Călătorii pentru Copii și Părinți

 In Calatorii initiatice, In tara

            Odată cu trezirea naturii primăvara simțim miresmele ce ne îmbie la călătorie. Pe cărări cunoscute sau în locuri noi de vis, ne deschidem să cunoaștem tot ce poate fi atins. Alături de alți exploratori, mai mici sau mai mari, lăsăm uimirea și entuziasmul să ne cuprindă… în 3 călătorii:

Descriere, realizări și activități

            Excursiile se vor realiza cu trenul (Plecare 7/8:00 București Nord 21/22:00 Sosire), în ziua de Sâmbătă, pe baza biletelor achiziționate din timp pentru tot grupul (cu carnetul de elev și ID emis de CFR) – părinți și copii.

            În aceste călătorii vom îmbina activitățile de deplasare pe un traseu (tracking) cu elemente de orientare în natură. Totodată vom învăța să călătorim cu mijloacele de transport și să ne descurcăm în situații noi. Vom vizita obiective turistice reprezentative pentru o mai bună plasare în timp a evenimentelor și personalităților istorice, ceea ce ne va oferi noi perspective asupra trecutului și vieții.

            Aceste călătorii vor susține copiii pe drumul cunoașterii de sine și al descoperirii capacităților, abilităților și talentelor ascunse. Copiii vor explora mediul înconjurător prin dezvoltarea capacităților de percepție – pe baza simțurilor și dincolo de ele. Tot în acest context copiii își vor recalibra simțul armoniei și frumosului prin intermediul trăirii naturii, ceea ce va echilibra ființa copilului.

            În acest context părinții sunt invitați să (se) observe și să se lase conduși de copilul interior pe calea prezenței și a revelației de sine.

Beneficiile acestor calatorii:

  • Petrecerea timpului liber în natură pentru o viață sănătoasă;
  • Creșterea rezistenței la efort prin depășirea limitelor;
  • Creșterea încrederii și stimei de sine concomitent cu respectarea și aprecierea celorlalți;
  • Creșterea capacităților de relaționare și comunicare;
  • Dobândirea de noi aptitudini și cunoștințe prin experiență directă;
  • Dobândirea capacităților de decizie și dezbatere pe baza observațiilor și informațiilor deținute;
  • Hrănirea virtuților precum: voința, compasiunea, adevărul, sinceritatea, ascultarea ș.a.
  • Creșterea capacității de adaptare la un mediu nou;
  • Creșterea capacității de adaptare la situații neprevăzute și găsirea soluțiilor necesare;
  • Dezvoltarea capacităților de percepție și conștientizarea acestora;
  • Recalibrarea simțul armoniei și frumosului prin intermediul trăirii naturii ș.a.

Prețul pentru o călătorie este determinat astfel:

  • 1 copil (între 9 și 12 ani) – 150 lei
  • 1 părinte și 1 copil – 200 lei
  • 1 părinte și 2 copii – 250 lei
  • 2 părinți și 1 copil – 250 lei
  • 2 părinți și 2 copii – 300 lei

Prețul include organizarea călătoriei, îndrumarea participanților și ghidajul realizate de persoane autorizate și calificate.

Ghid principal și inițiator: Cristian Cochină – profesor învățător și ghid autorizat (montan și național).
Pentru înscrieri și detalii mă puteți contacta la tel.: 0724.250.883
Aceste călătorii urmăresc continuarea activităților multidisciplinare de explorare, astfel:

  • prin utilizarea mijloacelor de transport și a interacțiunii sociale;
  • prin găsirea, studierea și abordarea traseelor tematice;
  • prin interacțiunea directă cu natura;
  • prin împărtășirea de idei și dezbateri, studiu și aplicații practice;
  • prin vizitarea obiectivelor turistice și a locurilor reprezentative d.p.d.v. istoric și/sau spiritual;
  • prin cunoașterea personalităților istorice și/sau cultural-artistice în contact cu mediul în care și-au desfășurat activitatea.

            Cui se adresează călătoria?

  • Persoanelor apte d.p.d.v. medical (fizic, emoțional și mental) să participe la o astfel de călătorie;
  • Copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani (aprox. clasa a IV-a);
  • Celor care își doresc să participe la acest program;
  • Celor care au un comportament decent și o atitudine de respect față de toate ființele;
  • Celor care respectă valorile morale;
  • Celor care sunt deschiși comunicării și rezolvării situațiilor întâmpinate;
  • Celor care sunt deschiși îndrumărilor și coordonărilor organizatorilor;
  • Celor care pot asculta, înțelege și realiza solicitările organizatorilor/îndrumătorilor/ghizilor;
  • Celor care respectă natura și curățenia.

Prețul pentru o călătorie este determinat astfel:

  • 1 copil (între 9 și 12 ani) – 150 lei
  • 1 părinte și 1 copil – 200 lei
  • 1 părinte și 2 copii – 250 lei
  • 2 părinți și 1 copil – 250 lei
  • 2 părinți și 2 copii – 300 lei

Prețul include organizarea călătoriei, îndrumarea participanților și ghidajul realizate de persoane autorizate și calificate.

Ghid principal și inițiator: Cristian Cochină – profesor învățător și ghid autorizat (montan și național).
Pentru înscrieri și detalii mă puteți contacta la tel.: 0724.250.883

Citește și despre programul Călătorii cu Suflet.

Recent Posts