    O zi simplă, autentică și plină de natură – pentru familii, prieteni și pentru oricine simte nevoia să încetinească ritmul și să respire mai profund.

    Nivel: ușor – mediu

    Onorariu: 120 lei/adult. Copiii merg gratuit.

    Onorariul include serviciile de ghidărie.

    Nu include transportul cu trenul, mâncarea sau alte servicii care nu sunt specificate.

    Informații suplimentare prin mesaj whatsapp:

    Florina Cochină la telefon: 📞 0726315734

    Cristian Cochină la telefon: 📞 0724250883

    Echipament necesar:
    – Bocanci/ghete/încălțări trekking
    – Haine potrivite pentru acest sezon (tricou, bluză subțire, bluză (subțire), hanorac, pantaloni de trekking)
    – Sticlă apă, lanternă frontală (de pus pe cap), ochelari de soare, cremă de soare.
    – Rucsac în care să încapă alimentele, sticla de apă, haine schimb
    – Alimente călătorie pentru 3 popasuri – fructe, legume, nuci, alune, 3/4 sendvișuri… mai puține dulciuri!

    Ghizii excursiei: Florina & Cristian Cochină

    Florina și Cristian Cochină sunt ghizi ai experiențelor de reconectare cu natura și cu sine, susținând oameni în călătorii de conștientizare, liniștire și reîntoarcere la esență. Prin prezența lor calmă și atentă, ei creează un spațiu sigur în care fiecare participant se poate simți văzut, ascultat și susținut.

  • 04
    04.April.Saturday

    Excursie inițiatică în Egipt. 4 -11 aprilie 2026

    08:00 -23:00
    2026.04.04-2026.04.11

    Imaginează-ți o săptămână în care fiecare apus este o ceremonie a luminii, iar fiecare răsărit aduce promisiunea unei descoperiri. Această călătorie în Egipt nu este doar o vacanță – este o experiență transformatoare, în care cultura străveche, magia deșertului și culorile vibrante ale mării se împletesc într-o poveste de neuitat.

    Hurghada sau stațiunile mai liniștite din împrejurimi, cu plajele lor fine și apele turcoaz ale Mării Roșii, vor fi baza ta de relaxare și regenerare. Aici vei fi răsfățat într-un hotel de 4*, unde confortul modern se împletește armonios cu atmosfera exotică.

    De ce e o călătorie inițiatică?

    Pentru că nu explorezi doar locuri fizice, ci și:

    • fiecare clipă te conectează cu istoria

    • fiecare peisaj te cheamă să-ți asculți sinele interior

    • fiecare experiență te schimbă, încet și frumos

    Este o călătorie pentru minte, corp și spirit.

    Perioada: 4–11 aprilie
    Cazare: Hotel 4* pe malul Mării Roșii (Flow Spectrum, Hurghada)
    Durata: 7 nopți

    În fiecare zi te vei bucura de:

    • servicii premium

    • gastronomie locală și internațională

    • programe spa și piscine cu vedere spre mare

    • momente de relaxare în grădini luxuriante sau pe plajă

    Alternativ șederii la resort, puteți opta pentru diverse excursii opționale:

    • LUXOR și KARNAK – comorile faraonice
    • Cairo si Piramidele din Giza – reactivarea vechilor inițieri
    • Croazieră și snorkeling spre insula Eden
    • Călătorie în deșert
    • El Gouna – sanctuarul delfinilor
    • etc

    Preț: 1200 euro/persoană care include:

    • zbor tur retur, bagaj de cala 20 kg si bagaj de mana 8 kg
    • cazare în cameră dublă, 7 nopți
    • mese all inclusive
    • transfer de la aeroport, tur retur
    • Comision organizare excursie de grup
    • Susținerea energetică și pregătirea pentru această călătorie

    Prețul nu include:

    • costul excursiilor opționale
    • asigurare de călătorie
    • taxă viză
    • alte taxe si cheltuieli personale

    *Excursia se rezervă prin avans de 30% (sau mai mult înainte de data rezervării), cu mențiunea de verificare a prețului înainte de rezervare, în acord cu cerințele de cameră și de nr de persoane care rezervă (cameră single, double, family etc). Restul excursiei se plătește cu 30 zile înainte de data plecării.

    ** Turiștii trebuie să dețină pașaport valabil minim 6 luni de la data returului.

    ***Excursia se pretează atât pentru persoane single, cupluri sau familii. Vă rugăm să cereți o ofertă personalizată.

     

    Informații suplimentare și rezervare fermă prin mesaj whatsapp Florina Cochină la telefon: 📞 0726315734

     

    Florina și Cristian Cochină – ghizii unei călătorii cu sens

    Florina și Cristian Cochină nu sunt doar ghizi de călătorie, ci însoțitori de drum într-o experiență profundă de descoperire, transformare și reconectare. Cu o prezență caldă, echilibrată și autentică, ei creează cadrul ideal în care fiecare participant se simte în siguranță, susținut și inspirat.

    Florina Cochină aduce în grup o energie feminină blândă, intuitivă și profund conectată la dimensiunea emoțională și spirituală a călătoriei. Prin felul ei de a fi, facilitează momente de introspecție, deschidere și armonizare, ajutând participanții să se conecteze nu doar cu locurile vizitate, ci și cu propriul lor univers interior.

    Cristian Cochină completează perfect această energie printr-o prezență stabilă, clară și protectoare. Cu o capacitate naturală de organizare și ghidare, el oferă structură, siguranță și coerență întregii experiențe, astfel încât participanții să se poată bucura pe deplin de călătorie, fără griji sau tensiuni.

    Împreună, Florina și Cristian formează un duo armonios, care îmbină logistica impecabilă cu sensul profund al călătoriei. Sub îndrumarea lor, Egiptul nu este doar vizitat, ci trăit: templele, deșertul, marea și piramidele devin oglinzi pentru transformare personală, conștientizare și inspirație.

    Cu Florina și Cristian ca ghizi, această excursie devine mai mult decât o vacanță – devine o inițiere într-o lume străveche, dar mereu vie, și o întâlnire autentică cu tine însuți.

  • 19
    19.April.Sunday

    Constelații transgeneraționale și translife, 19/26 aprilie 2026. București

    09:00 -19:00
    2026.04.19

    În energia reînvierii, aducem echilibrul interior, și, ghidați de Divin, ne continuăm lucrările de lumină pentru atingerea potențialului nostru cel mai înalt și culegem roadele evoluției noastre. Devenim mai puternici împreună, așa că vin în întâmpinarea voastră cu aceste sesiuni de Constelații familiale/sistemice pentru a elibera blocajele ce vă împiedică să vă atingeți potențialul, să vedeți realitatea celuilalt și să vă așezați pe calea voastră de lumină.

    Constelațiile familiale/sistemice reprezintă un instrument de vindecare a relațiilor cu noi înșine, cu cei din familia noastră, a relațiilor de cuplu, a relației cu străbunii și orice fel de blocaj fizic, material, emoțional, informațional sau energetic. Sunt folosite în psihologie și energo-terapie și ajută la crearea unui echilibru interior și exterior prin conștientizările pe care le facem. Efectele apar nu doar asupra noastră, ci și asupra relațiilor pe care le vindecăm și asupra persoanelor reprezentate în constelație (mesaje ajung la nivel de suflet sau de conștiință a lor).

    Folosind intuiția ghidată, extindem metoda constelațiilor clasice, luând în calcul energii și entități din alte vieți, ființe neîntrupate sau planuri paralele – de aici și noua denumire de Constelații transgeneraționale și translife. În acest fel, atingem o vindecare profundă, mergând până la cauza primordială, acolo unde este cazul.

    Temele abordate pot fi de orice fel, depășind sfera relațiilor de familie. Constelațiile, ca metodă de desfășurare, presupun alegerea unei teme/blocaj/situație/provocare prezentă în viața noastră. Sunt desemnate apoi roluri persoanelor implicate într-o constelație și fiecare simte și exprimă ceea ce este prezent în interiorul său. Prin cuvintele, susținerea energetică și ajutorul divin primite sunt vindecate și eliberate energiile nebenefice care ne împiedică să ne manifestăm potențialul nostru maxim de aici și acum.

    Tema constelației voastre poate fi aleasă de voi sau dacă este necesar, recomandată de facilitator.

    Rolurile jucate în cadrul constelațiilor sunt vindecătoare și revelatoare și pentru propria viață pentru că un rol poate fi jucat de o anumită persoană tocmai pentru că acea energie/blocaj/emoție există și în ea sau în raport cu o persoană apropiată sau în neam. În plus, pe măsură ce constelația se așază pentru persoana care își joacă tema, apar integrări și pentru cei care joacă rolurile respective sau viceversa pentru că noi toți conlucrăm la nivel de câmp energetic și de suflete.

    Mai mult decât atât, pentru oricine este prezent în spațiul fizic și intră în contact cu câmpul energetic al constelațiilor din sesiunea respectivă apar conștientizări, integrări, vindecări, indiferent că intră într-un anumit rol sau nu.

    Când?

    19 aprilie 2026, program 9 -19 (zona Foișorul de Foc, București), 4 teme constelate

    26 aprilie 2026, program 9 -19 (zona Foișorul de Foc, București), 4 teme constelate

    Cât?

    500 lei pentru persoanele care își joacă și propria temă

    SAU

    250 lei ca reprezentant (pentru cei care joacă doar în constelațiilor celorlalți)

    Cine poate participa? Oricine poate participa, nu este nevoie de o pregătire prealabilă.

    ! Când cineva își joacă tema personală este necesar să vină cel puțin o dată ca participant în constelațiile celorlalți pentru a se familiariza cu metoda și stilul de lucru.

    !! Pentru temă proprie există o listă de așteptare și vă invit să îmi scrieți în privat pentru detalii.

    Detalii prin mesaj whatsapp Florina Cochină la telefon: 📞 0726315734

    Facilitator:

    Florina Cochină este facilitator de constelații transgeneraționale și translife de 11 ani, dedicată sprijinirii oamenilor în înțelegerea și eliberarea tiparelor moștenite sau karmice. Printr-o abordare blândă și intuitivă, creează spații sigure de explorare interioară, în care participanții se pot reconecta cu resursele lor profunde, pot aduce claritate în dinamici ascunse și pot susține transformări personale autentice.